ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Există, în societatea slab școlarizată, tendința pernicioasă de a generaliza: medicii sunt „criminali” (ori „eroi”, ori „șpăgari”), profesorii sunt „leneși” și „incompetenți”, judecătorii sunt „corupți” ș.a.m.d. Cine operează cu astfel de sintagme este, în mod cert, un imbecil.
Păi, dacă aceste tagme sunt astfel, preoții sunt „retrograzi”, corporatiștii sunt „spălați pe creier”, politicienii sunt „vânduți”, jurnaliștii sunt „cumpărați”, tinerii sunt „frumoși și liberi”, iar copiii noștri „analfabeți funcțional”, atunci n-o fi cazul să stingem lumina și să închidem taraba? Pentru ce mai criticăm guvernanții când aruncă banii pe coșciuge zburătoare sau submarine împotriva peștilor, dacă oricum nu am avea unde investi acei bani, pe motiv de dezastru uman în toate domeniile?
Mereu am fost susceptibili la manipulare, iar una dintre tehnicile folosite pentru a accepta mai ușor harnașamentul a fost cea care produce dezbinare, prin crearea de zâzanie între diverse segmente populaționale sau categorii sociale: tineri contra bătrâni, activi contra pensionari, români contra unguri sau romi, băsiști contra pontiști, polițiști contra cetățeni, jandarmi contra protestatari, pacienți contra medici, credincioși contra atei, catolici contra ortodocși, „drepți” contra „pe invers”, „de dreapta” contra „de stânga”, finlandofili contra finlandofobi și câte altele! Important a fost mereu ca nu cumva să se aștearnă concordia, iar membrii societății să fie solidari împotriva pericolului comun, acela al dispariției ca națiune.
Nu e de mirare, așadar, retorica lăturilor declanșată împotriva grevei profesorilor, inițiată prin mesaje insidioase de către organele operativ-jurnalistice (Sabina Fati este doar cel mai grobian caz, prin doza de inepție a mesajului) pe care noi, populația civilă, le înghițim ca bibanii de crescătorie.
Probabil că cea mai mizeră insinuare, cu fetide veleități „umoristice”, este întrebarea retorică „dar vor intra în grevă și la meditații?” – sugerând faptul că profesorii, de fapt, n-ar avea nevoie de salariile de la stat („produse”, desigur, de „cei care cu adevărat muncim”, adică de antreprenori, oameni de afaceri, micii producători, cu alte cuvinte de cei care se bazează preponderent pe „școala vieții”), deoarece obțin venituri „nesimțite” (exact ca pensiile judecătorilor) din meditații; de ca și cum mai mult de 1% din corpul profesoral ar da meditații, mai cu seamă cei de geografie, chimie, sport și limba franceză, iar acestea ar constitui nu tot o muncă (extrem de dificilă, după părerea mea), ci o escrocherie prin care se „mulg” bani de la părinți.
Alți gânditori contemporani susțin că normele didactice sunt prea mici, iar vacanțele prea mari, astfel încât profesorii oricum nu-și justifică salariile, ba, chiar, având în vedere că mai mereu aproape că freacă menta, poate că nici n-ar trebui retribuiți deloc!
Prin urmare, diverși filosofi, înavuțiți numai și numai prin munca lor și ca urmare a calităților native excepționale, doresc să li se instaleze odraslelor lor softurile educaționale, indiferent de calitățile hard-ului, de către 211.000 de patrioți smeriți, dar maxim de competenți, plătiți cu salariul minim din industria „mută marfa de ici-colo” și bucuroși că sunt tolerați în societatea susținută de cei care „produc plusvaloare”.
Dacă asemenea idei nu sunt alienate, nu știu ce să mai zic…
De altfel, idea stupidă că omul ar munci din patriotism, pasiune, altruism, datorie este de sorginte marxistă și a stat la baza utopiei „societății socialiste multilateral dezvoltate” cu rafturile goale.
