ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
Biroul Național de
Statistică de la Berlin a anunțat joi o revizuire în jos a PIB-ului pe primele
trei luni ale acestui an, de la zero la -0,3%.
Este al doilea
trimestru consecutiv în care Germania înregistrează o scădere a Produsului
Intern Brit, după ce, în trimestrul IV din 2022 acesta s-a contractat cu -0,5%.
Potrivit definiției
de manual, două trimestre consecutive cu creștere negativă înseamnă recesiune.
Experții preconizează
că tendința unui PIB negativ va continua și în următoarele trimestre.
Cea mai mare economie
a Europei a fost profund afectată de războiul din Ucraina și mai ales de
sancțiunile economice împotriva Rusiei.
În condițiile în care
Germania era printre țările europene cele mai dependente de gazul rusesc ieftin.
Decizia politică a
guvernului de la Berlin de a renunța la gazele naturale din Rusia, precum și
aruncarea în aer a conductelor NordStream, au pus pe butuci puternica industrie
germană.
Nevoită să se
aprovizioneze din alte surse cu gaze la prețuri considerabil mai mari, multe unități
industriale au devenit necompetitive.
Altele – în special din domeniile energofage, cum este industria chimică – au început să emigreze în alte țări, în special
Statele Unite, unde prețul gazului este mai mic.
La fel de mult au
suferit și gospodăriile germane, care au fost nevoite să cheltuie mult mai puțin
în primul trimestru din 2023: -1,23%.
Conștienți de criza
care pare abia la început, consumatorii individuali au devenit foarte reticenți
să își cheltuiască banii nu doar pe bunuri de folosință îndelungată – precum mașini
sau mobilă – ci și pentru haine sale alimente.
Numeroși observatori
au afirmat că unul dintre obiectivele Statelor Unite în războiul din Ucraina
este dezindustrializarea Europei – în primul rând a Germaniei – astfel încât
Washingtonul să poată controla mai bine Uniunea Europeană din punct de vedere
politic, economic și militar.
Acest obiectiv pare
mai aproape ca niciodată. Mai ales în condițiile în care socialistul Olaf
Scholz pare să fi abandonat politica independenței de Washington a
predecesoarei sale, Angela Merkel, devenind un fel de pudel al lui Joe Biden.