Claudia Marcu: Ce atâta boicot? Ciocul mic și joc de glezne!

Faptul că tot mai multe voci, din zone importante, ne îndeamnă să încetăm boicotul împotriva Austriei este o dovadă clară că boicotul funcționează și are efecte. Că președintele a ieșit să ne tragă o scatoalcă după ceafă și să ne treacă, agresiv, pe poziția în genunchi este, însă, o altă poveste, care ne arată, de fapt, adevărata față a lui Klaus Iohannis și adevăratele lui interese, care nu au coincis niciodată cu cele ale poporului.

Mai întâi, dacă eram în locul lui Klaus Iohannis, pentru ca interpretarea actoricească (a supărării și dezamăgirii că am picat iar de proștii Europei) să aibă o brumă de credibilitate, aș fi returnat decorația aia de la austrieci, de pe vremea când era primar al Sibiului și aducea servicii Austriei.

Bine, sigur că, înainte de gestul melodramatic, aș fi vorbit cu nenea Karl și l-aș fi pregătit sufletește, asigurându-l că gestul e pentru prostime, ca să mai liniștească apele. Dar o făceam. Faptul că a ieșit, însă, public și a făcut și conferință de presă pentru asta, spunând că este exclus ca statul român să boicoteze Austria, pe fondul unei furii generalizate a populației, a fost, fără îndoială, o mare mizerie, taxată, ca atare, în toate mediile. Președintele a arătat, poate mai clar ca oricând, că nu gândește românește și nici nu simte românește. Nici n-ar avea cum, că doar e neamț, nu? Știind că declarația va avea un impact devastator asupra imaginii sale mai mult decât șifonată, Iohannis nu a pregetat. Dar oare de ce? Singura explicație plauzibilă ar fi aceea că președintele a fost băgat în ședințe austriece, că doar, așa cum s-a văzut limpede în ultimii ani, ordinele pentru conducerea țării și a guvernelor vin, în majoritatea lor, de la Viena. Vestea bună în toată ticăloșia asta europeană este că boicotul chiar a avut și are efect. Nu pentru că s-ar fi zdruncinat marile afaceri austriece făcute din bogățiile țării și din banii României, ci pentru că un popor de sclavi, absolut insignifiant pentru mai-marii UE, a îndrăznit să se revolte și să își reverse ura asupra stăpânilor.

România, mereu surprinzătoare

Mărturisesc că reacția spectaculoasă a românilor, care au decis, în felul lor, să boicoteze tot ce e austriac, deși, cum am mai spus, și tot ce este olandez ar trebui să aibă același tratament, m-a surprins, în mod plăcut, bineînțeles. Este pentru prima oară, în ultimii 33 de ani, când populația se ridică demn și se revoltă, conștientizând, mai mult ca niciodată, că poziția în genunchi nu a adus nimic bun pentru țară. Ura asta manifestată hotărât față de austrieci nu vine doar de la Schengen, ci de la faptul că un stat mic și fără resurse a profitat de trădările succesive ale guvernanților din România și a luat tot ce se putea lua de aici, de la resurse energetice și păduri, până la bănci, de am ajuns sclavi în propria țară. Și tocmai ei, austriecii, care și-au ridicat nivelul de trai și și-au dezvoltat economia pe resursele țării noastre, au îndrăznit să ne arunce în șuturi din spațiul Schengen. Iar pe acest fond, vii tu, președintele României, și ne spui că trebuie să batem toba diplomației. Păi de 11 ani tot cu diplomație am bătut la ușile Schengen și tot pe preș ne țin și acum. Și, mai grav, acolo o să și rămânem.

Să ziceți mersi!

Răspunsul cancelarului austriac, Karl Nehammer, față de boicotul românilor la adresa firmelor din țara sa, a fost unul incredibil de sfidător, arătând că acesta ar dăuna României, deoarece companiile de la el aduc bani la noi și oferă locuri de muncă. Deci am avut noroc cu Viena, că altfel cine ne mai extrăgea petrolul și gazele, cine ne mai rădea pădurile și cine ne mai lua cea mai importantă bancă a statului român? Să zicem mersi că ne oferă locuri de muncă și că plătește impozite pe salarii, că pe profit, doar simbolic. Sigur că sfidarea lui Karl a pus și mai mult paie de foc, iar boicotul continuă. Până la final…