Tribunalul București l-a achitat pe fostul ministru Gabriel Oprea în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină. Sentința nu este definitivă. Petre Mazilu, administratorul firmei General MPM Impex SRL, responsabil cu execuția unei lucrări la instalația subterană de gaze, care nu era semnalizată corespunzător la nivelul străzii, a fost condamnat la 2 ani și 8 luni cu suspendare sub supraveghere. Firma General MPM Impex SRL a fost condamnată la amendă penală de 330.000 lei, potrivit ȘtiriPeSurse.
Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de DNA, în mai 2018. De atunci, dosarul său s-a plimbat de la o instituție la alta, până acum.
„În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliție Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulație pe o stradă din municipiul București, în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecință a unui traumatism cranio-cerebral și facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoțire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuința sa”, susține DNA.
Conform DNA, accidentul rutier care a determinat decesul polițistului Gigină s-a produs ca urmare a nerespectării de către Gabriel Oprea, Petre Mazilu și General MPM Impex SRL a dispozițiilor legale și a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unor activități – activitatea de însoțire a ministrului de către polițiști rutieri în cazul lui Oprea, respectiv activitatea de realizare a unor lucrări în carosabil în cazul firmei și administratorului acesteia.
„Concret, începând cu preluarea, la începutul anului 2014, a funcției de ministru al Afacerilor Interne, inculpatul Oprea Gabriel a dispus – cu încălcarea dispozițiilor legale privind însoțirea demnitarilor de către Poliția Rutieră – însoțirea sa permanentă de către un dispozitiv de Poliție Rutieră, iar din luna iunie 2015 a dispus ca din acest dispozitiv să facă parte și un polițist rutier motociclist. În acest mod, ministrul de Interne de la acea dată, Oprea Gabriel, și-a conferit, în mod discreționar, ‘drepturi’ neprevăzute de cadrul legal, ‘drepturi’ a căror exercitare a presupus punerea unor polițiști rutieri în situații de risc sporit și totodată a impus ca deplasarea echipajelor de Poliție Rutieră să se facă în regim de viteză sporită”, spuneau procurorii.
În opinia procurorilor, Gabriel Oprea i-a pus pe polițiștii rutieri care au executat această acțiune de însoțire într-o situație permanentă de risc sporit, obligându-i să participe la o activitate ce avea un potențial ridicat de producere a unor evenimente rutiere.
„Referitor la inculpații Mazilu Petre și General MPM Impex SRL, a rezultat că aceștia, cu încălcarea dispozițiilor legale privind executarea semnalizării rutiere, nu au luat măsuri pentru instruirea angajaților cu privire la modalitatea corectă de realizare a semnalizării rutiere aferente lucrărilor executate pe partea carosabilă și au pus la dispoziția angajaților semne rutiere realizate artizanal, neconforme standardelor de siguranță, faptă care a avut ca urmare realizarea total necorespunzătoare a semnalizării rutiere aferente unei lucrări executate pe strada Știrbei Vodă din București, în zona în care s-a produs accidentul”, mai susțineau procurorii.
„Față de aceste elemente de fapt s-a verificat caracterul ilicit și culpabil al următoarelor acțiuni care au dus la decesul victimei: prezența victimei ca motociclist într-o coloană oficială; viteza de deplasare și neadaptarea acesteia la condițiile meteorologice; modalitatea deficitară de semnalizate a obstacolelor existente pe carosabil. Cu privire la primele două cauze – prezența victimei ca motociclist într-o coloană oficială, viteza de deplasare și neadaptarea acesteia la condițiile meteorologice – a rezultat că aceste activități au fost determinate și că îi sunt imputabile inculpatului Oprea Gabriel”, explica DNA.
