„Vă rog din inimă să vă rugați și să trimiteți un gând bun, de lumină, pentru mama mea Silvia Elena. E în stare foarte gravă, se luptă pentru viață. Vă mulțumesc!”, a scris în urmă cu trei zile Andreea Diana Tănăsescu, fondatoarea „La Blouse Roumaine” și inițiatoarea Zilei Universale a Iei, sărbătorită în fiecare an pe 24 iunie, cu binecuvânatarea Părintelui Justin Pârvu.
În cursul zilei de ieri aceasta a revenit cu o nouă postare pe contul ei de Facebook:
„Vă mulțumesc tuturor celor care vă rugați și îi trimiteți gânduri de bine mamei mele. Starea sa clinică nu s-a schimbat, este în comă profundă din 1 februarie, în urma accidentului vascular cerebral pe care l-a suferit. Totuși, în jurul ei am simțit lumina trimisă prin rugăciunile și iubirea voastră. Azi, când i-am pus mesaje vocale de la familie și prieteni, a tresărit, iar eu am primit cu acest semn o undă de optimism, cum numai mama știe să o transmită. Căci acolo unde e viață, este și speranță, iar noi nu ne vom opri să credem și să ne rugăm pentru ea.
În fiecare zi la ora 17 și la miezul nopții pentru cine poate, vă aștept alături de mine într-o rugăciune colectivă pentru cea care mi-a dar viață, mama mea iubită, Silvia Elena.
Și 1 minut contează! Binecuvântări și mulțumiri din toată inima! Dumnezeu să vă răsplătească!”, a scris promotoarea portului național românesc.
Doamne, ajut-o!