Acad. Florin Constantiniu: Avem un contencios nu numai cu Republica Moldova, ci și cu Ucraina! Ca istoric, sunt absolut sigur că, mai devreme sau mai târziu, legitimitatea istorica a României Mari, în frontierele ei de la sfârșitul lui 1918, va triumfa

In Memoriam Florin Constantiniu la 90 de ani de la naștere (8 Aprilie 1933 – 13/14 Aprilie 2012): „Datoria cea mai sfânta a clasei politice este să readuca Basarabia în frontierele românești”

„Ca istoric, sunt absolut sigur că, mai devreme sau mai târziu, legitimitatea istorica a României Mari, în frontierele ei de la sfârșitul lui 1918, va triumfa.”

Un interviu de Ion Longin Popescu

– La prea scurta vreme de la explozia ei, extraordinara revolta anti-comunista a tinerilor din Basarabia e uratita in mod dramatic, pusa la indoiala, suspectata de manipulari. Ne punem toata nadejdea in calitatea dvs. de istoric cu mare experienta analitica si culturala. Cum interpretati evenimentele de la Chisinau? De ce au iesit tinerii basarabeni in strada?

– M-am asteptat ca, la alegerile din Republica Moldova, comunistii sa fie castigatori. Mai intai, detineau puterea si aveau experienta falsificarilor din perioada sovietica, dupa cunoscuta formula a lui Stalin: „Nu conteaza cine si cum voteaza, ci cine numara voturile”.
In al doilea rand, erau acele categorii conservatoare, speriate de orice inovatie: taranii si pensionarii. In al treilea rand, erau grupurile minoritare (rusii, ucrainenii, gagauzii), tematoare ca Basarabia se va reuni cu Romania. In aceasta configuratie a electoratului, comunistii trebuiau sa castige. Victoria lor a fost asigurata si de faramitarea opozitiei, care, intr-o adevarata si funesta traditie romaneasca – dezunirea! – nu a stiut sa-si reuneasca fortele si sa ofere alegatorilor un program credibil si atragator. Daca rezultatul alegerilor nu a fost pentru mine o surpriza, in schimb, reactia tinerilor moldoveni a fost o surpriza, si inca o surpriza de proportii. Marturisesc a nu fi banuit ca tineretul din Basarabia uneste maturitatea politica si vointa de actiune.
Un coleg istoric ii compara cu „bonjuristii” pasoptisti de la noi si avea dreptate: multi din ei au „vazut lumea”, au facut o elementara comparatie cu situatia din Republica Moldova si au tras concluzia corecta: atat timp cat comunistii de tip stalinist raman la putere, tara lor este condamnata la inapoiere. Disperarea lor de a-i vedea in continuare la putere pe exponentii unui conservatorism rudimentar, in esenta de tip sovietic, explica explozia de manie si violenta. Nu este insa suficient sa spargi geamuri intr-o zi si apoi sa te resemnezi. Spiritul combativ trebuie mentinut si amplificat. Cand i-am vazut pe tinerii basarabeni atacand Parlamentul si Presedintia, mi-am repetat vorbele mamei lui Napoleon I: „Numai de-ar tine”. Chiar daca, temporar, autoritatile comuniste au izbutit sa-si impuna vointa, inceputul a fost facut, iar prabusirea puterii comuniste este inevitabila, mai devreme sau mai tarziu, dupa cum inevitabila este si revenirea Basarabiei in frontierele Romaniei.

– Televiziunea si presa acuza puterea politica de la Bucuresti ca fiind ezitanta fata de evenimentele din Basarabia. Se impune un ton de sustinere mai energic?

– Am inteles pozitia autoritatilor de la Bucuresti, dar nu am fost intrutotul de acord cu ea. As repeta cuvintele lui Iorga de la Consiliul de Coroana din 6 septembrie 1939, cand s-a hotarat neutralitatea Romaniei in razboiul care tocmai izbucnise: „Facem astazi o alta politica decat aceea pe care o avem in inima”. In inima, am fi vrut sa trecem Prutul, sa fim alaturi de tinerii din Chisinau si sa ardem portretele lui Lenin. Ratiunea ne spunea insa ca, in contextul politic international, o astfel de atitudine este imposibila. Autoritatile romane au vrut, prin moderatia lor, sa arate ca factorul perturbator al relatiilor bilaterale este puterea de la Chisinau si ca acuzatiile privitoare la imixtiunea Romaniei in tulburarile de la Chisinau sunt rodul unei fantezii cu finalitate politica precisa.
Intelegand ratiunile acestei atitudini, cred insa ca guvernul roman s-a purtat prea „cu manusi” cu Voronin. In fond, se putea, in virtutea reciprocitatii, sa fie declarata „persona non grata” si doamna ambasadoare a Republicii Moldova la Bucuresti. Apoi, nu am inteles graba de a numi un nou ambasador al Romaniei la Chisinau. In relatiile internationale, una din modalitatile de a semnala celeilalte parti nemultumirea este de a lasa fara titular reprezentanta diplomatica proprie. Bucurestiul ar fi putut exprima si pe aceasta cale protestul sau fata de declaratiile mincinoase si de sicanele facute cetatenilor romani, precum si fata de propaganda antiromaneasca, desfasurata de regimul comunist de la Chisinau. Cred ca, in viitor, guvernul roman trebuie sa denunte in cadrul ONU, UE, OSCE si NATO caracterul represiv al regimului comunist de la Chisinau si sa utilizeze toate mijloacele pentru a-l izola pe plan international. Dupa ce i-am auzit pe presedintele Vladimir Voronin si pe d-na prim-ministru Zinaida Greceanii (mai ales ea, vorbind despre „jartfili omenesti” pe care le pregatea!) mi-am dat seama ca, atat timp cat comunistii se mentin la putere, Republica Moldova trebuie sa fie considerata, asa cum se spune astazi, un rogue state, un stat-derbedeu, un stat-paria, care nu are ce cauta in Uniunea Europeana. Este fundamental gresit sa se creada ca, odata admisa in UE, Republica Moldova – daca la putere raman comunistii – va deveni un stat european. Fals! O apasa mostenirea stalinista, de sorginte mongola (Stalin a fost intruchiparea unui nou Genghis-han) si ea nu va fi inlaturata decat atunci cand toate „resturile menajere” ale stapanirii sovietice vor fi varsate in tomberoane si arse in crematoriu, altfel spus, cand oameni de speta lui Voronin si Greceanii vor disparea definitiv de pe scena politica din Republica Moldova.