Potrivit procurorilor, Oprea ar fi profitat de funcția sa, și ar fi cerut o deplasare cu viteză mare, în momentul respectiv:
„Cu privire la cea de a treia cauză a accidentului rutier, respectiv modalitatea deficitară de semnalizare a obstacolelor existente pe carosabil, a rezultat că această cauză a accidentului este imputabilă societății comerciale General MPM Impex SRL (care executa pe suprafața carosabilă o lucrare la instalația subterană de gaze naturale) și lui Mazilu Petre, administratorul societății comerciale. A rezultat că semnele de circulație nu erau reflectorizante și că erau amplasate la aproximativ 11,5 metri înainte de zona lucrărilor. Potrivit prevederilor legale, semnele de circulație trebuiau să fie reflectorizante. Obligația de a asigura și folosi semnalizare reflectorizantă și de a o amplasa potrivit prevederilor normative în materie revine administratorului firmei General MPM Impex SRL Mazilu Petre”, preciza DNA.
Minuta instanței:
Solutia pe scurt: I. În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală achită pe inculpatul Oprea Gabriel pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prev. și ped. de art. 192 alin. (1) și (2) din Codul penal. II.
În baza art. 396 alin. (1) și alin. (2) din Codul de procedură penală condamnă pe inculpatul Mazilu Petre la pedeapsa de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prev. și ped. de art. 192 alin. (1) și (2) din Codul penal.
În baza art. 67 alin. (1) din Codul penal rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 (doi) ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) din Codul penal.
În baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, care se va executa în cazul în care pedeapsa principală a închisorii va deveni executabilă.
În baza art. 91 din Codul penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 (trei) ani, termen stabilit în condițiile art. 92 alin. (1) din Codul penal și care curge de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În baza art. 93 alin. (1) din Codul penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 94 alin. (1) din Codul penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c)-e) din Codul penal se comunică de către inculpat Serviciului de Probațiune București.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5 sau în cadrul Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) din Codul penal atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din Codul penal, a căror nerespectare are drept urmare revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere. III.
În baza art. 396 alin. (1) și alin. (2) din Codul de procedură penală rap. la art. 136 alin. (2) și art. 137 alin. (2) și (4) lit. c) din Codul penal condamnă pe inculpata General MPM Impex S.R.L. la pedeapsa amenzii penale constând în 220 de zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 1.500 lei, inculpata urmând a plăti statului o amendă penală în cuantum de 330.000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prev. și ped. de art. 192 alin. (1) și (2) din Codul penal.
În baza art. 138 alin. (1) rap. la art. 136 alin. (3) lit. f) și art. 145 din Codul penal aplică inculpatei pedeapsa complementară constând în publicarea hotărârii de condamnare, prin intermediul unui post național de televiziune, în număr de 5 apariții, cel mult una pe săptămână, apariții constând în citirea și afișarea simultan, pe o durată de minim 1 minut, a extrasului din hotărârea de condamnare privitor la inculpată, conținând descrierea faptei pentru care s-a dispus condamnarea, astfel cum a fost reținută în considerentele hotărârii de condamnare, încadrarea juridică și pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă în formă agravată.
În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) din Codul de procedură penală respinge, ca neîntemeiate, acțiunile civile exercitate de părțile civile Gigină Cornel-Relucă, Gigină Carmen și Ciuciu (fostă Gigină) Ioana-Raluca împotriva inculpatului Oprea Gabriel și părților responsabile civilmente Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Finanțelor Publice.
În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) din Codul de procedură penală respinge, ca neîntemeiată, acțiunea civilă exercitată de partea civilă Direcția Generală de Poliție a Municipiului București împotriva inculpatului Oprea Gabriel.
