Se pare că nu atât frica irațională de
COVID a făcut ca măștile să aibă atât de mult succes în rândul populației, cât
mai ales complexele personale.
Potrivit rezultatelor unei cercetări
științifice, publicate în revista Frontiers of Psychology, persoanele care se
consideră mai puțin plăcute la înfățișare sunt mai susceptibile să continue să
poarte mască de protecție, chiar și după sfârșitul pandemiei.
Concluzia se bazează pe trei studii realizate
asupra unor subiecți americani, efectuate de cercetătorii sud-coreeni de la Universitatea
Națională din Seul.
Oamenii de știință au ajuns și la o
altă concluzie: că înclinațiile anti-mască, respectiv pro-mască, sunt
intensificate de situațiile în care înfățișarea fizică și atractivitatea sunt
mai importante.
De exemplu: un interviu pentru un loc
de muncă – prin comparație cu scoaterea cățelului la plimbare.
Adică, o persoană care se consideră
mai puțin atrăgătoare va fi mai susceptibilă să poarte mască de protecție la un
interviu, decât atunci când iese pe stradă cu animalul de companie.
Cercetătorii coreeni citează și studii
anterioare, care demonstrează într-adevăr că persoanele urâțele sunt
considerate de cei din jur mai atrăgătoare atunci când poartă mască.
New York Times scria și el anul trecut
că măștile „acoperă transformările pe care adolescenții sunt înclinați să le
ascundă: aparate dentare, coșuri, cicatrice acneice, primele fire ale
pilozității faciale”.
Pe de altă parte, teoria așa-ziselor„beneficii medicale” ale purtării măștii s-a prăbușit definitiv odată cu un
„studiu al studiilor” publicat în Cochrane Database of Systemic Review.
Concluzia la care ajunge cercetarea
este următoarea:
„Purtarea măștii în comunitate are un
efect infim spre nul asupra rezultatului.”
Prin urmare, măștile nu aduc nici un
beneficiu sanitar, dar măcar ajută la restabilirea încrederii de sine a
Urâților.
Acum înțelegem de ce indivizi precum Cîțu, Nelu Tătaru sau Arafat au
apărat cu atâta înverșunare obligativitatea măștii.
About Post Author
