man Model National Știri

CAZ ȘOCANT: Un danez a decedat după o infecție bacteriană provocată de o mușcătură de pisică

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Un danez al cărui deget a fost mușcat de o pisică în urmă cu patru ani a murit după ce o bacterie i-a infectat sângele, scrie dailymail.

Henrik Kriegbaum Plettner a adoptat o pisică și pisicuțele ei de la un adăpost în 2018 și a fost mușcat de degetul arătător după ce a încercat să mute una dintre pisicuțe.

Nu s-a gândit la nimic până când și-a dat seama că mâna i s-a umflat de două ori mai tare în câteva ore. 

A sunat un medic, dar i s-a spus să aștepte până a doua zi, iar după mai multe consultații a ajuns la spitalul Kolding din Danemarca.

Acolo a fost internat timp de o lună, timp în care a suferit 15 operații.

Însă, la patru luni după operații, degetul tot nu funcționa corespunzător, iar medicii au decis să i-l amputeze.

În ciuda acestui fapt, starea de sănătate a tânărului de 33 de ani a început să se deterioreze, iar mama sa a declarat presei locale:

„Avea o sănătate foarte fluctuantă. Avea un sistem imunitar slăbit, pneumonie, gută și diabet. Pisica mușcase chiar într-un vas de sânge, iar atunci când o pisică mușcă și își scoate dinții, gaura se închide, dar  bacteria se răspândește”.

Infecțiile tisulare în rănile provocate de mușcăturile pisicilor sunt cauzate în mod obișnuit de bacteria patogenă cunoscută sub numele de Pasteurella multocida.

În anumite cazuri, aceasta poate duce uneori la o infecție bacteriană rară numită fasceită necrozantă, care poate fi fatală.

Deoarece rana s-a închis aproape imediat după ce a fost mușcat, bacteria a intrat în sângele său prin venă și a rămas în organism, unde a început să se răspândească.

Familia lui Plettner spune că acesta a murit în octombrie, dar acum au făcut-o public pentru ca și alții să ia în serios mușcăturile de pisică.

Văduva bărbatului, Desirée, a declarat:

 

„Știam că se simțea rău. Cu toate acestea, nu aveam nicio idee că era atât de grav bolnav. Mergeți la doctor după o mușcătură, nu vă gândiți, oh, e doar o pisică. Nu vă asumați niciun risc.”

 Bacteriile zoonotice sunt în general periculoase, și ușor transmisibile, putând fi contactate de persoanele  care adoptă pisici de pe stradă, sau din adăposturi. Înainte de a face acest lucru, e bine ca pisica să fie consultată de un veterinar, care să se ocupe de schema ei de vaccinare și de antibioticele necesare în cazul unor infecții, care iată, pot fi transmise cu ușurință la oameni, ajungându-se chiar la situații dramatice. 

Revista Română de Boli Infecțioase, ne recomandă să păstrăm o igienă adecvată atât a  pisicuței cât și a mediului în care trăiește. Se atrage atenția persoanelor imunodeprimate, să nu intre în contact cu animăluțe care nu sunt verificate în prealabil de un veterinar. 

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *