Pr. Dan Badulescu: Calendarul gregorian și osândirea sa de către Biserica Ortodoxă. Cauzele din care Biserica Ortodoxă nu poate primi reforma gregoriană și să lepede calendarul și canonul pascal cel vechi

Este binecunoscut faptul că, în primele trei secole
creștine, în Biserică au coexistat mai multe moduri de prăznuire, în special a
Sfintelor Paști, deci mai multe calendare. Această situație a fost sesizată și
percepută ca un factor de diviziune, au existat încercări de uniformizare
venite în special din partea papilor romani dar fără rezultat.

A
fost necesară intervenția providențială a Sfântului Împărat și întocmai cu
Apostolii, Constantin cel Mare, care a impus la Niceea în anul 325 în cadrul
primului Sinod
Ecumenic (convocat tot de către el), găsirea unei formule calendaristice pascale
unice, care să fie valabilă în Biserică în
modul catolic, universal în toate locurile și timpurile.

Acest lucru s-a și realizat prin insuflarea Duhului Sfânt,
dar a fost necesară scurgerea mai multor secole pentru ca el să se realizeze în
practica bisericii de pretutindeni (ecumenice). Este greu de datat exact când
s-a produs acest lucru dar este general acceptat că data cea mai târzie ar fi
secolul al VIII-lea.

Iată că însă, la 500 de ani de la „marea schismă”, a
desprinderii bisericii apusene de cea Ortodoxă a Răsăritului, s-a conturat o
„reformă calendaristică” ce ar fi capabilă să rezolve două abateri de la
regulile de la Niceea: data echinocțiului real astronomic – 21 martie, și luna
primă pascală de după acest echinocțiu.

Nu vom intra acum în detalii de natură astronomică, dar indicăm
pe scurt faptul că, în mecanica cerească alcătuită minunat de către Dumnezeu,
există trei mișcări importante – diurne și anuale – ale soarelui, lunii și
stelelor fixe în jurul Pământului staționar aflat în centrul universului. În
urma faptului că aceste mișcări se efectuează în rate diferite se produc în
timp anumite decalaje. Astfel întâlnim niște „întârzieri” ale mișcărilor:

– soarelui față de stele (zodii), numită „precesia
echinocțială”, ce ar duce la un decalaj de 1 zi/300 de ani (sau după
măsurătorile gregoriene 128 de ani);

– lunii, numită „proemptoza lunară” cu rata 1 zi/304 ani.

Din aceste motive, atât data echinocțiului cât și luna
plină pascală suferă din timp în timp acele fluctuații, care ar părea că
afectează hotărârile pascale de la Niceea. Menționăm în treacăt că printre cele
4 hotărâri, nu există nici o mențiune expresă a datei fixe și obligatorii a
echinocțiului de primăvară: 21 martie, ci ea este dedusă din intervalul pascal
22 martie – 25 aprilie.

În ciuda acestui fapt, în secolul al XVI-lea papalitatea a
inițiat un curent de reformă a calendarului, susținând nici mai mult nici mai
puțin că hotărârile de la Niceea nu se mai aplică întrucât s-au produs niște
decalaje nepermise, și în urma acestor inițiative a promulgat în anul 1582
celebra bulă „Inter Gravissimas” ce marchează inovația numită de atunci
„calendarul gregorian”

Istoria implementării
acestui calendar a fost una foarte agitată, întrucât el constituia o nouă
ruptură față de Tradiție și de Biserica Ortodoxă a Răsăritului fidelă acesteia.În urma încercării de impunere a acestui calendar în Răsărit patriarhul
ecumenic Ieremia al II-lea a convocat un sinod panortodox la Constantinopol la anul
1583, la care a participat și patriarhul Silvestru al Alexandriei în cadrul
căruia au osândit printre alte abateri dogmatice și canonice papale noul calendar
gregorian.

Iată mai jos extrase din
Actul Sinodal al acelui Si­nod. Patriarhul Ieremia a spus următoarele:                                                                       

„Fiindcă iarăși biserica papei Romei cei vechi, ceea ce
se mulțumește întru născociri noi,
fără a socoti cât de puțin, adică primejdia -, s-au învoit cu astronomii ei și au mutat pe acelea care se făceau bine
de dreptslăvitorii creștini – pentru Sfintele Paști – cele de Sfințitul a
toată lumea Sobor al celor 318 de Dumnezeu purtători Părinți cele poruncite și
hotărâte și de celelalte Sfinte Soboare pecetluite și primite de cei de peste
tot pământul ortodocși creștini, și săvârșite după cum s-au poruncit.

Drept aceea, pricina aceea
– a născocirilor papei , – de mare
sminteală, s-a făcut.

Și pentru aceea ajungând
înaintea smereniei noastre niște bărbați din Armenia, întrebând și zicând, că-i
silește pe dânșii papa ca să primească și ei acele născociri – în privința
calendarului, – au mai zis: Rugămu-vă pe voi, ca să ne spuneți ce au hotărât
dumnezeieștii Părinți?

