ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Ecumenismul însuși se edifică pe „teologia” dragostei universale, pe această emoție de a fi împreună, de „a fi una”, indiferent de crez și identitate. O dragoste necondiționată și nedefinită, care nu se împiedică, chipurile, în dogme, Sfinți Părinți, Sinoade și, mai nou, nici chiar în Sfânta Scriptură. Ceea ce contează este să ne unim, indiferent dacă credem sau nu în același Hristos, indiferent ce înseamnă Biserica pentru noi, indiferent dacă modul nostru de viață este compatibil cu poruncile lui Hristos. În acest spirit, se consideră astăzi că serbarea Paștelui – care are și o puternică componentă emoțională – nu se cuvine să ne mai despartă. În definitiv, ce poate fi mai înălțător și mai mișcător decât prăznuirea Învierii? Cât să fii de înapoiat încât să nu pricepi că nimic nu merită să despartă creștinii de diferite confesiuni în momentele acelea unice când lumânările sunt aprinse, iar masa festivă este întinsă? Cum ar putea Biserica să împiedice această manifestare a dragostei în numele unor calcule astronomice depășite?
Argumente emoționale eronate
Astfel, recent a fost data publicității o scrisoare deschisă[1], inițiată de Teodor Baconschi și Adrian Papahagi și semnată de mai mulți intelectuali, adresată Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în care se solicită, nici mai mult, nici mai puțin, ca ortodocșii din România să serbeze Paștele odată cu romano-catolicii și protestanții. Ceea ce ridică din start un semn de întrebare, dincolo de anumite aspecte teologice problematice (folosirea termenului de „Biserică” pentru alte comunități creștine într-un astfel de context și neprecizarea condițiilor de stabilire a datei Paștelui prevăzute de Sinodul I Ecumenic) este tocmai insistența pe argumentele de natură emoțională.
Celebrarea Paștelui la date diferite, se spune în scrisoare, „afectează viața oamenilor și creează dezbinare sau probleme”, iar în zonele multietnice, „calendarele școlare și zilele libere legale sunt bulversate”. Există apoi situația familiilor mixte și a milioanelor de români ortodocși din diaspora, a românilor de confesiuni diferite care nu pot să sărbătorească împreună, în aceeași duminică, Învierea Mântuitorului, pentru că „Bisericile nu s-au învrednicit să se pună de acord, perpetuând acest decalaj nejustificat”. Aceste probleme sociale sunt cât se poate de reale, dar soluția nu poate fi nicidecum o simplă măsură „cosmetică”. E ca și cum ai vrea să ascunzi starea jalnică a unui bolnav de cancer punându-i fard pe obraji și îmbrăcându-l într-o haină colorată, fără a căuta câtuși de puțin să-l vindeci din interior – numai și numai ca „să dea bine” în poză.
De altfel, stabilirea datei Paștelui nu este doar o complicată chestiune de calendar (iulian vs. gregorian), așa cum se tot invocă, pentru a se crea impresia că este vorba de un aspect, în sine, insignifiant. Data Paștelui nu se stabilește doar în funcție de anumite date astronomice („în prima duminică după prima lună plină a echinocțiului de primăvară”). Potrivit Sinodului I Ecumenic, care a rânduit, printre altele, și cum se calculează data Paștelui, unificând prăznuirea acestuia în toată lumea creștină, există și o a doua condiție, de natură religioasă, anume să nu coincidă, nici să preceadă Paștelui evreiesc. Calendarul gregorian, urmat de romano-catolici, respectă doar prima condiție, astfel încât, în anumiți ani, catolicii sărbătoresc Paștele în aceeași zi cu evreii, sau Paștele catolic îl precede pe cel iudaic.
Condițiile Sinodului I Ecumenic au fost confirmate și de Sinodul Local al Antiohiei în Canonul I, în timp ce Canonul Sfânt al VII-lea Apostolic arată clar: „Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon va sărbători Sfânta Zi a Paștelui cu iudeii, înaintea echinocțiului de primăvară, să se caterisească, iar mireanul să se afurisească”. Această rânduială a fost așezată de Părinți, deoarece Învierea Domnului a avut loc după Paștele iudaic și, în plus, pentru că semnificația Paștelui creștin include, dar în același timp depășește cu mult sensul cu precădere istoric pe care îl are Paștele în tradiția iudaică.
