Comisia Europeană se pregăteşte să recomande miercuri îngheţarea a peste 13 miliarde de euro fonduri europene destinate Ungariei, ca răspuns la problemele de corupţie identificate în această ţară.
Executivul european a ales în cele din urmă fermitatea împotriva liderului naţionalist. În ciuda „şantajului” de care acesta din urmă este acuzat, Budapesta blocând mai multe dosare europene (plan comun de ajutor de 18 miliarde de euro pentru Ucraina, impozit minim pe profiturile multinaţionalelor).
Ungaria – care neagă orice legătură între aceste blocaje şi chestiunea fondurilor europene – se opune, de asemenea, unor noi sancţiuni împotriva Rusiei cu care menţine legături şi rămâne singura ţară din NATO alături de Turcia care nu a ratificat aderarea Suediei şi Finlandei la această alianţă.
Sub presiunea Parlamentului European, Comisia Europeană va propune statelor membre, care au până pe 19 decembrie pentru a se pronunţa, suspendarea a 7,5 miliarde de euro fonduri de coeziune care urmau să fie plătite Ungariei în cadrul bugetului 2021 -2027 al UE, potrivit unor surse europene.
Ungaria, la cuțite cu Comisia EuropeanăÎn aprilie, împotriva acestei ţări a fost lansată o procedură destinată să protejeze bugetul european de încălcări ale statului de drept, o premieră pentru UE, în special din cauza „neregulilor sistematice în atribuirea contractelor publice”, „deficienţelor” în domeniul urmăririi penale şi luptei împotriva corupţiei.
Perspectiva de a se vedea lipsită de fonduri a determinat Ungaria să angajeze 17 măsuri pentru a răspunde preocupărilor Bruxellesului, printre care înfiinţarea unei „autorităţi independente” destinate să controleze mai bine utilizarea fondurilor UE, suspectate că îmbogăţesc apropiaţi ai lui Viktor Orban.
Dar Comisia consideră că reformele nu au fost desfăşurate în mod satisfăcător până la data limită de 19 noiembrie. Executivul european fixase acest termen în septembrie pentru a oferi Ungariei o şansă de a scăpa de îngheţarea a 7,5 miliarde de euro (aproximativ 20% din fondurile europene pe care trebuie să le primească în perioada 2021-2027).
Pe de altă parte, executivul european a decis să valideze planul de redresare post-Covid al Ungariei (5,8 miliarde de euro), dar prin ataşarea a 27 de condiţii, care includ cele 17 măsuri anticorupţie, precum şi reforme pentru îmbunătăţirea independenţei justiţiei.
Comisia Europeană cere reforme în schimbul fondurilor
Nicio plată nu va fi făcută până la îndeplinirea acestor condiţii. Comisia, care până de curând părea să favorizeze o abordare conciliantă în privinţa Ungariei, subliniind progresele realizate de aceasta din urmă, şi-a înăsprit în cele din urmă poziţia.
Potrivit mai multor surse europene, influenţa europarlamentarilor, reuniţi în plen săptămâna trecută şi în mare parte partizani ai severităţii în faţa lui Orban, a fost decisivă.
O reuniune a miniştrilor economiei şi finanţelor este prevăzută pe 6 decembrie. Dacă ţările scandinave şi Benelux sunt în mod tradiţional severe cu privire la statul de drept şi problemele anticorupţie, multe ţări din estul şi sudul Europei ar putea fi mai reticente la blocarea fondurilor.
Ungaria, pradă unei inflaţii galopante şi unei monede (forintul) în cădere liberă, are mare nevoie de aceşti bani. Guvernul său va folosi probabil toate căile de atac posibile împotriva acestei măsuri, în special în faţa justiţiei UE. De asemenea, ar putea cere această chestiune să fie tranşată la următorul Consiliu European, programat pentru 15-16 decembrie, încheie AFP.