Iar smerenia noastră
socotindu-se dimpreună cu Fericitul Patriarh al Alexandriei, întru Duhul Sfânt deslușind și explicând,
înfățișează curat și limpede cele hotărâte de Sfinții Părinții noș­tri pentru
acestea:

Întâi:        

Întru această întâi
expunere, lămurește și documentează pe larg Sfântul Sinod acesta, cum că
Armenia, conform hotărâtelor Sfintelor Soboare Ecumenice, latură este în
dioceza Patriarhiei Constantinopolului, iar nicidecum sub Roma cea veche,
punând de față întreaga istorie ce a urmat cu episcopii Armeniei; și bazat pe
Canoanele Sfintelor Soboare Ecumenice, zice:

Că obiceiurile cele din
început au poruncit ca să le ținem, iar papii se opintesc ca afară de enoria
lor a stăpâni cu sila, care împotriva învățăturilor lui Hristos este. Căci
Mântuitorul acestea a zis trimițând în lume pe Sfinții Apostoli: «Pe toți
învățați, zice, și nu-i siliți»; și «cel ce voiește a veni către Mine….», și
câte în Sfințitele Evanghelii de acestea se urmează.

Se cuvenea acestor apuseni, dar, ca să nu-i învețe scornituri și străine învățături,
pricinuitoare de sminteală; însă Biserica Domnului nostru Iisus Hristos – cea
Ortodoxă de Răsărit, pe moștenirea Apostolilor și a Sfintelor Soboare și câte
sunt ale dumnezeiescului Duh, păzește.

Iar al doilea: Asigurăm și
întărim pe tot creștinul ortodox, cel ce poftește, să cunoască adevărul, cum că nu este nici o neconglăsuire întru a
noastră pascalie; Ci urmând cineva rânduielilor Sfinților Părinți, rămâne drept și în veac statornic,
întrucât păzește rânduiala care a
primit-o dintru început nestrămutată, cea cu bună cuviință și cu dreaptă
socoteală dela dumnezeieștii Părinți. Căci
nimenea din cei de acum, ori cu știința, ori cu astronomia după cei aleși ai
lor, nici o  sfințire au, fără numai
păreri deșarte, iar de cele ale Adevărului sânt departe.

Deci, în patru se adună
hotărârile pentru Sfintele Paști: Ce poruncește că: se cuvine după isimeria cea
de primăvară a săvârși Paștele; Al 2-lea, nu întru aceiași zi cu jidovii să
prăznuim Paștele; Al 3-lea, că nu prost după isimerie ci întru întâia lună-plină
care va fi după isimerie; și al 4-lea, că și după luna-plină îndată în duminica
săptămânii dintâi.

            Pentru aceasta, nimeni cu totul să cugete pentru cei prea cunoscători acei Sfinți
Părinți, cum că s-au amăgit întru aceasta și au greșit, care acum de cei noi astronomi, precum zic
ei, mai bine s-au îndreptat.                                                             

Fiindcă cu Darul lui Hristos dela Sfântul întâiul Sobor până acum,
pururea Sfintele Paști, după pasca
legii se fac și în duminică; ci nici o
turburare n-am cunoscut, ca să ne sculăm-să le îndreptăm. Bine dar s-au rânduit
de Sfinții Părinți și în veci rămâie nestrămutate.                                                  

Foarte rău dar, de cei de acum noi astronomi ai Romei vechi s-au
scăzut cele 10 zile dela luna lui octombrie; Deoarece, afară de altele, și
confuzie (turburare) se aduce înlăuntru întru acest nou sistem de calendar, și
socotindu-se și privindu-se. Pentru că
întru toată perioada cea de 13 de ani, o zi numai se zice că prisosește. Și cum
cunoscut fiind că dela întâiul Sfântul Sobor, 1265 de ani trecând până acum,
(314 scăzându-i) numai 9 zile și ceasuri 10 fără o jumătate de secundă s-ar
aduna și ar lipsi; și de este așa, atunci nu ajunge a se face 10 zile. Iar dacă
în 120 de ani 1 zi se adună, atunci vor fi zile 10 și ceasuri 10 și vor trece
peste cele 10 zile. Acestea cu totului tot cu greșeală se arată de ei.

Ci și după cei minunați și înțelepți cititori și văzători de stele,
după marele Ptolomeu și alții, greșite acestea se află, că în 300 de ani, acei,
și ceva mai mult zic, că o zi se adună, arătând și aceasta, nu de la a soarelui
mișcare adică – că liniștită își face mișcarea și neschimbată – ci, după
măsurarea zilelor anului. Și după unii ca aceștia, zile 4, ceasuri 5 și secunde
13 dela Sfântul Sobor din Niceea și până acum s-ar face.

