ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Niciodată nu am avut, în istoria modernă a României, intelectuali creștini (sic!) care să disprețuiască prin toți porii acest neam.
Și să o și arate cu orice ocazie, expressis verbis, ca un soi de blazon nobiliar care-i diferențiază de restul mahalalei inepte, a neamurilor proaste, a femeilor cu batic, a masei lăutarilor șamd.
Au aceeași lipsă de empatie ca pseudo-elitele mesianice de la Davos, atât doar că ăia nu s-au considerat niciodată creștini.
Intelectualii creștini interbelici au murit torturați în pușcării sau au supraviețuit și au fost marginalizați până la moarte întrucât au descifrat bolșevismul ca pe o ideologie demonică și i s-au opus; faliții noștri creștini euroatlantici sunt trup și suflet alături de globalismul politic, care asumă o ideologie mult mai toxică (îți vrea sufletul) și mai insidioasă.
De asta nici nu vorbesc vreodată de martirii din închisorile comuniste sau îi tratează precum Institutul Wiesel (criminali de război, naționaliști, legionari șamd) și sunt mai apropiați politic de sexomarxista Monica Macovei, turnătorul Petrov și proiectul SUE, de inteligenta Udrea sau de liderii nealeși ai UE, întrucât ideologia pe care o slujesc este incompatibilă cu orice ideal național întrupat de eroii și mucenicii acestui neam.
Iulian Capsali: ORTODOCȘII SE ARAT-A FI ELEMENTE TOT MAI DUȘMĂNOASE! *