În linii mari, fascinații fac parte din două categorii.
1. Cei care s-au compostat pentru ei înșiși.
Aceștia au ales superbul pentru că, la momentul respectiv, așa au gândit ei, așa au crezut că e mai bine pentru viața lor și a familiilor lor. Că s-au dus de bunăvoie, de frică sau din prostie, pentru o excursie, pentru mici și bere, pentru accesul în spital, la muncă sau la mall, asta contează mai puțin.
La fel cum tot irelevant e dacă au făcut-o din convingere, de jenă sau din obligație, cu totală inconștiență ori cu bănuiala că au greșit.
M-aș bucura să înțelegem cu toții că nimic nu ne îndreptățește să ridicăm piatra împotriva acestor semeni ai noștri, să-i jignim și să-i înghiontim în toate felurile, ca și cum ne-ar fi dușmani personali. Pentru că nu știm nici ce s-a întâmplat în viața lor, nici ce probleme aveau, nici ce relații familiale, dar mai ales pentru că nu e treaba noastră să-i judecăm pe alții și să le dirijăm existența, chiar dacă, în lașitatea și naivitatea lor, ne-au adus niște prejudicii.
Au comis-o, e alegerea lor! Unii regretă, alții nu, îi putem ajuta sau putem sta la distanță, fiecare cu viața lui, PUNCT.
2. Cei care s-au compostat atât pentru ei, cât și pentru „ceilalți”.
Vorbim despre cetățenii „responsabili” și „solidari”, haștagiști de serviciu sau adoratori devotați ai „științei”, dintre care unii s-au căpăcit ca s-o protejeze pe „bunica”, alții ca să salveze planeta, alții să se dea mari și tari sau să se laude cu accesul la mall.
Poate în capul lor se credeau eroi de pe canapea, salvatorii omenirii sau doar partenerii conștiincioși ai „autoritățiilor”. Ideea principală e că absolut toți aceștia s-au poziționat, conștient sau nu, DEASUPRA celor din jur, considerându-se cetățeni superiori, cu dreptul și datoria de a hotărî în numele celorlalți, pe care i-au ștampilat drept inferiori, incapabili să gândească singuri, numai buni să fie obligați, condiționați, influențați, dirijați și conduși.
Cea mai mare problemă a acestor indivizi e că au confundat empatia și solidaritatea între oameni cu dorința (injustă și despotică) de a controla, după mintea lor „superioară”, viețile și deciziile altora. Din păcate, nici acum n-au înțeles ce-au făcut, motiv pentru care așteaptă empatie de la noi și se atacă de trei metri când le pui oglinda în față și le arăți cine sunt. De fapt, ei încă se cred un fel de eroi planetari neînțeleși, care se sacrifică pentru omenire, când în realitate sunt mici tirani saturați de frustrări.
Ei bine, cu aceștia din urmă, care s-au crezut stăpâni peste noi, e greu să fim empatici. Dar tocmai de aceea ar trebui să fim suficient de atenți încât să nu confundăm lucrurile și să nu amestecăm între ele cele două categorii.
About Post Author