Acestea toate
socotindu-se, și după a elinilor (filosofilor) înțelepciune, se arată că afară
de tot cuvântul cele 10 zile ale lui octombrie astronomii Romei le-au scăzut,
numai ca să se arate oamenilor ca făcând ceva slăvit și nou pentru schimbare,
după cum se cădea lor să nu facă înnoiri ca acestea; căci aduc și pricinuiesc
în Biserica lui Hristos despărțire nu
puțină, măcar și silă să nu se aducă.                                                                

Pentru aceasta, aceia careîndrăznesc a face unele ca acestea
înnoiri, nu cu bun cuvânt se socotesc credincioși, răsturnând cele bine
așezate și poruncite de Sfinții Părinți, care
sânt nu numai cu bună soco­teală ci și dumnezeiești.                                                

Și acestea adică noi către
amândouă expunerile le zicem, însemnând după adevăr 1583 anul dela întruparea
Domnului nostru Iisus Hristos, noiembrie 20, indictionul 12:      

Ieremia, al
Constantinopolului,                                           

Silvestru, al Alexandriei,
și ceilalți ai Sfântului Sobor de față Arhierei”[1]…                                                    

În condica manuscrisă,
purtând nr. 285. a Bibliotecii Sfintei Colibe cea din Schitul Capsocalivei, cu
hramul „Lauda Acatistului”, – după care am citat  Actul  Sinodal de mai sus, iar în românește tradus
de Cuvioșia sa părintele Ignatie dela Schitul Iviron, – la foaia 1165 se află
în rândul hotărârilor ale  acestui Sfânt
Sobor din 1583 și 7 anatematisme:

1) dă anatemei pe cei ce
zic că Duhul Sfânt purcede și din Fiul, (Filioque); ,

2) dă anatemei pe cei ce
nu împărtășesc și din Sfântul Sânge pe credincioșii mireni;

3) dă anatemei pe cei ce
zic că Mântuitorul nu va veni ca să judece dimpreună cu trupurile și sufletele;

4) dă anatemei pe cei ce
fac Liturghie cu azimă;

5) dă anatemei pe cei ce
cred în purgatoriu;

6) dă anatemei pe cei ce
cred pe papa de cap, iar nu Hristos ca și Cap al Bisericii Sale.

Anatematisma a 7-lea, este
îndreptată împotriva reformelor calendaristice:

7) Cei ce nu urmează
obiceiurile Bisericii lui Hristos, după cum cele 7 Sfinte Soboare de atoată
lumea au așezat și Sfintele Paști și calendarul
bine legiuindu-l ca să le urmăm ne­schimbate, și voiește a urma cea de nou pascalie și calendarul lui papa Grigore și acelor fără de Dumnezeu astronomi, și se
încontrează la toate acestea – ale Sfinților Părinți – și voiește a le răsturna
și a le strica, lasă să aibă Anatema și afară de Biserica lui Hristos și din
adunarea celor credincioși să fie.

Iar voi cei
bine-credincioși drept slăvitori creștini ră­mâneți în cele ce v-ați învățat și
v-ați născut – prin Botez și v-ați crescut, și când va chema vremea și însuși
sângele vostru să-l vărsați ca să păziți credința cea de Părinți predată și
mărturi­sirea; și să vă păziți și să vă luați aminte despre unii ca aceștia,
ca, și Domnul nostru Iisus Hristos să vă ajute totdeauna și smeritele noastre
rugăciuni să fie cu voi cu toți Amin”.

La 10 ani după acest
sinod, în anul 1593 patriarhul Ieremia a convocat un nou sinod panortodox tot
în aceeași Biserică a Maicii Domnului „Mângâierea”de față fiind și patriarhul Meletie al Alexandriei ce ținea locul patriarhului Ioachim
al Antiohiei și patriarhului Sofronie al Ierusalimului și alți mulți dintre
arhierei din fiecare eparhie a Bisericii Răsăritene ai ortodocșilor. În acest
sinod s-a reluat problema calendarului gregorian, iar Meletie Pigas patriarhul
Alexandriei a zis următoarele[2]:

„Și așa mai întâi, fiindcăBiserica lui Hristos cea întărită prin
harul lui Dumnezeu, a  dobândit perfecțiune și în dogmele bunei
cinstiri și în disciplina Bisericească, cu deciziile și explicările ale Însuși
Mântuitorului prin Apostoli și prin Sfinții Părinți, care au petrecut pe
pământ, atât la Sfântul Sinod al celor 318 purtători de Dumnezeu Părinți în
Niceea, cât  și la celelalte Sfinte
Sinoade Ecumenice până la al șaptelea, precât și la Sinoadele Ortodoxe locale,
care au fost în deosebite timpuri printre cele șapte Ecumenice, fiindcă, zic,
Biserica Ortodoxă a dobândit perfecțiunea nu numai în dogmele cunoștinței de
Dumnezeu (Teognosiei) și ale evseviei, ci și în ale sacrei discipline
Bisericești; pentru aceea justețea cere,
ca și noi să înlăturăm orice novism din
curtea Bisericii, știind că novismele totdeauna au fost cauză de turburări și
dezbinare în biserici, și să urmăm hotărârilor Sfinților Părinți,
păstrând  toate cele legiuite de dânșii,
fără schimbare, fără nici o adăogire sau scădere, după întâiul Canon al Sfântului
Sinod al 7-lea Ecumenic…

Și Pavel zice: «Sau noi,
sau Înger din cer, de va vesti vouă afară de ceea ce ați primit, anatema să
fie» (Galateni I, 8). Fiindcă aceasta este singură și adevărată pentru noi,
bucurându-ne de aceasta ca cel ce ar afla dobândă multă, primim canoanele cele
dumnezeiești cu dulceață, și întreg și neclătit ținem așezământul acestor
canoane, expuse de toți lăudații Apostoli, trâmbițele cele Sfinte ale Duhului,
și de cele șapte Sfinte Sinoade Ecumenice și de cele ce s-au adunat pe alocurea
pentru darea acestor Sfinte așezământuri, și de Sfinții Părinții noștri; Căci ei toți, fiind luminați de unul și
același Duh, au legiuit cele de folos. Și pe aceia, pe cari ei i-au predat
anatemei, și noi îi anatematisim, iar pe care ei i-au caterisit, și noi îi
caterisim, și pe care ei i-au excomunicat, și noi îi excomunicăm, iar pe care
ei i-au supus certării, și noi îi supunem de asemenea.”

Sinodul a dat 8 canoane,
dintre care al 8-lea este legat de calendarul gregorian:

8) Dorim ca cele hotărâte
de Părinți în privința Sfintei și mântuitoare Pască să rămână neclătite.

Anul 7101 (1593) februarie
12 – pomenirea Sfântului Meletie. În Constantinopole.”[3]

 „Primirea reformei gregoriene în
apus și

respingerea ei la Răsărit.

…Grigore XIII s-a
îndreptat și către Orientul Ortodox, spre a-l îndupleca la primirea reformei
sale. Din inițiativa lui în favoarea acestei reforme s-a implicat pe la
începutul anului 1583 ducele republicii venețiene Nicolau Daponte prin
ambasadorul său din Constantinopole (Bailo) Juan Francesc Murezin pe lângă
patriarhul ecumenic de atunci Ieremia II. Dar și papa însuși îi trimise
acestuia din urmă în același scop doi soli, greci de neam și bărbați de înaltă
erudiție, pe eparhul Corcirei Mihail și pe Ioan Bonafe din Zacint cu o epistolă
din partea sa adresată: „Venerabili fratri Patriarchae Constantinopolitano” și
cu daruri prețioase. Toată această acțiune însă nu a avut succes. La amândoi
patriarhul le-a răspuns negativ, deși ducelui venețian mai hotărât, iar papei
mai diplomatic. Celui dintâi într-o scrisoare din februarie 1583 îi zice că îi
este imposibil a admite calendarul cel nou, cunoscând câte scandaluri pot să
provină din așa o inovație…. „Fiindcă orice patriarh trebuie a se supune
canoanelor și legilor Bisericii noastre și tradițiilor bisericești. Și așa
păstrând și guvernând ale sale, rămân păstrate și cele orânduite de Sfinții Părinți.Apoi, cinstita Pască, în care s-a
săvârșit esența iconomiei Domnului pentru noi, s-a decretat de dumnezeiescul
Clement, bine s-a examinat de Sinodul din Niceea, și s-a constituit de acesta o
regulă prea bună, veșnică, neavând trebuință totdeauna de astronomi, și s-a
predat Bisericii, al cărei tron îl are epitropul nostru de acolo, Prea
Sfințitul arhiepiscop al Filadelfiei, și dacă binevoiești, citește și vei
cunoaște cât este de bună și neavând
trebuință de îndreptare, ca una ce este alcătuită de înțelepțiții de Dumnezeu
Părinți.”[4]

Iar lui
Grigore XIII patriarhul îi răspunse într-o scrisoare din august 1583 între
altele următoarele: „Noi cele ce am luat
dela Sfinții Apostoli și Părinți, acestea am învățat a cugeta, a grăi și a le
scrie, fără altă compoziție artistică. Acestea răspundem la primul capitol
al epistolei tale. Iar în ce privește îndreptarea Sfințitelor și Prea Sfintelor
Paște, aș fi dorit să ne fi coînțeles asupra celor decretate mai înainte decât
acum după împlinirea faptului și deplina lui publicare.”[5]… Dar
patriarhului Ieremia al II-lea nu i-a fost de loc aminte de o reformare a
calendarului iulian și a pascaliei celei vechi, pe care el o socotea ca fiind o
regulă dată de Sinodul dela Niceea, prea
bună și veșnică, care lucru s-a demonstrat în modul cel mai evident prin
cele întâmplate încă în același an. În istoria bisericească a lui Meletie,
mitropolitul Atenei, citim: „Sub patriarhia acestui Ieremia s-a adunat Sinod de
mitropoliți în Țarigrad la 1583, față fiind și Silvestru al Alexandriei, care osândind calendarul cel înnoit de
Grigoriu al Romei nu l-a primit după cererea latinilor.”[6] Pe
temeiul acestei hotărâri patriarhul Ieremia a emis o enciclică sinodală datată
din 20 noiembrie 1583 și semnată și de patriarhul Alexandriei, în care critică aspru inovația gregoriană și
declară că rămâne nestrămutat la regula pascală cea instituită de Sfinții
Părinți.

Cauzele din care Biserica Ortodoxă nu poate primi reforma gregoriană

și să lepede  calendarul și
canonul pascal cel vechi.