În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) din Codul de procedură penală cu referire la art. 1357 și art. 1382 din Codul civil admite în parte acțiunile civile exercitate de părțile civile Gigină Cornel-Relucă, Gigină Carmen și Ciuciu (fostă Gigină) Ioana-Raluca împotriva inculpaților Mazilu Petre și General MPM Impex S.R.L. și, pe cale de consecință, dispune obligarea acestora la plata în solidar a următoarelor despăgubiri: – suma de 37.478,71 lei reprezentând daune materiale către părțile civile Gigină Cornel-Relucă și Gigină Carmen; – suma de 100.000 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății efective, reprezentând daune morale către fiecare dintre părțile civile Gigină Cornel-Relucă și Gigină Carmen; – suma de 4.700 lei reprezentând daune materiale către partea civilă Ciuciu (fostă Gigină) Ioana-Raluca; – suma de 250.000 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății efective, reprezentând daune morale către partea civilă Ciuciu (fostă Gigină) Ioana-Raluca. Respinge în rest, ca neîntemeiate, acțiunile civile exercitate de părțile civile Gigină Cornel-Relucă, Gigină Carmen și Ciuciu (fostă Gigină) Ioana-Raluca.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală ridică măsura asigurătorie a sechestrului asigurător instituită prin ordonanța nr. 905/P/2015 din data de 06.12.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție-Secția de Combatere a Corupției și aplicată prin procesul verbal din data de 7 decembrie 2016 cu privire la următoarele bunuri imobile aparținând inculpatului Oprea Gabriel: 1) 1 din imobilul situat în loc. ….; 2) 1 din imobilul situat în loc. …; 3) 1 din imobilul situat în ..,; 4) 1 din imobilul situat în loc. .., .În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală restrânge măsura asigurătorie a sechestrului asigurător instituită prin ordonanța nr. 905/P/2015 din data de 6 decembrie 2016 și ordonanța nr. 905/P/2015 din data de 3 aprilie 2017 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție-Secția de combatere a corupției cu privire la bunurile imobile și cele mobile aparținând inculpatei General MPM Impex S.R.L., urmând ca măsura asigurătorie să fie menținută până la concurența sumelor la plata cărora inculpata a fost obligată cu titlu de daune materiale și morale.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală men?ine în integralitate sechestrul asigurător aplicat cu privire la bunurile mobile aparținând inculpatei General M.P.M. Impex S.R.L., astfel cum acestea au fost individualizate în procesul verbal de aplicare a sechestrului din data de 4 decembrie 2017.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală restrânge măsura asigurătorie a sechestrului asigurător instituită prin ordonanța nr. 905/P/2015 din data de 6 decembrie 2016 și ordonanța nr. 905/P/2015 din data de 13 noiembrie 2017 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție-Secția de combatere a corupției cu privire la bunurile imobile aparținând inculpatului Mazilu Petre, urmând ca măsura asigurătorie să fie menținută până la concurența sumelor la plata cărora inculpatul a fost obligat cu titlu de daune materiale și morale.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală menține sechestrul asigurător aplicat cu privire la 1/2 din imobilul situat în ….
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală ridică sechestrul asigurător aplicat cu privire la următoarele bunuri imobile aparținând inculpatului Mazilu Petre: 1) 1/2 din imobilul situat în ….; 2) 1/2 din imobilul situat în …; 3) 1/2 din imobilul situat în .. ; 4) 1/2 din imobilul situat în …; 5) 1/2 din imobilul situat în …; 6) 1/2 din imobilul situat în …; 7) 1/2 din imobilul situat în …; 8) 1/2 din imobilul situat în … 9) 1/2 din imobilul situat în …; 10) teren situat în ..; 11) teren situat în ..; 12) teren situat în …; 13) teren situat în .., .
În baza art. 274 alin. (1) ?i (2) din Codul de procedură penală obligă pe inculpații Mazilu Petre și General MPM Impex S.R.L. la plata sumei de câte 7.750 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (7.500 lei pentru faza de urmărire penală și 8.000 lei pentru faza de cameră preliminară și judecată).
În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de desfășurarea procesului penal pornit împotriva inculpatului Oprea Gabriel rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată, astăzi, 6 martie 2023, prin punerea hotărârii la dispoziția părților și a Ministerului Public – Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție, prin mijlocirea grefei instanței.
Document: Hotarâre 241/2023 06.03.2023