Marele scriitor și academician român Dumitru Radu Popescu a decedat, luni, la vârsta de 87 de ani. Directorul Editurii Academiei Române se afla internat la Elias de peste o lună, timp în care canibali ai culturii române încercau deja să-i fure postul fără a întruni măcar cerințele, după cum au reclamat membrul de Onoare al Academiei Române Eugen Mihăescu și jurnalistul Cornel Nistorescu. Șacalii progresiști vor încerca acum, fericiți, să dea o nouă lovitura de comando asupra Academiei Române, asupra căreiea se încearcă un asalt de tip soroșișt, pentru a fi infiltrată și ocupată din interior, la fel ca în cazul Bisericii Ortodoxe și a Armatei Române, cele trei mari instituții care se bucură de cea mai mare încredere în rândul populației, după distrugerea Școlii. De observat că nici până la ora aceasta, la câteva ore bune de la tristul anunț, Academia Română nu s-a învrednicit să emită un firesc anunț In Memoriam marele român care a fost academicianul D. R. Popescu.
Dumitru Radu Popescu, prozator, dramaturg, eseist și poet, membru titular al Academiei Române, s-a născut la 19 august 1935, în localitatea bihoreană Păușa, într-o familie de învățători, potrivit „Dicționarului general al literaturii române” (Editura Univers Enciclopedic, 2006) și „Dicționarului scriitorilor români” (Editura Albatros, 2001).
După ce a absolvit școala primară în comuna Dânceu, județul Mehedinți, a urmat cursurile Școlii Normale „Iosif Vulcan” (1946-1949), apoi cursurile Liceului „Emanoil Gojdu” din Oradea (1949-1953), conform paginii de facebook a Academiei Române Filiala Cluj-Napoca, transmit Radio România Cultural și Agerpres.
Între 1953 și 1956 a studiat la Facultatea de Medicină Generală din Cluj, pe care a abandonat-o după trei ani, pentru a se înscrie, tot la Cluj, la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai”, luându-și licența în 1961.
D.R. Popescu este una dintre figurile emblematice ale culturii române, având o operă vastă, ce cuprinde proză, teatru, poezie, eseuri și scenarii de film.
A debutat în 1953 cu versuri și proză în ziarul „Crișana” din Oradea, iar în 1954 a avut loc debutul său în proză în revista „Steaua”.
La 1 martie 1956, a fost angajat de A.E. Baconsky la revista „Steaua”. În perioada 1970-1982 a fost redactor-șef al revistei „Tribuna”; între 1969 și 1981, a fost secretar al Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca. În 1982 a fost numit redactor-șef la „Contemporanul”. Între 1981 și 1989 a fost președinte al Uniunii Scriitorilor din România. Membru corespondent, din 24 octombrie 1997, și membru titular, din 24 martie 2006, al Academiei Române, devine director general al Editurii Academiei Române (din 2006) și vicepreședinte al Consiliului științific editorial.
A publicat volume de proză: „Fuga” (1958); „Zilele săptămânii” (1959); „Umbrela de soare” (1962); „Fata de la miazăzi” (1964); „Vara oltenilor” (1964); „Somnul pământului” (1965); „Duios Anastasia trecea” (1967); „Prea mic pentru un război atât de mare” (1969).
A semnat romanele: „F” (1969); „Cei doi din dreptul Țebei sau Cu fața la pădure” (1973); „Vânătoarea regală” (1973); „O bere pentru calul meu” (1974); „Ploile de dincolo de vreme” (1976); „Împăratul norilor” (1976); „Iepurele șchiop” (1981); „Podul de gheață” (1982); „Orașul îngerilor” (1985); „Dumnezeu în bucătărie” (1994); „Truman Capote și Nicolae Țic” (1995); „Paolo și Francesca și al treisprezecelea apostol” (1998); „Săptămâna de miere” (1999); „Călugărul Filippo Lippi și călugărița Lucrezia Buti” (2000); „Falca lui Cain” (2001); „Întoarcerea tatălui risipitor” (2009).
