man Model National Știri

Cel puțin 36 de morți după accidentul feroviar din Grecia. VIDEO

Cel puțin 36 de persoane au murit și 85 sunt rănite, în urma celui mai grav accident feroviar din ultimele decenii petrecut în Grecia, potrivit celui mai recent bilanț, citat de Reuters, informează RomâniaTV.

Ciocnirea celor două trenuri a fost urmată de o explozie și apoi de un incendiu puternic. Cele două trenuri circulau pe aceeași cale ferată când s-au ciocnit unul de celălalt, în apropiere de Larissa.

Un tren de pasageri și un tren de marfă care venea din sens opus s-au ciocnit miercuri dimineață într-un accident violent în nordul Greciei.

Cel puțin 29 de persoane au murit și peste 85 au fost rănite când un tren de pasageri care transporta peste 350 de persoane s-a ciocnit cu un tren de marfă, marți seară, cu puțin înainte de miezul nopții, în Tempi, în centrul Greciei, în apropiere de orașul Larissa, a anunțat serviciul de pompieri grec, transmite CNN.

Echipele de salvare caută cu disperare supraviețuitori. „Tocmai am auzit o bubuitură… vagonul (trenului) a început să se învârtă, înainte de a sfârși într-o parte când am reușit să ieșim”, a declarat un pasager pentru postul public de televiziune grec ERT.

„Au fost 10 secunde de coșmar cu foc, nu puteai vedea mare lucru din cauza fumului”, a declarat un alt pasager.

Eforturile de recuperare sunt în curs de desfășurare, iar bilanțul victimelor este așteptat să crească, a declarat serviciul de pompieri grec, mai scrie RomâniaTV.

VIDEO:

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *