Administrația Prezidențială ne-a explicat azi, la solicitarea presei, cum s-a ajuns la zboruri cu aeronave private, mai precis pe motiv că șeful statului nu are un avion al lui. Așa că bietul politician e nevoit să recurgă la avioane private de lux. Multe și des. Ce nu ne-a spus președinția e cum sunt alese firmele private care livrează avioanele și nici cîți bani încasează ele din buzunarele contribuabililor români, pentru simplul motiv că aceste informații sunt secrete. Problema e că printre acele secrete s-ar putea găsi chestiuni de-a dreptul periculoase pentru actualul președinte, care să țîșnească spre libertate cîndva, în viitor, precum dosarul lui Petrov.
Să o luăm metodic.
Proaspăt ales președinte, Iohannis face prima vizită externă în 15-16 ianuarie 2015, la Bruxelles, președinția plătind 216.520,02 lei, echivalentul a 49.000 de euro. Următoarea vizită, în perioada 10-12 februarie, a costat 395.000 de lei, echivalentul a 89.000 de euro. Presa a explodat la acea vreme, calculînd că, la asemenea costuri, Iohannis va face praf întreg bugetul președinției pentru deplasări cel mai tîrziu în vară.
Erau vremuri bune, cînd presa mai putea afla asemenea cifre de la Cotroceni.
Dar lucrurile s-au rezolvat rapid. Nu mult după aceea, CSAT și Iohannis au decis nici mai mult, nici mai puțin decît secretizarea celebrei HG 755/1998, modificată în cîteva rînduri după emitere, care reglementa așa numitele ”zboruri speciale”.
În baza acelei secretizări bizare, nu doar președinția lui Iohannis a refuzat să mai divulge date despre zborurile acestuia, ci și guvernele, ne amintim cazul premierului Viorica Dăncilă și a sa deplasare în Israel cu un avion privat.
Din cauza acestei secretizări, cetățenii români nu mai pot afla un lucru elementar: dacă președinția organizează licitații pentru servicii de zbor, ori pur și simplu cineva, nu e clar pe ce criterii, alege furnizorii în mod direct și le îndeasă banii în conturi.
Și nu știm nici dacă serviciile sunt angajate direct, ori printr-un intermediar.
Din dezvăluirile presei din ultimele zile, aflăm că președinția are două companii preferate: Toyo Aviation, despre care G4Media.ro a scris că este controlată de milionarul de origine egipteană El Feki Tarek – care apare în stenogramele din dosarul fostului senator PSD Cătălin Voicu – și Global Jet, din Luxemburg, care a asigurat Titanicul aerian superluxos care l-a dus pe președinte în Japonia și Singapore.
Ce știm despre Global Jet, bunăoară?
Știm că e o companie care pînă acum vreo trei ani a fost condusă de Michel Wolter, fost ministru de Interne în guvernele lui Jean Claude Juncker, mai apoi președinte al Partidului Popular Creștin Social (CSV), al aceluiași Juncker, care a condus, reamintim, Comisia Europeană. Wolter a fost considerat mereu un pupil al lui Juncker (foto).
Mandatul lui Wolter, trecut de la politică la afaceri, la cîrma Global Jet a încetat, pură coincidență, odată cu mandatul lui Juncker la șefia CE, în 2019.
About Post Author
