ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
„Dosarul Revoluției” este și azi dispărut în neantul Justiției din România. Toți președinții care s-au instalat la putere peste jertfa tinerilor din decembrie 1989 au promis și chiar s-au bătut cu pumnul în piept că vor face dreptate pentru victimele de atunci și vor reda adevărul, pentru cei de azi. Au trecut 33 de ani. Părintele Justin Pârvu a sintetizat minunat, cu darul său duhovnicesc, teatrul ieftin jucat în fața națiunii de toți acești politicieni ai mascaradei de după 1989. Iată două extrase din interviurile sale, puse împreună de revista Atitudini a Mănăstirii Paltin – Petru Vodă, la un 22 decembrie:
Părintele Justin Pârvu: După ’89 toate partidele care s-au format, s-au format pe baza acestui bloc comunist. Din blocul ăsta comunist a apărut apoi ciupercăraia de partide de astăzi, dar au aceeași rânduială, aceeași concepție, aceeași gândire comunistă. Pentru că ei au știut și știu întotdeauna să joace un teatru foarte elegant în fața unei națiuni care e indusă în eroare de toată manevra asta politică. Și au o experiența de atâta vreme, încât nu le poți sta în față cu adevărul, cu cinstea, cu corectitudinea.
Sunt multe probe că ar fi falsificat revoluția și că Gorbaciov a avut un rol important în formarea Guvernului postdecembrist.
Păi nu vezi acuma că aceleași fețe apar în mai toate manifestările importante politice? Parcă nu ar mai exista în lumea asta a noastră politică alți bărbați și oameni care au avut o valoare și au o activitate în cadrul național și unii care au murit pentru realizarea acestei nații. Politicienii de azi stau acum și benchetuiesc pe ruinele și osemintele martirilor, celor care au luptat. E adevărat că așa se întâmplă, unii mor și alții poartă decorații, dar chiar în halul acesta? E mârșavă toată politica asta.
Comunismul din România nu se schimbă așa de ușor, așa cum și poporul evreu a trebuit să stea atâția ani în robie ca să dobândească pământul făgăduinței. Așa și aici, trebuie să treacă timp ca să piară din neam în neam sămânța de comunist. Și astfel trebuie să ai răbdare, pentru că Dumnezeu îngăduie. Iar acești politicieni sunt oameni care au o experiență foarte adâncă, crescuți la Moscova, crescuți în centrele astea mari politice de manevră și nu ai cum să reziști în fața lor. Deci tot politică comunistă se desfășoară în continuare. El își pune în sfârșit o eșarfă cu care mărșăluiește în fața poporului. Și care popor? Care nu mai există? În urmă sunt însă martirii de la Timișoara, martirii revoluției, pe care acum calcă în picioare. Jertfa lor îi mai ustură.
Și de ce a pornit tocmai de la Timișoara?
Timișoara sigur că e un centru cu multe influențe străine și oarecum sub influența asta nemțească și maghiară; au alt contact de zone și poliție, și teritorial, și economic și este un loc de întâlnire, unde se pot mișca lucrurile altfel decât ai face în Moldova sau într-o zonă a Munteniei, Olteniei. Alta este mentalitatea și agerimea de concentrare a românilor. Dar sunt multe manevre dedesubt, încât nu mai poți avea încredere că o acțiune este bună și nemincinoasă. Ne-am fript o dată. Suntem un popor foarte slab, total nepregătit, total necunoscător; nu știe, nu are habar de existența și de viața sa; toate ziarele și toată presa, tot ce se publică nu este decât o gogoșărie mare. Dar nimeni nu îndrăznește să vorbească altceva, toți vorbesc frumos, oratoric, dar nu spun ce trebuie să spună. Vorbesc frumos în fața tinerilor, apar în conferințe și la televizor, vorbesc despre Stefan cel Mare, îl iau pe Mihai Viteazul, îl iau pe Cantacuzino, pe Constantin Brâncoveanu, dar să spună ceva la zi, cum se petrec lucrurile și să le dea așa o explicație amănunțită, să vină cu o explicație, ferească Sfântu’! – nu vorbește nimeni. Vorbesc ore întregi, dar de fapt nu spun nimic [1].
Nu mi-am pus prea mari nădejdi în Revoluție pentru că știam că ea este o manevră care trebuie să prostească o lume. Totuși, mi-am pus încrederea în om, socotind că oamenii se vor îndrepta spre lumea aceasta care a suferit. Credeam că vor veni niște oameni la conducere dintre cei care au militat pentru dreptatea și fericirea neamului. Dar lumea nu s-a îndreptat deloc. A urmat același materialism, aceleași concepții, aceeași gândire. Au pus stăpânire pe capul acestei mulțimi care a înnebunit și n-a știut ce să mai aleagă. Și atunci mi-am dat seama că totul este un fals. Așa s-a întâmplat în Rusia, așa s-a întâmplat în Bulgaria și peste tot. Așa încât, n-am putut să-mi pun speranță, după cum nici la ora actuală nu-mi pun nicio speranță, pentru că nu noi ne conducem, nu noi ne administrăm, nu noi ne dirijăm, nu noi gândim. Este o gândire străină și cu totul aparte de viața și de idealurile noastre creștin-ortodoxe. Și tot ce nu este în duhul acesta ortodox, nu are continuitate în istorie. De aceea „nu vă nădăjduiți spre fiii oamenilor întru care nu este mântuire”.
Noi sperăm totuși ca din tot aluatul acesta să mai iasă și ceva bun. Vedeți dumneavoastră, când într-un cazan se fierbe tot materialul acesta și aurul și argintul și fier și bronz și toate metalele, din toată fierberea aceasta se vor alege după felul lor, așa și cu neamul acesta. Poate, în sfârșit, vor ieși la lumină frumusețea și curăția lui, ca să fie pregătit pentru marele act al venirii lui Hristos pe pământ și pentru judecata obștească. Dumnezeu să binecuvinteze poporul acesta și neamul nostru și să-i dea un viitor fericit! [2]
Citiți și Soluția și Revoluția României
[1] Fragment din Revista Atitudini nr. 43
[2] Fragment dintr-un interviu publicat în Revista Atitudini Nr. 56
About Post Author