– Evenimentele recente din Basarabia ne-au apropiat de unirea la care visam, cu fratii de peste Prut?

– Istoric fiind, incerc sa valorific experienta istorica. Unirea Basarabiei cu Romania (27 martie/9 aprilie 1918) s-a facut printr-un efort de vointa politica de pe ambele maluri ale Prutului: au vrut si romanii din Vechiul Regat (inca o data, omagiu basarabeanului Constantin Stere, stabilit in Romania, dar care a avut un rol decisiv in convingerea Sfatului Tarii de la Chisinau sa voteze unirea cu Romania) sa fie uniti cu fratii lor din Basarabia, au vrut si basarabenii sa fie uniti cu fratii lor din Romania. Unirea se va face cand, intocmai ca in 1918, va exista aceasta vointa – i-as zice bilaterala – de unire. Nu putem interveni in nici un fel in Republica Moldova, pentru a-i determina pe basarabeni sa se uneasca acum cu noi. Trebuie sa devenim atractivi (asta este, din pacate, legea economiei de piata), daca vrem ca „moldovenii” sa vina spre noi. Pana atunci sunt de indeplinit cateva conditii prealabile:

a) Romania trebuie sa declare raspicat ca nu are nici o pretentie asupra Transnistriei. Stapanirea lui Gheorghe Duca, domnul Moldovei, dincolo de Nistru a existat (1681-1683) doar in calitatea lui de dregator al Portii Otomane (spre deosebire de domnii din Tara Romaneasca si Moldova, echivalati cu un pasa cu doua tuiuri, el a avut trei tuiuri – cozi de cal). Desigur, si dincolo de Nistru exista romani care au vrut, in 1918, sa intre in frontierele statului roman, dar basarabenii au avut intelepciunea sa spuna ca Romania se intinde numai pana la Nistru. Maresalul Ion Antonescu a facut o greseala – dupa parerea mea – cand a vrut sa anexeze teritoriul dintre Nistru si Bug. Frontiera noastra rasariteana este Nistrul.

b) Clasa politica din Romania trebuie sa inteleaga ca datoria ei cea mai importanta – as spune cea mai sfanta – este sa readuca Basarabia, asa cum a ciuntit-o Stalin in 1940, dand parti din ea Ucrainei, in frontierele romanesti. Clasa politica romaneasca, in totalitatea ei, este vinovata ca, in 1990-1991, cand au existat conditii pentru unirea Republicii Moldova cu Romania, s-a lasat antrenata in dispute interne, in loc sa inteleaga ca, deasupra conflictelor, exista un interes national: unirea Basarabiei cu Romania. A fost ratata, in 1990-1991, o sansa pe care istoria, din nou generoasa (la fel ca in 1918), ne-a oferit-o, dar pe care noi am ratat-o. Nenorocirea Romaniei a fost ca in ultimii 20 de ani a avut la conducere nu oameni politici devotati interesului national, ci niste pigmei, pusi pe chiverniseala personala. Nu au fost interesati de interesul national, ci de interesul personal, un interes tradus – rusinos – in vile si masini.

c) Autoritatile romane trebuie sa manifeste maxima intelegere fata de cetatenii moldoveni. Cunosc numeroase cazuri de astfel de cetateni care asteapta de ani de zile sa primeasca si ei cetatenia romana. Daca sunt romani, cetatenia ar trebui sa le fie acordata imediat: sunt romani de-ai nostri, de ce sa-i supunem la toate formalitatile unui stat birocratic, asa cum, din pacate, este Romania?

d) Trebuie desfasurata o intensa activitate de lamurire a forurilor internationale, despre caracterul nociv al regimului comunist (azi progresist – n.n.) de la Chisinau si despre drepturile legitime ale Romaniei asupra Basarabiei, nordului Bucovinei si tinutului Herta (avem un contencios nu numai cu Republica Moldova, ci si cu Ucraina!). Ca istoric, sunt absolut sigur ca, mai devreme sau mai tarziu, legitimitatea istorica a Romaniei Mari, in frontierele ei de la sfarsitul lui 1918, va triumfa.

Interviu realizat pentru Formula As in 2009 si reprodus de Basarabia-Bucovina.Info In Memoriam Profesorul Florin Constantiniu

Citiți și Viorica Moisuc: Moldova – Basarabia, Bucovina și Transnistria. De ce ne simțim obligați să „respectăm” azi, hotărârea lui Stalin de acum o sută de ani?