5 iunie 1984, Sfântu Gheorghe, Covasna. Zi toridă. Orele prânzului. Statuia lui Mihai Viteazu Întregitorul strălucește în soare. Creație a sculptorului bucureștean Gir Rădulescu, grupul statuar impozant fusese inaugurat cu doi ani în urmă chiar de către președintele statului, Nicolae Ceaușescu.
În miezul zilei, pe soclul în trepte de marmură, un pachet. Stingher. Un copil, curios, se apropie de el. Se apleacă și încearcă să-l deschidă. În secunda următoare, mâna dreaptă, desprinsă de corp, îi va zbura 20 de metri în aer, picioarele i se retează, labele se pulverizează, trupul semi-carbonizat izbește marmura cu putere odată cu ploaia de fragmente de carne și rămășițe de marmură în zgomotul puternic al unei explozii asurzitoare dublat de cel provocat de geamurile tuturor magazinelor din jur făcute țăndări. Jánoska Vaszi nu mai e.
Anul trecut, extremiștii maghiari din UDMR, în reaua lor tradiție de a falsifica adevărul, i-au ridicat victimei teroriștilor o statuie în proximitatea grupului statuar al Întregitorului, care le stă în gât. Potrivit surselor locale care au participat la inaugurare, primarul Árpád Antal și compania maghiară de făcut zgomote au sugerat că atentatul terorist ar fi fost pus la cale de Securitate și că bietul copil maghiar este o „victimă a regimului comunist”. Chiar așa să fie? A regimului comunist de la noi sau de la Budapesta? N-ar trebui cumva dusă statuia în fața Parlamentului Ungariei revanșarde sau mai degrabă la intrarea în sediul serviciilor secrete ungare? Care este adevărul?
ActiveNews a stat de vorbă cu ultimul martor în viață al acelui moment, unul din cei care trebuiau să devină țintele vii ale actului terorist al extremiștilor maghiari, cu conexiuni de la Budapesta până în CC al PCR.
În exclusivitate, vă vom prezenta aici personalitatea-surpriză și mărturia sa video.
Rămâneți aproape.
File din Dosarul Cazului PACHETUL, de la Securitate, acum la CNSAS: