Probabil că nici unul dintre ucenicii sau fiicele și fii duhovnicești ai Părintelui Justin Pârvu nu trăiesc sentimentul că Părintele a murit și nu mai este printre noi, cu noi. Dimpotrivă, prezența sa pare să sporească, acum, că nu mai este îngrădit de materie.
„Nu vă mai plângeți că ce va fi după ce am să mor! Da’ ce, măi, mă duc să dorm?”, spunea, șugubăț, cu umorul său specific, Parintele, unui apropiat. Asemenea cuvinte ne-a lăsat și Părintele Calciu pe patul de spital, când ne-a avertizat profetic că dușmanii României ortodoxe se vor lupta cu el și frații săi din închisori chiar și morți fiind, dar de dincolo, de va fi nevoie, Părintele ne va sprijini mereu cu brațul său, formând un lanț neîntrerupt, între luptătorii din Ceruri și cei de pe pământ. Și așa și este.
Când ajungi la mormântul Părintelui Justin de la Mănăstirea Petru Vodă simți cât de viu și aproape este Părintele, la fel cum îi simțeai căldura minunată a mâinilor, sărutându-i-le, chiar și în ultimele clipe de dinainte de punerea sa în mormânt, la patru zile de la sfârșitul său martiric. Descoperi cum mormântul îți apare ca un vechi prieten. Oricât de mult timp ai fi departe de el, când îl revezi parcă de abia te-ai fi despărțit de el. Continui dialogul de unde rămăsesei… Acolo, înconjurând covorul de flori alese, aranjate cu dragoste și simț artistic de vrednice măicuțe, te întâmpină înscrise, ca stâlpi ai vieții sale veșnice, cuvintele testamentare ale Părintelui Justin: Unitate, Pocăință, Ascultare, Rugăciune.
Cât de simplu ar fi pentru orice creștin, darămite pentru fiii și fiicele sale duhovnicești, să urmeze îndemnurile Părintelui, pentru a trai în lucrarea sa de iubire dumnezeiască, cu harul Sfântului Duh!
Parcă pentru a aduce aminte de aceste lucruri, în chip miraculos, după cum ne povestește urmașul Duhovnicului Neamului, starețul de la Petru Vodă, Părintele Hariton Negrea, Părintele Justin s-a înfățișat în mai multe rânduri, la mormânt, printre credincioși, unor suflete pure: copiii unor pelerini.
„Părintele Justin, în forma aceea de lumină, șoptea ceva la ureche fiecărui credincios care se afla la mormânt”, reproduce Părintele Hariton un fragment din mărturiile copiilor. O altă credincioasă a relatat apariția Părintelui ieșind din Sfântul Altar în timpul unei slujbe. Să amintim și că la începutul anului s-a înregistrat un fenomen fizic inexplicabil, fotografiat și filmat. Mărturii despre minunile săvârșite de Părintele Justin în timpul vieții sale pământești dar și, iată, în cea veșnică, se adună cu sutele la Mănăstirea Petru Vodă, care pregătește o lucrare cu astfel de relatări autentificate, privind binefacerile aduse de Părinte, cu ajutorul Mântuitorului, a Maicii Domnului și Sfinților, de la facerea de prunci la vindecări de boli cronice.
Însuși Părintele stareț Hariton Negrea ne istorisește în interviul video de mai sus, o serie întreagă de minuni trăite, văzute cu proprii săi ochi, minuni la care a luat parte ca tânăr calugăr în obștea Mănăstirii de la Petru Vodă a Arhanghelilor Mihail și Gavriil, închinată Sfinților martiri si mucenici ortodocși ai dictaturilor secolului XX.
Cum ar fi, de exemplu, momentul când Părintele Justin, prin rugaciunea sa, a umplut cămările Mănăstirii cu faină, pentru pâinea pelerinilor, sub ochii uimiți ai tinerilor monahi, cum a înmulțit mâncarea rugându-se pentru alte zeci de credincioși sau cum a ajuns Mănăstirea să aibă lumină, după o altă serie de minuni de-ale Părintelui.
„De fiecare dată când aprind lumina, mă gândesc că aceasta se datorează unei minuni a Părintelui Justin”, amintește azi Părintele Hariton, după ce ne poveștește cum a salvat o tânără de la pieire „bietul monah de la poalele Ceahlăului”, după cum își spunea, cu smerenie, Duhovnicul din Munții Neamțului cu 16 ani de temniță grea, „legionarul periculos” al Rapoartelor Securității și, peste ani, ale unor așa-zise „centre de monitorizare”.
Pentru noi, cei care, deși nu am avut privilegiul monahilor de la Petru Vodă de a fi clipă de clipă cu Părintele, dar am trăit la rândul nostru minuni extraordinare înfăptuite de Părintele Justin, care l-am bucurat dar ne-am și întristat, „lucrați” fiind de potrivinic, pentru a fi apoi mai puternic împreună, primiți ca fii risipitori și spulberând lucrarea vrăjmașului, am rămas cu o amprentă de neșters: aceea de a fi conștienți că am sărutat mâinile unui sfânt. Dar, mai mult decât atât, bucuria cea mai mare pe care ne-o putea aduce o vizită la Părintele Justin, era ca, la finalul programului său zilnic, după 20 de ore de slujbe, rugăciuni neîncetate și mângâieri de suflete, să reușim să-i aducem un zâmbet pe chip. Zâmbetul unui sfânt!
Părintele Hariton, care ne împărtășește și cum a ajuns să se călugărească sub aripa Părintelui Justin, a fost lăsat de blândul și dreptul Duhovnic să conducă Mănăstirea Petru Vodă după plecarea sa, chiar pe când era pe patul său de suferință. După cum aflăm din acest interviu, Părintele Justin îi propusese încă din 2002 să devină stareț. Părintele Hariton ne explică, între altele, cât de unită este astăzi obștea fiilor Părintelui Justin, cât și ce chestiuni grave ridică cipurile și controlul total, aspecte enunțate cu putere de Părintele Justin.
Dar poate minunea cea mai mare pe care o răspândea Părintele Justin, în chip binefăcător, și pe care o transmite și astăzi celor ce nu s-au rătăcit pe cărari întunecate, este Dragostea, dragostea deplină, dragostea desăvârșită. Dacă nu ești capabil să-ți iubești aproapele – sau chiar și dușmanul, după cum sublinia adeseori Părintele Arsenie Papacioc – nu îl iubești pe Însuși Bunul Dumnezeu. Înseamnă că ai trăit degeaba.
„Părintele Justin transforma sufletele noastre în bucurie în fiecare clipă”, evocă Părintele Hariton anii săi de ucenicie, în acest interviu plin de pace duhovnicească, acordat în urmă cu mai mulți ani, la o pomenire a Părintelui, după o slujbă impresionantă, cu mii de pelerini.
„Bucuriile sufletești pe care le-au împărtășit alături de Părintele Justin să le aibă în permanență”, le dorește Părintele Hariton tuturor celor care l-au cunoscut pe Bătrânul Duhovnic ca și celor care îl descoperă astăzi, la mormânt sau prin interviurile, scrierile și vorbele sale de duh.
Ucenicul devenit stareț nu uită să ne amintească în final de dragostea Părintelui Justin pentru Dumnezeu, Biserică și Țară.
„Eu așa am mers mereu, cu Evanghelia în față și cu națiunea în spate”, spunea Părintele Justin, întărind: „A fi român înseamnă a muri pentru România. Cuvântul român, după mine, egal sfânt”.
Binecuvântați, Părinte!
About Post Author
