ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
De ce îl atacăp? Pentru că se simt atacați de un copil care nu le mănâncă din palmă educația lor LGBT-istă, orele de culpabilizare a copiilor numite orele de holocaust și nici se dezice de neamul lui.
În mintea năpârcilor care îl atacă Rareș este lipsit de discernământ dacă a ales să fie patriot, în schimb are discernământul să își aleagă sexul, să se mutileze prin operații de schimbare de sex sau să se dezică de părinți, familie, neam!
Dacă recomanda vaccinarea experimentală obligatorie sau apărea cu un borcan cu zacuscă de lăcustă atunci avea discernământ și ce copil bine crescut era. Altfel, cu naționalismul lui este putinist.
Curând o să-l facă unii legionar și dacă mai recită mult din Eminescu, antisemit notoriu.
Sigur cei ce-l atacă sunt entuziasmați de ideile Gretei Trotinetei, o fată cu mult discernământ, viziune și corectitudine politică.