La această dată dosarul „Flota” (pe care l-am inițiat în 1997) se află în continuare în arhiva DNA, într-o tentativă de îngropare definitivă a lui, prin încălcarea unei decizii a ICCJ. Mă aflu în cursul unor demersuri menite să dejoace această încercare (mai întâi împotriva recentului refuz nejustificat al DNA de a-mi comunica informații accesibile public prin lege privind dosarul).
Mai jos se află un extras dintr-un material mai amplu (pe care-l voi face public curând) în care m-am ocupat inclusiv de oficialii cu contribuția cea mai substanțială la tentativa despre care vorbesc – extras care, în această formă, o vizează, pentru început, aproape exclusiv pe Monica Macovei.
PNA a fost înființat în anul 2002, în perioada guvernării PSD (prim-ministru Adrian Năstase) și a mandatului de președinte al lui Ion Iliescu. PNA a preluat dosarul „Flota” la 2 septembrie 2002 spre competentă soluționare. Dat fiind faptul că PNA/ DNA (organizat ca precondiție a aderării României la Uniunea Europeană) avea ca principală atribuție combaterea corupției la nivel înalt, sub președinția lui Ion Iliescu, precum și sub cea a lui Traian Băsescu, la vârful acestui Parchet au fost impuși procurori cu un trecut care să-i facă vulnerabili la șantajul decidenților politici impuși de Sistem. Astfel, în 2002, în timpul mandatului lui Iliescu-PSD – Ioan Amarie (pentru perioada 2002-2005); în august 2005 (pentru perioada 2005-mai 2013), în timpul mandatului lui Traian Băsescu și al ministrului Justiției Monica Macovei – Daniel Morar; tot în timpul mandatului lui Traian Băsescu, la 16 mai 2013 – Laura Codruța Kövesi (revocată de președintele Iohannis la 9 iulie 2018).
Pentru ca Sistemul care i-a impus în pozițiile lor la vârful său să le asigure lui Ion Iliescu, Traian Băsescu și colaboratorii lor cei mai apropiați o impunitate fără riscuri au avut nevoie ca inclusiv la nivelul PNA/ DNA să fie numiți procurori vulnerabili la șantaj (inclusiv prin trecutul lor sau al celor din familiile lor, legat de instituțiile represive ale statului comunist). Iar aceasta în exact același mod în care la rândul lor Iliescu și Băsescu au fost vulnerabili și șantajabili și ei (ei înaintea tuturor) în raport cu Sistemul menționat, perpetuat și dominant în România în întreaga perioadă pretins „post-comunistă” (Iliescu a fost vulnerabil în special prin trecutul (și dosarul) său de om al Moscovei KGB-iste, iar Traian Băsescu ca om al Securității de dinainte de 1990. Cât privește mecanismul menit să asigure impunitatea în discuție, se dovedește post-factum că a fost gândită și pusă la punct o strategie perfect coerentă și urmată cu o strictețe specifică clanurilor mafiote, rezumată cât mai pe scurt posibil la finalul acestor precizări – strategie care i-a inclus pe toți cei care au contribuit la încercarea (până la această dată reușită) de îngropare a dosarului „Flota”, mai exact pe cei nominalizați în paragraful imediat anterior acestuia.
Responsabili cu cea mai substanțială contribuție la încercarea de blocare a dosarului „Flota” și vulnerabilitățile lor
Monica Macovei (care, repet, a fost impusă ca ministru al Justiției de președintele Băsescu, fost colaborator al Poliției politice comuniste – iar acestuia cu siguranță de Sistemul care l-a impus pe pe el însuși la vârful puterii în stat) a avut calitatea de procuror în perioada regimului comunist – securist; de foarte timp, la nivelul opiniei publice există bănuiala aproape generalizată, și mai mult decât rezonabilă, că procurorii și judecătorii comuniști au avut relații instituționale cu Securitatea, principala instituție represivă a regimului totalitar. În paranteză: pe internet (Wikipedia), se află de mai mulți ani o narațiune romanțată stângaci de Monica Macovei potrivit cu care desemnarea ca ministru al Justiției de către Traian Băsescu ar fi constituit pentru ea un fapt cu totul neașteptat. Ea relatează cum, „foarte surprinsă” fiind de propunerea pe care președintele i-ar fi făcut-o la telefon, s-a „consultat” cu două colege ONG-iste dacă să accepte sau nu – între cele două numind pe Manuela Ștefănescu, adjuncta sa de la APADOR-CH (cea din urmă o persoană cu un trecut sumbru și el sub regimul comunist-securist – angajată la Ambasada SUA la București).
