ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Autoritățile europene au ajuns la concluzia că doza a treia de vaccin Covid nu i-a protejat de injectați și fac apel la populație să își administreze un al doilea booster, în contextul apropierii iernii. În fapt, țările UE au fost singurele care au reușit să-și convingă cetățenii să se vaccineze și a treia oară. În rest, la nivel mondial, în ultimele șase luni, doar 8% dintre oameni au acceptat să se vaccineze cu booster. La acest capitol, România se situează chiar și sub Bulgaria, cu doar 9,3% ”boosterați”.
Reprezentanții Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) și-au exprimat îngrijorarea față de lipsa de protecție a celor care s-au vaccinat cu trei doze și cer o a patra doză înainte de venirea iernii, pentru a proteja cel puțin vârstnicii și persoanele imunocompromise. Statele UE au fost campioane la vaccinarea Covid, ajungând, foarte repede, la 75,3% vaccinați cu cel puțin o doză, 73,1%, cu două doze, 54,5% cu trei doze și 11%, cu patru doze.
Comparativ, la nivel mondial, dacă la 1 iunie 2022 s-a raportat 67% din populația vaccinată cu o doză, 61%, cu două doze și 26% cu primul booster, la sfârșitul lunii noiembrie creșterea a fost de 3% pentru prima doză, 3% pentru a doua și 8% pentru booster. Astfel, se observă clar că oamenii nu mai au încredere în vaccinul Covid, singura speranță a producătorilor, sau mai degrabă a guvernelor care au contractat sute de milioane de doze, fiind să convingă populația europeană să le consume stocurile.
România, de data aceasta, a reușit performanța să evite doza a treia chiar mai bine decât Bulgaria. Deși Bulgaria stă mai bine la schema completă de vaccinare, cu doar 30% din populație înțepată, față de 42,4% în România, la doza a treia Bulgaria are un procent de 11,9%, față de 9,2% al țării noastre. ”Media de re-vaccinare în Europa, sau de administrare a dozelor booster, este de doar 29% în rândul grupurilor considerate de mare risc, precum persoanele vârstnice și pacienții imunodeficitari. Este îngrijorător faptul că cei care prezintă cele mai mari riscuri de spitalizare sau de a dezvolta o formă severă de Covid-19 nu sunt protejați adecvat”, a afirmat Marco Cavaleri, directorul departamentului de strategie vaccinală în cadrul EMA.
România a mai cumpărat 3 milioane de doze
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că a cumpărat deja trei milioane de doze din vaccinul adaptat pentru variantele Omicron și a făcut apel la populație să vină să-și administreze doza a treia. Lăsând la o parte tentativa penibilă de a-i convinge pe oameni prin propriul exemplu, ministrul afirmând că se va re-revaccina grabnic, problema este la fel de gravă ca și până acum. România distruge pe bandă rulantă milioane de doze de vaccin Covid, având în vedere că cele 3 milioane de doze vin peste alte opt milioane de doze ticsite în depozite. Sigur că vor exista ceva rătăciți, în special fanii paginii de pe facebook a Ro-Vaccinare, care vor solicita doza a treia, a patra, a cincea, dar, în rest, românii s-au convins de mult de ineficiența și riscurile acestui vaccin ARN mesager. În plus, morțile subite, pe care nimeni nu le mai poate ascunde, au băgat spaima chiar și în cei mai ipohondri dintre români. Sigur că Rafila are și el dreptate la un singur aspect, acela că s-a zbătut să mai taie din lăcomia Pfizer, alimentată de complicitatea Ursulei von der Leyen, care trebuia să ne bage pe gât 19 milioane de doze anul acesta, nu trei milioane.
Omicron este vaccinul
Așa cum anunțam chiar la sfârșitul anului trecut, varianta Omicron a fost salvarea omenirii de vaccinurile ucigașe. Pentru că Omicron însuși era un vaccin, însă natural. De atunci și până acum nimic nu s-a schimbat, varianta Omicron dă forme ușoare de boală, exact ca o simplă răceală. Și atunci de ce mai este nevoie de varianta adaptată la Omicron? Este clar, și o spun și producătorii, că vaccinul nu oprește transmiterea și boala, ci doar formele grave. Dar Omicron nu dă forme grave și, din nou, intrăm în aceeași fractură de logică, de care, sincer, mi s-a făcut deja lehamite.