ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Pe motiv că trebuie să adopte, obligatoriu, un regulament european, Ministerul Sănătății a decis să prelungească folosirea certificatelor de vaccinare, testare sau vindecare până la sfârșitul lunii iunie a anului viitor. Adoptat în iunie 2022, Regulamentul UE luase în calcul riscul ca numărul de cazuri Covid să crească în toamnă, însă acest lucru nu s-a întâmplat, dar nici nu s-a revenit asupra măsurii absurde. Prelungirea dă dreptul tuturor statelor membre ale UE să introducă obligativitatea certificatului de vaccinare și restricții de circulație.
Ministerul Sănătății a emis un proiect de Ordonanță de Urgență care modifică prevederile OUG 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cardului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al UE privind Covid pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei Covid-19.
Ministerul susține că modificările sunt necesare pentru aplicarea Regulamentului UE 2022/1034 al Parlamentului European și al Consiliului, care prevede extinderea utilizării certificatelor de vaccinare până la sfârșitul lunii iunie a anului 2023.
Potrivit Regulamentului european, statele membre pot introduce obligativitatea certificatului de vaccinare, atât pe plan intern, cât și pentru cei din afara statelor naționale pe primele șase luni ale anului viitor, deși amenințarea Covid efectiv nu mai există. ”Fără a aduce atingere competenței statelor membre de a impune restricții privind libera circulație din motive de sănătate publică, în cazul în care statele membre acceptă certificate de vaccinare, certificate de testare care indică un rezultat negativ sau certificate de vindecare, acestea nu impun restricții suplimentare privind libera circulație, cu excepția cazului în care astfel de restricții sunt nediscriminatorii și necesare și proporționale în scopul protejării sănătății publice, pe baza celor mai recente dovezi științifice disponibile, inclusiv a datelor epidemiologice publicate de ECDC pe baza Recomandării (UE) 2022/107 a Consiliului și în conformitate cu principiul precauției”, se arată în Regulament.
Carantină și restricții
Potrivit Regulamentului UE, în cazul în care un stat membru impune restricții suplimentare titularilor certificatelor de vaccinare, în special ca urmare a unei variante SARS-CoV-2 care determină îngrijorare sau interes, acesta trebuie să informeze Comisia Europeană și celelalte state membre în consecință, dacă este posibil cu 48 de ore înainte de introducerea unor astfel de noi restricții. În acest scop, statul membru trebuie să transmită motivele care stau la baza restricțiilor respective, inclusiv toate datele epidemiologice relevante și dovezile științifice, disponibile și accesibile la momentul respectiv, care justifică restricțiile respective, domeniul de aplicare al restricțiilor respective, precizând titularii căror certificate intră sub incidența restricțiilor sau sunt exceptați de la acestea, precum și data de la care se aplică restricțiile respective și durata acestora. Totodată, statele membre trebuie să informeze Comisia și celelalte state membre cu privire la eliberarea și condițiile de acceptare a certificatelor de vaccinare inclusiv cu privire la vaccinurile împotriva Covid-19 pe care le acceptă. Anunțarea restricțiilor se va publica cu 24 de ore înainte de intrarea în vigoare a acestora, ținând seama de faptul că este necesară o anumită flexibilitate în ceea ce privește urgențele epidemiologice.
Încă 3 milioane de doze
Prelungirea certificatului verde are, clar, o legătură directă cu nevoia de consum a cantităților astronomice comandate de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și băgate pe gât guvernelor obediente din UE. Ministerul Sănătății a anunțat recent că a comandat 3 milioane de doze de vaccin adaptat la Omicron, care va avea, cu siguranță, soarta celorlalte 8 milioane de doze, care urmează a fi distruse. Ca dovadă, în săptămâna 28 noiembrie -4 decembrie, doar 18 români s-au injectat cu vaccinul Omicron.