Tatăl Monicăi Macovei, Vasile Gherghescu, a fost înalt demnitar în nomenclatura comunist-securistă, consilier în Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România, decorat de Nicolae Ceaușescu prin Decretul nr 138/1971 dimpreună cu numeroși generali și ofițeri din Securitate, între care Iulian Vlad, Nicolae Pleșiță, Neagu Cosma, Dumitru Gherguț etc. Presa a scris că după 1989 Vasile Gherghescu „a avut gradul de colonel în retragere”, iar „Monica Macovei nu a precizat exact <arma> în care a fost înregimentat tatăl ei” (jurnalul.ro, „Monica Macovei, biografie la secret”, 18 decembrie 2013) – împrejurări care fac rezonabilă bănuiala că acesta a fost ofițer de Securitate. Presa a scris de asemenea că Monica Macovei a fost căsătorită cu procurorul Valentin Macovei, care înainte de 1990 ar fi fost (și) ofițer de Securitate (cotidianul.ro, „Justiția și integritatea, pe mâna odraslelor opresiunii ceaușiste”, 5 ianuarie 2014 – această din urmă informație nu cunosc să fi fost dezmințită vreodată de fostul ministru de Justiție).
Dată fiind poziția ocupată de tatăl Monicăi Macovei în sistemul comunist-securist, acestuia i-a fost atribuită ca locuință o vilă somptuoasă în centrul Capitalei (strada Pictor Ioanid nr 3), vilă naționalizată prin Decretul nr. 92/1950 care sancționa prin confiscarea averilor „sabotajul marii burghezii și al exploatatorilor”. În anul 1996, părinții Monicăi Macovei au „cumpărat” ilegal („cu rea credință”) vila. Pe timpul mandatului fiicei de ministru al Justiției, Înalta Curte a ratificat ilegalitatea (inclusiv printr-un abuz al președintelui Secției civile, judecătorul Dan Cornoiu – care a fost sancționat disciplinar și înlocuit de la conducerea Secției). Ulterior mandatului Monicăi Macovei, justiția a retrocedat vila proprietarilor de drept. Printr-o decizie scandaloasă din 4 iunie 2013, contrar celor stabilite temeinic de justiția din țară, CEDO i-a acordat Monicăi Macovei, în numele părinților ei, așa zise despăgubiri în valoare de 130.900 de euro.
Decizia este scandaloasă inclusiv prin aceea că, în cuprinsul propriei decizii, CEDO a ascuns prin anonimizare, pur și simplu prin două litere, numele părinților Monicăi Macovei și al său (litere fără absolut nicio legătură cu cele trei nume) – spre deosebire de menționarea explicită a numelor celorlalți trei reclamanți la Curte în cauze conexate cu cea în discuție. O conexare ce a avut scopul să ascundă și ea descrierea situației de fapt și de drept a cauzei – care în caz contrar ar fi făcut flagrant scandaloasă pentru oricine o atare soluție. Mulțumită manevrelor personalului CEDO de a ascunde identitatea beneficiarilor deciziei, presa din țară a aflat de ea numai peste exact un an. Pe 14 iunie 2014 ziariștii Alex Puiu și George Tărâță de la Lumea justiției au aflat în sfârșit că decizia o privea pe Macovei și familia ei. Ei au contactat-o telefonic pe europarlamentara de la acea dată, care a confirmat – apoi a publicat imediat pe blogul personal povestea marelui „succes” de la CEDO, pe care până la acel moment, din motive evidente pentru absolut oricine, îl ținuse secret cu concursul complice al CEDO. De spus și că înainte de a fi numită la Ministerul Justiției, atunci când presa a aflat că părinții săi cumpăraseră (ilegal) vila naționalizată în care locuiau, Monica Macovei, cunoscut „militant pentru drepturile omului”, a declarat: „A fost decizia părinților, eu i-am sfătuit sa dea casa înapoi” („Pe marginea unui mandat ministerial-III”, articol pe care l-am publicat în New York Magazin din 16 mai 2007, text disponibil pe web-site-ul meu în secțiunea Publicistică).
Dar grave ilegalități în scopul însușirii de case naționalizate au comis și Traian Băsescu (București, bulevardul Aviatorilor nr 57), precum și tatăl Laurei Codruța Kovesi, procuror înainte de 1990 (două asemenea case: Mediaș, strada Sondorilor nr 12 și strada Sondorilor nr 14).
Explicația reală a ascensiunii politice fulminante a Monicăi Macovei și a zecilor de procese câștigate de ea și de un grup al său la CEDO rezidă în principal în trecutul ei și al familiei ei din perioada în care împreună serveau instituțiilor represive ale statului comunist, precum și în faptul că – începând din 2000 și până în decembrie 2005 (când a fost impusă ministru al Justiției) – ea a preluat conducerea Asociației pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH). Ea ocupa astfel o nouă poziție la vârful unei organizații controlate de George Soros, după Open Society Institute (OSI). Pe timpul mandatului de la APADOR-CH ea a recrutat și și-a pus la punct și fidelizat un grup prin care a câștigat, nu o dată în mod corupt, procesele de la CEDO (preluând în mod parazitar, și în interes propriu, și întreaga cazuistică ce venea la APADOR, ca „organizație de apărare a drepturilor omului în România) – fapt ce a constituit pe termen lung o sursă de venituri personale foarte mari. Grupul de la APADOR a fost format din avocații Dan Mihai (fost procuror și el înainte de 1990, coleg cu Monica Macovei), Nicoleta Popescu și Diana-Călinescu Hătneanu – precum și din două referente impuse chiar în echipa română de la Curte: Ioana Banu și Adriana Dăgăliță.
About Post Author
