man Model National Știri

Ron DeSantis îi cere președintelui Biden să-i permită lui Djokovici să intre în SUA pentru a participa la Miami Open: Este timpul să lăsați politica pandemică deoparte

 Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, i-a cerut președintelui american Joe Biden să îi permită lui Novak Djokovic să participe la Miami Open din această lună, participare ca i-a fost interzisă din pricina faptului că nu este vaccinat anti-COVID, potrivit Reuters. 

Djokovic, unul dintre cei mai celebri sportivi nevaccinați împotriva COVID, a solicitat luna trecută guvernului american o permisiune specială pentru a juca la turneele ATP Masters Indian Wells, care începe miercuri, și la Miami Open din 19 martie – 2 aprilie. Sârbul, în vârstă de 35 de ani, s-a retras în mod oficial duminică de la Indian Wells. Senatorul Rick Scott, din Florida, a declarat că oficialii americani au respins cererea lui Djokovic.

„Acest refuz este nedrept, neștiințific și inacceptabil”, a scris DeSantis într-o scrisoare adresată marți lui Biden.

„Vă îndemn să reveniți asupra acestei decizii. Este timpul să lăsați politica pandemică deoparte și să le dați americanilor ceea ce vor – lăsați-l să joace.”

Republicanul DeSantis a semnat în noiembrie 2021 o lege care interzice școlilor, întreprinderilor și entităților guvernamentale să ceară vaccinarea împotriva COVID-19, atrăgând condamnarea experților în sănătate și a liderilor democrați.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *