man Model National Știri

După Mintia, și amintirea Chimica Mărășești va dispărea în totalitate: S-a ajuns la falimentarea fabricii din cauza conducerii incompetente. Aici se fabrica celebrul spumogen pentru stingerea incendiilor și uleiul de pește

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

În renumitul  orășel erou de odinioară, Mărășești, s-a aflat până acum două decenii vestita  Fabrică Chimică Mărășești, cu o linie de garaj care-i permitea să încarce  și să descarce  toate produsele fabricate  precum și înmagazinarea materiilor prime, relatează Adevarul, potrivit ȘtiripeSurse.

Construcția fabricii a început  în anul 1899, sub primul ei director Iosef Hertz, în colaborare cu Firma Zalatmaer Schwefelchies Industrie Act Gesellschaft din Buda Pesta, iar actul constitutiv al Fabricii de Produse Chimice Mărășești a fost semnat la 17 decembrie 1901.

De asemenea, la capitalul ei a participat și Banca Comercială Română. De fapt totul a plecat de la cunoscutul latifundiar Ulisse J. Negropontes, socrul generalului Eremia Grigorescu, care a decis să arendeze 12 hectare din moșia sa, în 1899, pe 96 de ani,  până la nivelul anului 1995, pentru suma de 1.200 lei  pe an, adică în niște  condiții mai mult decât favorabile, cu promisiunea că firma va ridica în maxim un an și jumătate fabrica, ceea ce s-a și întâmplat.

Văzând seriozitatea afaceriștilor, moșierul a decis să vândă  cele 12 hectare în 1902, tocmai să nu aibă nici o reținere și a învesti cât mai bine în afacerea lor.

„În timpul  Primului Război Mondial, ca toate întreprinderile din regiunile unde au fost lupte, fabrica a fost afectată de atacurile provocate de armatele de ocupație. Datorită acestui fapt, fabrica a avut de suportat pierderi considerabile, încât după război a trebuit o refacere generală. S-au comandat din nou majoritatea mașinilor și s-a renovat clădirea după ultimele cerințe ale tehnicei moderne. Era scutită de orice fel de impozit către stat, județ sau comună. Fabrica producea la început numai clei de faină de oase  și de coarne, întrebuințat pentru îngrășăminte agricole, negru animal, gelatină comestibilă și industrială, superfosfat. Societatea producea și distribuia curent locuitorilor din Mărășești și Spitalului din localitate. Ca organ superior de conducere  era Direcțiunea compusă  dintr-un director și un subdirector” potrivit istoricului Florin Dârdală, de la Arhivele Naționale-Filiala Vrancea.

Clădirile care compuneau fabrica erau următoarele: localul administrației compus din cabinetul directorului, cabinetul subdirectorului, cabinetul corespondentului, dactilografului magazionerului și contabilului  Tot în acest local erau și două  camere  ce serveau ca  laboratoare chimice. Urma casa cazanelor unde se aflau mai multă recipiente mari cu vapori, care serveau pe de o parte ca forța motrică iar pe de altă parte produceau  vapori necesari pentru extragerea grăsimii din oase. Există și casa mașinilor  unde erau mai multe utilaje de aburi de mărimi fantastice, precum și turbine cu  aburi. Nu trebuie uitată nici  instalația electrică care pornea întreaga fabrica și ajungea la locuitorii din Mărășești, la un preț convenabil ambelor părți. Pe lângă toate aceste fabrica mai avea încăperi pentru împachetare și  depozitarea produselor.

În 1923 fabrica a produs  100 de vagoane de clei, 30 de vagoane grăsime , 40 de vagoane negru animal (n.a. cărbune extras din substanțe organice) 300 de vagoane îngrășăminte chimice, avea un capital de 20.000.000 lei și 300 de lucrători.

Produsele fabricii ajungeau până în  Statele Unite ale Americii, în 1937 plecând către această destinație  peste 300 de tone faină de oase. Fabrica a construit pentru angajați, încă din perioada interbelică, o grădiniță, sală de mese, sală de festivități, camera pentru musafiri  și funcționari, sere de flori. În perioada celui de-al Doilea  Război Mondial, cu toate condițiile grele existente, fabrica nu și-a redus capacitățile de producție, înregistrând sub directorii Manole Netea și Habă Aurel progrese apreciabile. După naționalizarea din 1948 , fabrica a intrat în proprietatea statului și a beneficiat de o atenție deosebită din partea regimului comunist.

„În perioada 1968-1979  din totalul sumelor de bani alocate industriei, 12 la sută au fost repartizate doar industriei chimice. Atunci , când director era un anume Cornel Mariș, s-au construit noi capacități la Chimică Mărășești, care și-a diversificat foarte mult producția,  ajungând să fabrice produse unicat în Europa.  După anul 2000 fabrica și-a închis porțile, tranziția post decembrista reușind, ceea ce două  războaie mondiale și  câteva crize economice vechi   n-au putut face și anume falimentul”, mai spune Florin Dârdală.

După privatizarea din anii ’90, fabrica a ajuns pe mâinile afaceristului local Lucian Avram, care a vândut-o bucată cu bucată la fier vechi.

Fabrica a ajuns o ruină după 1990

S-a ajuns la falimentarea fabricii din cauza conducerii incompetente. O să spuneți că aproape toate unitățile colos din țară au dispărut, nefăcând față economiei de piață,  dar asta era o fabrică unicat. Aici se făcea celebrul spumogen, produs folosit la stingerea incendiilor, atât de apreciat de americani în timpul războiului din Golf. Eram singura fabrică din Sud – Estul Europei care fabricam spumogen și clei de oase, nu mai spun de cunoscutele chituri și uleiul de pește. Aveam desfacere pe piață cât nu vă închipuiți iar cu o conducere pricepută fabrica ar fi rezistat fără probleme și astăzi”, povestește Emilian Brașov, fost șef de plan la Marchim, care a părăsit unitatea în 1992 pentru a se face primar.

Pentru că nu s-a investit intru  îndeplinirea criteriilor de mediu, iar investitorul principal nu a mai plătit ratele de privatizare, conform licitației din decembrie 1999 și contractului din februarie 2000, Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participațiilor Statului a declanșat proceduri legale în instanță, care s-au finalizat mai târziu s-au terminat cu demolarea controlată a resturilor fostei fabrici Chimica-Marchim Mărășești.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *