Straniu
moment și-a găsit purtătorul de cuvânt al BOR să reacționeze la drama românilor
din Ucraina, a bisericilor închise și a preoților prigoniți.
După
săptămâni lungi de tăcere, Vasile Bănescu a emanat un „comunicat” taman în ajunul
Zilei Unirii.
Deși
termenul potrivit ar fi mai degrabă Lepădare.
Ca
să nu aibă nimeni dubii, esența mesajului este transmisă de la început:
„Preoții
comunităților de etnie română din Ucraina nu aparțin de Patriarhia Română /
Biserica Ortodoxă Română, ci în mod majoritar de Biserica Ortodoxă Ucraineană
rămasă în comuniune cu Biserica Ortodoxă Rusă.”
Deci
nici membrii parohiilor – românii de acolo – nu sunt de competența noastră, se deduce
logic. Spălarea pe mâini este evidentă.
O
întrebare „gravisimă”, vorba lui Bănescu, se impune imediat:
Există vreo
legătură între această Lepădare și aniversarea Micii Uniri, când Țării
Românești i s-a alipit o Moldovă ciumpăvită – fără Bucovina și Basarabia?
Dar
Lepădarea merge mai departe: Bănescu afirmă că „românii de acolo, inclusiv preoții,
au datoria de conștiință să se adecveze în mod înțelept creștin, onest și
realist” la „realitatea tragică” din Ucraina, „inclusiv în plan bisericesc”.
Mesajul
este din nou clar: românii din Ucraina, inclusiv preoții, AU DATORIA să accepte prigoana. Să se SUPUNĂ.
Nici
Pilat din Pont nu a fost atât de pervers încât, după ce s-a spălat pe mâini, să
Îi spună lui Hristos că are „datoria de conștiință” de a-și accepta Osânda fără
să crâcnească.
Bănescu
o face. În ciuda faptului că, trei rânduri mai sus, afirmase că soarta
credincioșilor și preoților români nu e de competența BOR, el nu pregetă să le
dea sfaturi de obediență.
Comunicatul
este dubios de la un capăt la altul. Lipsit nu doar de empatie față de niște
consângeni, ci și de blândețea și tactul atât de specifice spațiului ortodox.
De îndemnurile la pace, înțelegere și iubire frățească întru Hristos.
Încă
o dată: foarte straniu. Până acum, în conflictul politizat dintre A Doua și A
Treia Romă, între Bartolomeu – CIA și Kirill – KGB, Patriarhia Română a dat
dovadă de diplomație și reținere. Nu s-a lăsat târâtă de o parte sau de alta.
S-a abținut să sfâșie și mai mult Cămașa lui Hristos.
În
același timp, până acum, BOR NU a recunoscut autocefalia Kievului. A cerut o
reglementare pan-ortodoxă a conflictului religios dintre Moscova și Kiev.
Dar
– mai cu seamă – respectarea drepturilor religioase ale românilor din cele 127
de parohii ortodoxe din Ucraina, împreună cu respectarea identității lor
culturale și lingvistice.
Mesajul
lui Bănescu anulează acum în mod dramatic toate aceste condiții.
Cerându-le credincioșilor
și preoților români din Ucraina supunere față de bocancul Kievului, el anunță implicit:
Abdicarea BOR de la orice pretenții asupra teritoriilor românești răpite.
Abandonarea
oricărei protecții duhovnicești asupra celor 500.000 de români din Ucraina.
Consimțirea
la o ciumpăvire harică a României în concordanță cu ciumpăvirea administrativă de
pe hartă.
Subordonarea
BOR în fața diktatului politic.
În
consecință, tristul Comunicat al lui Bănescu de Ziua Micii Uniri poate fi
rezumat astfel:
Patrafirul
României s-a făcut preș în fața lui Zelenski.
P.S. Încă mai așteptăm un comunicat oficial al Patriarhiei Române care să explice
că totul este o inabilitate de comunicare a lui Vasile Bănescu.
Că este doar o
neînțelegere, nu o Trădare.
About Post Author