Iar cauzele
mai adânci din care Biserica aceasta nu se poate hotărî și acuma de a primi
reforma gregoriană, cu toate că se cunosc foarte bine erorile calendarului și
pascaliei celei vechi, sânt următoarele:

Reforma
numită, purcezând de la Roma, care prin iubirea sa de stăpânire a sfâșiat
unitatea Bisericească și n-a încetat niciodată a-și manifesta spiritul său de
cucerire contra Orientului Ortodox, a trebuit aici să insufle neîncrederea cea
mai mare și să se considere ca o abatere nouă dela normele Bisericii vechi,
egală cu celelalte inovații ce s-au introdus în biserica latină în decursul
timpurilor.

Apoi s-a
observat că după pascalia cea nouă se poate întâmpla ca 15 nisan, în care
iudeii încep săptămâna azimelor, să coincidă cu duminica Paștelor creștine, și
la răsăriteni este considerat sobornicește – dar și la unii scriitori apuseni –
că prin aceasta s-ar contrazice hotărâreaSinodului I Ecumenic, după care serbarea Paștelor în același timp cu iudeii
este oprită. Și într-adevăr, o asemenea coincidență nu este exclusă în calendarul cel nou. Așa au serbat creștinii
apuseni la anul 1825 paștele în 3 aprilie
st. n., și tot pe acea dată a căzut și 15 nisan din anul corespondent 5585 al
erei iudaice. Tot așa s-au întâlnit paștele gregoriene și cu cele iudaice din
15 nisan în 12 aprilie 1903, 1 aprilie
1923, 17 aprilie 1927, 13 aprilie 1930 ș.a.m.d. st. n…

Mai
departe s-a observat și acea proprietate a calendarului celui nou că Paștele
creștine cad în el uneori înainte de
paștele iudaice,[7] ceea ce în calendarul iulian nu se întâmplă
niciodată. Această înainte serbare s-a socotit deasemenea ca contrară deciziei Sinodului I Ecumenic…
Așa un an a fost acum anul 1598 d.Hr.
(7106 d.f.l.). În acest an, termenul pascal al Bisericii noastre a căzut în 13 aprilie
st. v. într-o joi, și două zile înainte, marți în 11 aprilie st. v. au fost
paștele iudaice cele din 15 nisan. În calendarul gregorian în urma eliminării
de 10 zile ce s-a făcut la început în scopul readucerii echinocțiului de
primăvară la 21 martie, numitul termen pascal a devenit coincident cu 23
aprilie st. n., iar în urma corectării erorii celei purcese din proemptoza
lunii, luna plină s-a deplasat pe 20 aprilie st. n… Și pentrucă în anul 1598
aceasta zi era o sâmbătă, latinii au serbat atunci paștele lor în 22 martie st.
n. sau 11 martie st. v., cu o lună înainte de paștele iudeilor. Anomalia
aceasta fiind în legătură strânsă cu corectarea ce s-a făcut la început prin
eliminarea de 10 zile, care corectare se continuă din perioadă în perioadă tot
prin nouă eliminări de câte 1 zi, se impune concluzia că va veni odată un timp
când paștele latine totdeauna vor premerge
fără excepție celor iudaice…

Duhul
conservator, propriu Bisericii noastre, care s-a arătat atât de salutar pe
terenul dogmatic, a lucrat aici mână în mână cu teama de a nu conturba prin
inovații pripite pacea din lăuntru și a nu da prilej la dezbinări….”
(prelucrare după prof. C. Popovici)                                                       

            Concluzii

            Rezumând cele
arătate anterior, observăm următoarele:     

În anul 325 la Sinodul I Ecumenic
de la Niceea s-au stabilit sub insuflarea Duhului Sfânt odată pentru totdeauna și în toate locurile cele patru reguli de
prăznuire a Paștelui:

–         într-o zi de duminică;

–         după echinocțiul de primăvară;

–         la luna plină post echinocțială;

–         după paștele iudeilor.

În acel an se
pare că echinocțiul de primăvară a căzut la data de 21 martie, și în funcție de
aceasta s-a stabilit și intervalul în care se poate încadra această sărbătoare
mobilă: 22 martie – 25 aprilie.

Din cauza
mișcărilor cerești care sunt luate în considerare la stabilirea datei Pascale,
și anume cea a soarelui, a lunii și a stelelor (zodiile), mișcări efectuate de
acestea în jurul Pământului staționar aflat în centrul universului, se produc
anumite decalaje calendaristice, numite precesia echinocțiului și proemptoza
lunară. Ele au fost calculate și binecunoscute încă din antichitate, și se
produceau cu rata de 1 zi / 300 de ani (precesia) și 1 zi /304 ani
(proemptoza).

Sfinții
Părinți care s-au ocupat cu elaborarea pascaliei, printre care: Sf. Chiril
al Alexandriei, Sf. Andrei Criteanul, Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Dionisie
Exiguul, Sf. Ioan Damaschin, au cunoscut în detaliu aceste decalaje și au
alcătuit computuri pascale perpetue care țineau cont de acești parametrii,
lucrarea lor fiind încheiată prin sec. VIII.

