ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
TALIBANII PROFETULUI HĂHĂ
Ăsta era „statul de drept” care trebuia apărat (!), că altul n-aveam. Unul dintre aceste nume este acum cavalerul dreptății, încălecat(ă) pe un măgar alb care dă din cap și din sprâncene ca un aspersor, altul e co-președinte la marele și noul nu-știu-ce, vreo două și-au pus în ghips prezența în spațiul public, altele sunt anchetate sau deja la răcoare.
Dar, dacă lighioanele sunt făcute să ragă, să muște și să pută, iar ziariștii pot invoca foamea și lipsa de glagore, intelectualii imbecili care au apărat un asemenea regim nu au nicio scuză!
După lepădarea procurorilor patriei de Satana, abjecția epocii Băsescu a devenit evidentă chiar pentru talibanii profetului Hăhă. „Taliban” este un cuvânt persan (înseamnă „omul profesorului/profetului”) imprumutat din arabă („talib” = „învățăcel”), deci se potrivește foarte bine lacheilor intelectuali ai celui supranumit „Profesorul”. „Lovitura de stat” se referea la liota Băsescu, Boc, Udrea, Morar, Kövesi, Macovei, Bica, Opriș, Coldea, Zegrean, H. Georgescu, Videanu, Anastase, Blaga, Blejnar, Duță, Falcă, Baconschi, Pinalti etc. Ăsta era „statul de drept” care trebuia apărat (!), că altul n-aveam.
Unul dintre aceste nume este acum cavalerul dreptății, încălecat(ă) pe un măgar alb care dă din cap și din sprâncene ca un aspersor, altul e co-președinte la marele și noul nu-știu-ce, vreo două și-au pus în ghips prezența în spațiul public, altele sunt anchetate sau deja la răcoare. Dar, dacă lighioanele sunt făcute să ragă, să muște și să pută, iar ziariștii pot invoca foamea și lipsa de glagore, intelectualii imbecili care au apărat un asemenea regim nu au nicio scuză! Mă gândesc ce-o fi acum în sufletul acelora cu „statul de drept”, „lovitura de stat”, „Allgemeine Zeitung”, „Președintele meu” și alte penibilități de felul ăsta. Cât de supărați erau ei că le este criticat idolul reformator și vizionar!… Cum să „lovești” un stat deja linșat de o haită de tâlhari? Dintre cei care au avut beneficii directe de pe urma urgiei băsiste, un nume de intelectual fin se distinge ca un PET (polietilenă tereftalat) țipător colorat într-un râu poluat: Horia Roman Patapievici.
Cine nu se-nțelege bine cu metafora folosește, pentru a șoca, scabroșenii distilate din ură. Din ura față de el însuși, deci și față de tot ce seamănă cu sinele detestat ca geneză și apartenență geografică („Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără șira spinării” – „Politice”, pag. 63). Psihologii sigur ne-ar putea explica tipul de personalitate care zămislește elucubrații învelite în hârtie igienică folosită și pretinde că asta e creație, artă absconsă, deci nu-s nici snobi și nici proști cei care se închină la ea. Eu cred că e vorba de un om nemulțumit de el însuși, rușinat de faptul că există. Conflictul cu oglinda îi deviază mania – pentru faptul că s-a născut – către compatrioți („Un popor cu substanță tîrîtă. Oriunde te uiți, vezi fețe patibulare, ochi mohorîți, maxilare încrîncenate, fețe urîte, guri vulgare, trăsături rudimentare”, „Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cît o turmă: după grămadă, la semnul fierului roșu” – pag. 34 și 64 din aceeași „operă”). Folosirea predilectă a cuvintelor legate descriptiv de excremente trădează un complex din primii ani de viață, vremea când universul este dominat de ceea ce pătrunde alimentar și de ceea ce se elimină ca rezultat al prelucrării întru dezvoltare fizică; cine știe ce-i spunea Dionis micuțului său fiu atunci când ajungea seara acasă, după o zi în care era îmbibat de cultura NKVD-istă, cine știe ce anturaj select se perinda prin curtea copilăriei, poluând definitiv cursul împlinirii sufletești?… Pe lângă Patapievici („Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături…”), Eugen Barbu (cu a lui „Groapa”) pare un fin dansator de menuet pe covorul înflorat al lexicului românesc, Cioran pare un un optimist incurabil, iar estetica urâtului a lui Arghezi pare un concept desuet care întrunește o sumă de banalități plictisitoare.
Dacă nu sufăr prea tare pentru trecerea lui H. R. Patapievici în linia a doua, propice continuării actului său de creație, și, ulterior, pentru dispariția sa din viața publică, înseamnă că nu sunt intelectual „rasat”?
About Post Author
