ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Acesta locuia, conform surselor citate, în proximitatea parcării unde s-a petrecut tragicul incident, în Mihai Viteazu.
”Parohia Ortodoxă Podeni îndoliată anunță decesul Părintelui Paroh GABRIEL COSMA! Nu pot să cred, și totuși, se poate! Dumnezeu – Creatorul a tot și a toate îl ia la Sine pe cel drag, ‘peste noapte’! Să-i dăruiască pacea și fericirile toate!”, a transmis Parohia Ortodoxă Podeni, pe Facebook.
„Poliția municipiului Turda a fost sesizată prin apel 112 despre faptul că într-o parcare de pe strada Lotus, din municipiul Turda, un bărbat ar fi căzut și s-ar afla în stare de inconștiență. În baza sesizării, la fața locului a fost dirijat un echipaj medical și o echipă operativă de polițiști. Medicii i-au efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, au fost nevoiți să declare decesul acestuia.Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cauza decesului urmând să fie stabilită în urma autopsiei medico-legale.”, a transmis IPJ Cluj.