În acest sens
remarcăm următoarele: la rata precesiei de 1 zi / 300 de ani, se observă că
deja în sec. VII echinocțiul nu se mai produce la 21 martie, ci la 20, apoi 19,
ș.a.m.d. Aceasta are implicații și în cazul lunii pline pascale. Cu toate
acestea Biserica Ecumenică și Sobornicească nu ia nici o măsură de reformare,
sau „îndreptare” a acestei „abateri” timp de peste 1000 de ani! Încercările de
„îndreptare” din sec. XIV au fost respinse ca fiind atât de prisos, cât mai
ales vătămătoare.

Care este
totuși „defectul” calendarului „iulian” bisericesc? Potrivit gregorienilor din
sec. XVI, ar fi acela că prin decalarea precesiei pe care ei acum o socotesc a
fi de 1 zi / 128 de ani, se încalcă hotărârile de la Niceea. Dar iată, aceste 4
hotărâri nu au indicat nicăieri data fixă de 21 martie pentru acest echinocțiu,
ci ea este doar dedusă din intervalul 22 martie – 25 aprilie.

În sec. XIV
Ierom Matei Vlastare a sesizat aceste aspecte și a indicat că singura „abatere”
a acestui calendar este aceea că, din când în când luna plină nu mai este cea
corectă conform hotărârii. El susține că această abatere este inevitabilă și
inofensivă, și prin urmare nu este necesară nici
o reformă în acest sens! Punctul său de vedere a fost adoptat de către
Biserica Ortodoxă a Răsăritului până în sec XX, deci încă 700 de ani!

În ciuda
acestora, papa Grigore a impus această reformă în Apus, și a încercat același
lucru și în Răsărit, profitând de o conjunctură politică favorabilă. Analizând
propunerea papei, Sinoadele panortodoxe ale vremii convocate la Constantinopol
au arătat limpede nu numai inutilitatea acestei reforme, ba chiar caracterul ei
eretic, prin aceea că, forțând fixarea datei echinocțiului la 21 martie, ca să
fie „în acord cu Niceea” și cu „realitatea astronomică cerească”, gregorienii
încalcă adeseori foarte grav hotărârea legată de paștele iudaic, și anume
prăznuiesc odată și chiar înainte de paștele iudaic. La aceasta se adaugă și
caracterul vădit schismatic și antisobornicesc al acestei reforme impusă
unilateral prin dictat papal, și care a provocat mari tulburări inclusiv în
spațiul apusean.

 Anexă

 Bula Inter Gravissimas

 Grigore, episcop,
servul servilor Domnului,

memorie eternă

Între
gravisimile noastre griji păstorești, opta-vom de a nu lăsa posterității, nici
mai pe urmă, cele nouă rezervate de Conciliul Scaunului Apostolic de la Trent[8], ci
cu ajutorul lui Dumnezeu a le rezolva.

1. Deci cum
părinții conciliului în ultimele lor griji ajuns-au chiar și asupra breviarului
a cugeta, totuși lipsa de timp exclus-a toate acestea din urmă, care fost-au
decretate de amintitul conciliu spre a-i reveni autorității și judecății
pontifului roman.

2. Breviarul
conține două lucruri principale, dintre care unul se referă la laudele pentru
celebrările liturgice divine cât și ale zilelor ce le preced întru întregire.
Altul ține de ciclul anual al Paștilor și al celebrărilor depinzând cursiv de acestea,de măsura mișcării soarelui și a lunii.

Predecesorul
nostru acela de fericită amintire, papa Pius V, absolvitu-s-a de sarcină și
pus-a acestea în aplicare.[9]

3.
Evident,  firesc necesara și legitima
restaurare a calendarului, tentatu-i-a adeseori, de mult timp, pe predecesorii
noștri pontifi romani. Cu adevărat a se absolvi de aceasta, și a o duce la bun
sfârșit nu au putut, din cauza diverselor proiecte de ameliorare a calendarului
propuse de astronomi; în plus, din cauza marilor dificultăți inextricabile pe
care o astfel de reformă le presupune, încercările nu erau perene, și mai ales,
nu au servit riturilor eclesiastice anterioare, aceasta fiind cea dintâi
îngrijorare a noastră.

4. Așadar pe
când această problemă ne-a fost încredințată, deși nedemni fiind, dispensa
Domnului fost-a vărsată preste noi. Cugetând noi asupra acestora, scump fiul
nostru Anton Liliu, profesor de științe și medicină, adusu-ne-a o carte,
con-scrisă odinioară de fratele său bun Aloisiu[10], în
care se arată precum că, printr-un nou ciclu
de epacte inventate de el, și care, cu ajutorul propriului număr de aur ce
direcționează normele, toate defectele calendarului corectându-se, se
acomodează chiar și anii solari cu o constantă rațională, astfel ca
posteritatea să nu mai fie expusă nici unei mutații, calculul rămânând evident
valabil.