A publicat volumul de versuri „Câinele de fosfor” (1982), dar mai ales piese de teatru: „Vara imposibilei iubiri”; „Visul”; „Pădurea cu pupeze”. A publicat volumele de teatru: „Acești îngeri triști” (1970, pentru care a primit Premiul „I.L. Caragiale” al Academiei Române); „Piticul din grădina de vară” (1972); „Teatru” (1974); „9” (1981); „Rezervația de pelicani” (1983); „Moara de pulbere” (1987); „Mireasa cu gene false” (1994); „Dragostea e ca și o râie” (1995); „B. Stoker și Contele Dracula” (2000); „O batistă în Dunăre” (2001); „Anglia” (2003); „Săptămâna cu o mie și una de nopți” (2003); „Cucul de fier” (2004); „Ștefan cel Mare” (2004); „Nopțile săptămânii” (2005); „Domnul Fluture și doamna Fluture” (2006); „Un elefant se legăna pe o pânză de păianjen” (2007); „Diavolul aproximativ” (2008); „Epistola către englezi” (2009); „Paznicul de la depozitul de nisip”.
Este, de asemenea, autorul unor volume de eseuri: „Virgule” (1978); „Galaxia Grama” (1984); „Complexul Ofeliei” (1998); „Actori la curtea prințului Hamlet” (1999); „Dudul lui Shakespeare” (2001); „Pușca lui Caragiale” (2002).
Totodată, a tradus din Fodor Sándor, „Piticul Cipi, acest uriaș fericit”, „Piticul și Surzilă”, „Piticul cel fioros” (1965, 1968, în colab.) și din Nagy István, „Înainte de potop” (piesă de teatru).
S-a remarcat și ca scenarist, semnând scenarii pentru filmele: „Un surâs în plină vară” (1963, regia Geo Saizescu), distins cu Premiul cinematografiei pentru cel mai bun scenariu – Mamaia (1964); „La porțile pământului” (1965); „Balul de sâmbătă seara” (1969); „Prea mic pentru un război atât de mare” (1969, regia Radu Gabrea); „Păcală” (1974, regia Geo Saizescu); „Duios Anastasia trecea” (1979, regia Alexandru Tatos); „Zbor planat” (1979, regia Lucian Mardare); „Mireasa din tren” (1980, regia Lucian Bratu); „Fructe de pădure” (1981, regia Alexandru Tatos); „Căruța cu mere” (1982, regia George Cornea); „Nelu” (regia L. Doroftei); „Pasărea paradisului” (regia L. Doroftei); „Rochia albă de dantelă” (1989, regia Dan Pița); „Turnul din Pisa” (regia Șerban Marinescu); „Triunghiul morții” (regia Sergiu Nicolaescu); „13” (regia Sergiu Nicolaescu).
A mai publicat volumul de nuvele „Leul albastru” (1981), volumul de eseuri „Scrisori deschise” (2013). În 2013 a terminat o nouă piesă de teatru – „Calul de lemn”.
Piesele de teatru sau volumele sale în proză au apărut în numeroase țări (Anglia, Bulgaria, Cehia, China, Federația Rusă, Franța, Germania, India, Italia, Japonia, Letonia, Lituania, Macedonia, Polonia, Serbia, Slovacia, SUA, Suedia, Ucraina, Ungaria).
Dintre premiile și distincțiile obținute de-a lungul timpului pot fi amintite: Premii ale Uniunii Scriitorilor (1959, 1964, 1973, 1981, 2008), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Premiul Asociației Criticilor de Teatru, Premiul „Vuk Karagici” (Premiul Scriitorilor din Balcani). În 2012, a fost răsplătit cu Premiul de Excelență în cadrul Galei Premiilor Contemporanul, iar în 2017, a obținut Premiul Național pentru Proză „Ion Creangă” Opera Omnia.
De asemenea, a fost recompensat cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (2002) și cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler (2015). Doctor Honoris Causa al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (2015); Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova (2016), încheie sursele citate.
About Post Author