Cu alte cuvinte, vrem ca oameni pricepuți, inteligenți, harnici și cu har să se „sacrifice” să ne educe copiii pe salarii penibile și la cheremul „grupurilor de părinți responsabili” (care întotdeauna știu ce e mai bine să facă școala pentru micuții lor einsteini), în loc să-și folosească abilitățile în activități cu mult mai bănoase, să-și deschidă propriile firme sau să lucreze ca angajați în sectoare de vârf, unde salariile sunt triple și nu vine niciun horodnicean la cancelarie să se burzuluiască la ei pe motiv că nu știu cine sunt el și cu Gigel, descendentul.
Am scris de multe ori: dacă aș avea puterea de decizie, reconstrucția societății ar începe de la baza ei – învățământul. Disprețul față de acest domeniu decisiv pentru sănătatea și progresul comunității este sursa degringoladei din toate celelalte. Nu poți avea generații instruite, specialiști, pionieri în domenii noi și, mai ales, nu poți avea caractere, fără profesori de calitate și fără educația din familie. Iar profesori de calitate nu poți avea dacă nu-i plătești suficient cât să nu plece în alte domenii, dacă nu-i respecți și dacă nu le oferi condițiile necesare.
E ușor, așadar, de intuit, în această logică, unde trebuie să acționez ca să nimicesc o societate în câteva decenii: distrug învățământul și dezbin familia (sau măcar îi țin blocați pe toți cu altceva, astfel încât să nu se poată ocupa de copii).
Cum distrug învățământul? Simplu: subfinanțare și discreditarea corpului profesoral prin umilire și oprobriu public generat de teze false. Dacă nu investesc în școli și țin salariile angajaților la un nivel neatractiv, voi determina un exod al inteligențelor către alte domenii, și atunci voi începe chiar să am și motive pentru acele false teze care postulează incompetența, indolența, lenea și parazitismul corpului profesoral.
De mai mult de 12 ani, Legea educației naționale este încălcată încontinuu și nimeni nu are nicio problemă cu asta, dar suntem revoltați acum că profesorii fac grevă… „cum e posibil, dom’le, așa ceva?!”
Procentul de 6% din PIB pentru învățământ nu a fost niciodată respectat. În schimb, cumpărăm rable zburătoare ca să ne luptăm cu Mongolia, plătim în avans arme oricum ineficiente, suportăm nevoile popoarelor învecinate și pretine, facem cadouri corporațiilor transnaționale…
Și cum ar putea fi cheltuiți acei bani, rezultați din eliminarea cheltuielilor de vasali, în cazul respectării Legii nr. 1/2011? Foarte simplu: programe și creșterea salariilor la un nivel care să atragă mințile luminate în educație. În niciun caz pentru implementarea nu știu căror ideologii alienate și infestarea creierelor tinere cu aberațiile moșnegilor care vor să le distrugă.
Putem face asta? Nu, deocamdată nu putem, deoarece atacurile pentru disoluția națională sunt îndreptate, pe lângă învățământ și tâlhărirea resurselor naturale, către punctul nevralgic central: conducerea țării. Cum acolo foșgăie unii precum Ciolacu (modelul pramatiei care nu poate fi redresată de niciun profesor, în ciuda oricăror eforturi, arhetipul care ilustrează ideea de eșec educațional și școlar) ori Iohannis (exponent al rapacității indolente și slinoase pe care nici măcar mediul școlar nu o poate estompa), doar pe motivul că sunt agreați ca slugi de către mai-marii care ne spoliază, șansele sunt nule. Deocamdată!
Dar am putea măcar să ne reținem în a deversa lături asupra dreptului la grevă al unei tagme care este printre cele mai vitregite în tânăra și importata noastră democrație.
Pentru că și asta face parte din dresaj: asmuțirea maimuțelor împotriva suratei care încearcă să ajungă la banane, deși ea știe (sau nu?) că vor fi cu toate stropite cu jet sub presiune.
About Post Author