Care este însă intenția acestei reforme, dincolo de aspectele de natură emoțională și socială menite să câștige bunăvoința cititorului neavizat și sentimental? Este enunțată chiar în respectiva scrisoare deschisă: „am face un pas important spre mult mai complicata reîntregire a Bisericii Lui Hristos, care comportă probleme dogmatice dificile”. De aceea, „frumos ar fi să sărbătorim Învierea Domnului împreună, ortodocși, catolici și protestanți, măcar începând din 2025, când se vor împlini 1700 de ani de la Sinod I Ecumenic de la Niceea” și când Paștele ortodox va cădea în aceeași zi cu cel catolic, anume pe 20 aprilie 2025.
În treacăt fie spus, această intenție de a sărbători Paștele împreună cu celelalte confesiuni începând cu 2025 nu este nicidecum o noutate. La noi a ajuns cu o întârziere de doi ani. A fost lansată încă din martie 2021 de către reprezentantul permanent al Patriarhiei Ecumenice la Consiliul Mondial al Bisericilor, Arhiepiscopul de Telmessos, Preasfințitul Iov, care s-a exprimat în favoarea unei „reforme a calendarului ortodox pentru a sărbători în comun Paștele cu catolicii până în 2025. Acesta este un bun prilej de a le aminti creștinilor de necesitatea reformei calendarului”.[2] La data respectivă, propunerea a iscat și în Grecia o discuție aprinsă pro și contra.[3] Convingerea ierarhului grec, împărtășită de Cardinalul Kurt Koch, ministrul responsabil cu dialogul ecumenic pentru Vatican, este că celebrarea comună a Paștelui va „apropia și mai mult” cele două „Biserici”, care vor „conștientiza nevoia” de unitate și vor merge către „unirea dorită”.
Coexistă adevărul cu minciuna?
Referindu-se la acest subiect, Părintele Epifanie Theodoropoulos ‒ unul dintre cei mai mari canoniști ai secolului XX, care a aprofundat problema calendarului ‒ a trasat câteva linii de orientare și în ce privește intenția de a reforma data Paștelui. „Sinodul I Ecumenic a vrut să decreteze o prăznuire comună, dar pentru membrii Bisericii, nu pentru cei aflați în afara ei. N-a discutat nici cu gnosticii, nici cu marcionitii, nici cu maniheii, nici cu montaniștii, nici cu donatiștii, ca să afle o bază de înțelegere asupra sărbătoririi comune”. Tot el arată că astfel de sărbători nu pot fi comune, ci, cel mult, simultane. „Dacă sărbătorile ereticilor coincid cu cele ale Bisericii, să coincidă. Dacă nu coincid, să nu coincidă. Biserica nu se sfătuiește de la egal la egal cu ereticii. Desigur, stă de vorbă cu ei, dar numai ca să le arate calea întoarcerii”.
De asemenea, „a se întruni ortodocșii în simpozioane ecumenice sau în alt tip de conferințe cu adunătura cea pestriță a ereticilor și să se sfătuiască cu ei despre fixarea sărbătorilor comune, rămânând însă și unii și alții (ortodocșii și ereticii) între propriile hotare dogmatice, acesta este un fapt necunoscut și de neconceput în istoria Bisericii, mirosind a sinistrul sincretism religios ce duce la consacrarea coexistenței armonioase și netulburate a adevărului cu înșelarea, a luminii cu întunericul, fapt explicabil numai ca «semn al vremurilor»”.
În definitiv, nu există dragoste necondiționată, nici măcar la Dumnezeu! Și asta nu pentru că Cel ce iubește ar înceta vreodată să iubească, ci pentru că noi putem ajunge să fim incompatibili cu dragostea Lui. Pur și simplu, nu o putem primi. De altfel, în Biserică, dragostea este starea desăvârșirii, a sănătății duhovnicești care are anumite trăsături concrete și recognoscibile de către cei cu această competență și autoritate duhovnicească. Nu este o „simțire”, nici o „emoție” și, cu atât mai puțin, nu poate fi un argument pentru măsuri, în fond, de natură politică.
Tatiana Petrache
[1] Petiția a ajuns la Patriarhie
[3] http://aktines.blogspot.com, www.pentapostagma.gr
Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 172 (mai 2023):
About Post Author
