Alexandru Valentin Dănăcică era căsătorit cu Lalilirose Dlorejomejos, o tânără filipineză pe care a întâlnit-o în timp ce era plecat în Anglia, acolo unde avea serviciul definitiv.
De curând, acesta a vizitat familia soției sale din Filipine, acolo unde, potrivit surselor, acesta ar fi decedat subit. Disperarea a îndemnat familia să ceară ajuorul cetățenilor pentru a-i aduce acasă trupul neînsuflețit al lui Alexandru, plecat mult prea devreme dintre noi.
„A plecat prea devreme, lăsând în urma numai tristețe și durere. Sincere Condoleanțe familiei. Vă spun cu mare tristețe, a plecat dintre noi Dănăcică Alexandru Valentin, la o vârstă foarte tânără. Corpul neînsuflețit se află în Filipine. Repatrierea în România costă 10.000 euro. Părintii fac eforturi foarte mari pentru a-l aduce în țară și ne-am gândit că fiecare dintre voi care îl cunoașteți, dar și oameni cu suflet bun, puteți contribui cu cât vă lasă inima. Orice ajutor bănesc este binevenit. Vă las mai jos detaliile bancare ale tatălui, celor ce vă lasă inima să dați o mână de ajutor părinților să-și aducă unicul copil acasă. Să fiți binecuvântați, Dumnezeu să-l odihnească în pace și să aline tristețea cumplită a părinților! Iban-ul tatălui: RO53INGB0000999910917501. Nume: llarie Dănăcică”, este un mesaj postat pe Facebook.