Noua rațiune
așadar, ce ne restituie calendarul, necesitând o exigentă editare în volum,
înaintată a fost acum câțiva ani unor principi creștini și unor celebre
universități, astfel încât, această lucrare, să ne fie nouă comună tuturor, și
să fie cunoscută de toți întru conciliu. Cum aceia pe care am optat cu maximă
încredere, răspunsu-ne-au cu acordul lor, aducându-ne al lor consens la
ameliorarea calendarului, delegați ai principalelor urbe și națiuni creștine
s-au fost porniți la o întrunire în Cetatea Sfântă, întru reforma calendarului,
fiind aceștia bărbați aleși de dinainte și cunoscători. Ei, cu mult timp și
lugubre nopți dăruite lucrării, după ce vor fi fost cercetat și supus doctelor
lor discuții mai multe cicluri de epacte, atât dintru cele din bătrâni cât și
dintru cele recente, cu judecata și indiciile din scriptele celor docți,
ales-au preferând acest ciclu de epacte, căruia, aducându-i-se și alte
adăugiri, cu acurateța circumspecțiunei la o pertinentă examinare, văzute au
fost ca esențiale realizării unui calendar de maximă perfecțiune.

5. Considerând așadar noi, asupra corectei celebrări Pascale și
juxstapunerii Sfinților Părinți cu vechii pontifi romani cu precădere Pius I și
Victor I, nici neuitând de marii Părinți ai Conciliului Ecumenic de la Niceea
și decretele lor, trei conjugate reguli
sânt de constatat: prima, data certă a echinocțiului vernal, după aceea
corecta poziție a zilei a XIV-a a lunii prime indicată chiar în prima zi a echinocțiului
ori proxima ei succesiune; apoi chiar prima zi a duminicii care urmează zilei a
XIV-a a lunii. Corectăm ducând nu numai echinocțiul vernal – pe locul lui de
început conform Conciliului niceean, care
azi cu zece zile dat-a înapoi, restituind și ziua a XIV-a lunii Pascale pe al
său loc, care patru zile și mai bine
distanțatu-s-a în timp, dar instituim și un sistem metodic și rațional pentru
posteritate, care să împiedice echinocțiul și luna plină a se depărta de propriile sedii.      

6. Așadar pentru ca echinocțiul vernal instituit de Părinții
Conciliului de la Niceea la calendele XII ale lui aprilie[11] să fie restituit pe
aceeași așezare, dinainte arătăm și comandăm ca în luna lui octombrie a anului
MDLXXXII[12], zece zile inclusiv până
la a treia nonă și preziua idelui a fi extrase, iar zilei Sfântului
Francisc urmând celei de a 4-a none, a i se zice idele lui octombrie, iar în
astă zi a se celebra  Ss. martiri
Dionisius, Rusticus și Elefterie, cu dimpreună Sfântul Marcu papa și martirul,
și Ss. Martiri Sergius și Bachus, Marcel și Apoleius; la XVII calende ale lui
noiembrie, zi ce urmează proximei, a fi celebrată ziua Sfântului Calist papa și
martirul, în timp ce la XVI calende ale lui noiembrie a fi oficiată misa de
duminica a XVIII de după Rusalii și mutată
litera dominicală de la G la C; la XV deci ale calendelor lui noiembrie, să
fie ziua Sfântului Luca Evanghelistul, după care să înceapă a urma celelalte
zile de sărbătoare precum sânt în calendar descrise.

7. Acum ca substracțiunea de zece zile să nu fie  vreun prejudiciu oricui care face plăți
anuale sau lunare, și ca părțile să nu aibă controverse, considerând sus-zisa
substracțiune, adaose să fie alte X[13] zile oricui prestează aceste dări.

8. Deci, ca pentru posteritate, ziua a 12-a din calendele lui
aprilie să fie recedată echinocțiului, statutăm
ca bisect fiecare al patrulea an (după cum este obiceiul) după cum în
continuare trebuie ținut, afară doar de anii centenari; care, chiar de
bisextili înainte fuseseră și chiar de
voința noastră este ca anul MDC[14] tot astfel să fie, totuși anii de început centenari nu toți
bisextili sânt de aici înainte, ci în câteșpatrusute de ani, primii trei centenari fără bisextilă vor
trecea, iar al patrusutelea centenar bisextil însă să fie, astfel ca anii
MDCC[15], MDCCC[16], MDCCCC[17] bisextili nu sânt de fel. Vrem ca anul MM[18] după obicei, ziua bisextilă să și-o intercaleze, ca al său
februarie XXIX zile să conțină, după cum vroim iarăși ca astă ordonare a
intermitențelor și a intercalărilor bisextilei în câteșpatrusutele de ani,
perpetuu a fi conservată.

9. Încă mai mult, ca a XIV-a zi a lunii pascale corect să vină,
dupre justețea Bisericii antice când martirologiul singur edifica zilele pentru
fidelii din popor, statutăm ca, mutând numărul de aur din calendar, în al lui loc
să substituim ciclul de epacte, care cu certitudine (cum ziserăm) îndreptează
norma numărului de aur, eficient făcând ca luna nouă și ziua a XIV-a pascală,
adevăratul lor loc mereu să și-l rețină. Și aceasta se manifestă și apare din a
noastră explicație a calendarului, în care descrise sânt chiar și tabelele
pascale după ritmul Bisericii primare, care cu certeță și facilitate, a
sacrosanctelor Paști venirea o poate expune.

10. Apoi că, pe de-o parte, cele zece zile ale lunii octombrie
a anului MDLXXXII (care, al corecției an, recte de acum înainte, a-l zice
trebuie) extrase fiind, iar după altă parte și alte trei zile din
patrucentenarul anilor ce vin, extrase din spațiul lor minim de intercalare
fiind, necesar este a întrerupe și ciclul literelor duminicale de XXVIII de
ani, până-n ziua de azi uzitat în biserica romană, și voim în locul lui a
substitui același ciclu de XXVIII de ani, după același Lilius, precum am zis și
despre intercalarea bisextilei la anii centenari, cum și la oricare din anii
solari, aceștia cu magnitudinea acomodându-se; de aici, litera duminicală cu
binefacerea ajutorului ciclului solar, egal de facil ca și mai-nainte, cum în
propriul canon este explicat, perpetuu e posibil a fi reperat.

11. Noi așadar, dupre codul propriu al pontifului maxim, cu
imensa bunătate a lui Dumnezeu asupra Bisericii, prezentul nostru decret
aprobăm, în privința corectitudinii absolute a calendarului care la Roma una cu
martirologiul a se imprima, și făcându-l cunoscut, a ieși.

12. Cum vroim ca oriunde prin țările lumii, incorupte și curate
de erori atât calendarul cât și martirologiul a fi, asupra tuturor
imprimeriilor mediate ori nemediate, de pe al nostru dominion al sfintei
biserici romane, să nu scoață fără de admiterea noastră nimic, aplicând o plată
de una sută ducați de aur Camerei Apostolice și pierzând cartea de brevet; iară
vel care vel cine altul, în oricare parte ori urbe aflat, fără de licența
noastră, nici calendarul nici martirologiul similare celui al nostru ori
separate, ca nici a le imprima, nici a le prepune îndrăznească, sub pedeapsa
excomunicării cu sentință lărgită, ori oricare alta la liberul nostru arbitru,
prohibițiune punem.

13. În plus, înlăturăm și
abolim toate cele ale vechiului calendar voind ca: toți patriarhii,
primații, arhiepiscopii, episcopii, abații, și ceilalți eclesiarhi, pe acest
nou calendar (la care acordată este chiar și rata martirologiului) pentru
oficiile divine la recitări și celebrări, la ale sale biserici, mânăstiri,
conventii, ordine, miliții și dieceze să-l introducă, pe el singur
utilizându-l, precum vor face și ceilalți prezbiteri și clerici secularizați
sau în regulă, de amândoauă sexele, precum și militarii și toți fidelii
creștini folosi-vor noul calendar al cărui uz începe după ce acele zece zile
din luna lui octombrie a anului MDLXXXII extrase vor fi. Ceilalți după adevăr,
care colonizează multîndelung depărtate regiuni, și care asupra scrisorii
noastre în timp repede cunoștință a avea nu pot, lăsăm ca anume, în luna
octombrie a anului MDLXXXIII să aducă alterare, ori cu prima aducere la
cunoștință a acestei scrisori a noastre când îi va fi parvenit, și în același
mod mutația a o face, cum cuprinzător în calendarul nostru al anului de
corecție o am explicat.

14. Dată fiind, auctoritatea noastră de la Dumnezeu, îndemânăm
și rugăm mult scumpul nostru fiu întru Cristos, ilustrul Rudolf al romanilor
întru împărat preaales, cât și ceilalți regi, principi și pe republici, care
ne-au și comandat această operă preaclară și cu studiu dorită a o perfecta,
încă mai mult, ca observând conservarea celebrării festivităților între
națiunile creștinești cu concordie, pe al nostru acest calendar a-l susține
chiar ei înșiși, și ca îndărătnicii servi dintru popoarele lor cu religiozitate
a-l păstra neviolat și curat.

15. Într-adevăr, dificil fiind a trimite prezenta scrisoare
către universalele urbe creștinești din locuri diferite, la porțile bisericii
Principelui Apostolilor și la ale Cancelariei Apostolice cât și la Campofiori
lăsăm a fi publicat și afișat; și oriunde exemplare de mână scrise, ori chiar
volume imprimate ale calendarului și martirologiului publicate vor fi, acestea,
consemnate de sigilionul unei persoane de demnitate eclesiastică, precum și al
unui principe al locului vor fi, pentru ca după scrisoarea originală expusă
tuturor să le fie aceasta întru cunoștință a avea.

16. Nimărui așadar dintre oameni nu-i fie lăsat a înfrânge
prescripțiile, ordinele, statutările, vrerile, aprobările, prohibițiile,
suprimările, abolirile, îndemnurile și rugămințile acestei pagini a noastre,
încă nici a i se opune temerar în contră. Ci cela ce totuși ar avea această
presumpțiune, să știe că va întâmpina indignarea Dumnezeului omnipotent și pe
cea a fericiților Apostoli Petru și Paul.

Dată la Tusculum, la al șaselea calende din Martie, anul de
la Încarnarea Domnului MDLXXXII, și al pontificatului nostru an X.”