finance Politică Politics Societate

ANAF A ACTUALIZAT INFORMATIILE PRIVIND IMPOZITAREA VENITURILOR DIN CRIPTOMONEDE SI NFT-URI IN 2023 – Cum se calculeaza impozitul si in ce situatii se plătesc contributiile sociale

Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a publicat, saptamana aceasta, ghidul actualizat pentru anul 2023 privind impozitarea veniturilor din tranzactii cu criptomonede, token-urilor nefungibile (NFT) si din activitatea de promovare pe retelele sociale. Veniturile impozabile cuprind atat veniturile in numerar, cat si cele in natura (produse, servicii, calatorii si asa mai departe), precizeaza ANAF.

Gilda Popa

Anul acesta, ANAF a elaborat variante actualizate ale brosurilor explicative privind impozitarea veniturilor din active cripto, adaugand si noutatile legate de contributiile sociale.

Astfel, persoanele care realizeaza venituri din transferul de moneda virtuala au obligatia de a declara aceste venituri prin completarea si depunerea Declaratiei unice privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice – Capitolul I – Date privind veniturile realizate la organul fiscal competent, pentru

fiecare an fiscal, pana la data de 25 mai, inclusiv, a anului urmator celui de realizare a venitului.

De asemenea, persoanele fizice care „obtin venituri din vanzarea, pe platforme specializate, denumite blockchain, de continut sub forma unor fisiere digitale (NFT), in conditiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, au obligatia de a declara aceste venituri, indiferent daca aceste venituri sunt realizate din Romania sau din strainatate in Declaratia unica”, precizeaza ANAF in brosura dedicata impozitarii NFT-urilor.

In situatia in care creatorul de continut va obtine, ulterior vanzarii initiale, venituri din vanzarile recurente/repetate (NFT royalties) are, de asemenea, obligatia declararii acestor venituri in Declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice, la aceeasi categorie de venit”, precizeaza ANAF.

Cum se impoziteaza castigurile din criptomonede in 2023

Pe scurt, impozitul pe venit datorat pentru aceste venituri se calculeaza de catre contribuabil prin aplicarea cotei de 10% asupra castigului realizat, determinat ca diferenta pozitiva intre pretul de vanzare si pretul de achizitie, inclusiv costurile directe aferente tranzactiei cripto.

Castigul sub nivelul a 200 lei/tranzactie nu se impoziteaza, cu conditia ca totalul castigurilor intr-un an fiscal sa nu depaseasca nivelul de 600 lei.

Contribuabilii care realizeaza venituri din alte surse datoreaza contributia de asigurari sociale de sanatate daca estimeaza pentru anul curent venituri a caror valoare cumulata este cel putin egala cu 6 salarii minime brute pe tara, in vigoare la termenul de depunere a Declaratiei unice privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice – Capitolul II. Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza in Romania si contributiile sociale datorate.

Cum se determina incadrarea in plafonul anual

ANAF precizeaza ca incadrarea in plafonul anual se efectueaza prin cumularea veniturilor din alte surse cu venituri din activitati independente, drepturi de proprietate intelectuala, venituri din asocierea cu o persoana juridica, cedarea folosintei bunurilor, activitati agricole, silvicultura si piscicultura, venituri din investitii, baza anuala de calcul al contributiei de asigurari sociale de sanatate fiind reprezentata de:

a) nivelul a 6 salarii minime brute pe tara, in vigoare la termenul de depunere a declaratiei unice, in cazul veniturilor realizate cuprinse intre 6 si 12 salarii minime brute pe tara;

b) nivelul de 12 salarii minime brute pe tara, in vigoare la termenul de depunere a declaratiei unice, in cazul veniturilor realizate cuprinse intre 12 si 24 de salarii minime brute pe tara;

c) nivelul de 24 de salarii minime brute pe tara, in vigoare la termenul de depunere a declaratiei unice, in cazul veniturilor realizate de peste 24 de salarii minime brute pe țara,
În 2023 salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata este de 3.000 lei lunar.

Cititi AICI brosura ANAF pentru criptomonede 2023

Cum se impoziteaza veniturilor din NFT-uri in 2023

In ultima perioada, piata NFT-urilor (active digitale sub forma de tokenuri non-fungibile) a scazut semnificativ, dar ANAF vizeaza in continuare veniturile din tranzactii.

In brosura pe 2023, ANAF face distinctia intre cei care creeaza NFT-urile si le valorifica, si cei care le cumpara si le re-vand, iar Fiscul vizeaza ambele categorii.

Persoanele fizice care obtin venituri din vanzarea, pe platforme specializate, denumite blockchain, de continut sub forma unor fisiere digitale (NFT), in conditiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, au obligatia de a declara aceste venituri in Declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate. In situatia in care creatorul de continut va obtine, ulterior vanzarii initiale, venituri din vanzarile recurente/repetate, este nevoit, de asemenea, sa le declare.

In cazul veniturilor obtinute de persoanele fizice care tranzactioneaza creatii NFT, altele decat autorul care face publica spre vanzare creatia sa, esenta tranzactiei, respectiv a activitatii desfasurate/prestate conduce la incadrarea veniturilor obtinute in categoriile de venit definite de legislatia fiscala in vigoare si la identificarea regulilor aplicabile pentru declararea acestora, precum si pentru calcularea impozitului pe venit si a contributiilor sociale datorate.

Data realizarii venitului este data la care s-a efectuat tranzactia (vanzarea – cumpararea NFT), independent de data la care persoana fizica care a vandut produsul alege sa tranzactioneze sau sa retraga din wallet – ul virtual/sa schimbe in FIAT criptomonedele reprezentand pretul produsului.

Cititi aici Brosura ANAF pentru NFT 2023

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *