61 de ani de la execuția colonelului Gheorghe Arsenescu, întemeietorul grupului de rezistență armată anticomunistă de pe versantul sudic al Munților Făgăraș (+ 29 mai)

Colonelul
Gheorghe Arsenescu a fost participant
în al doilea război mondial la campania din Răsărit pentru
Reîntregirea Țării, în calitate de șef al biroului de operații
al Diviziei 20 a Vânătorilor de Munte (condusă de generalul Ion
Dumitrache).

După încheierea războiului, deblocat din armată,
Arsenescu s-a înscris în Partidul Național Liberal – gruparea
Tătărescu. În anul 1948 organizează o primă grupare de
rezistență anticomunistă armată, care activează în zona
Bran – Rucăr – Dragoslavele – Stoenești – Cetățeni –
Mățău – Câmpulung. Gruparea a fost anihilată, ca urmare a
imprudenței unui tânăr membru al acesteia. O altă grupare de
rezistență anticomunistă din Valea Topologului, condusă de
învățătorul și avocatul Dumitru Apostol, avea să fie capturată
de Securitate în mai 1949.

Colonelul
Arsenescu a fost întemeietorul organizației de rezistență armată
anticomunistă de pe versantul sudic al Munților Făgăraș, conform
mărturiei luptătorului anticomunist Cornel Drăgoi, membru al
grupării. Arsenescu l-a contactat pe locotenentul Toma Arnăuțoiu,
organizând la Nucșoara o nouă grupare de rezistență
anticomunistă cu numele „Haiducii Muscelului”.

În Jurământul
depus de partizani apare menționat scopul luptei acestei
organizații: „În numele lui Dumnezeu Atotputernicul și pe Sfânta
Cruce, eu, …, jur să mă fac haiduc, de bună voie și nesilit de
nimeni, pentru a lupta la salvarea și eliberarea Patriei și
neamului din ghearele fiarelor comuniste-bolșevice și de sub jugul
greu al rușilor”.

Primele
întâlniri ale luptătorilor anticomuniști au loc în casa lui
Petre Arnăuțoiu, fratele lui Toma, și în cea a Elisabetei Rizea,
o dârză sprijinitoare a rezistenței din sudul Munților Făgăraș.
Din organizație făceau parte ofițeri activi (mr. Ioan Dumitrache,
mr. Niculae Mihăilescu), foști ofițeri (Toma și Petre Arnăuțoiu),
epurați din Armată de comisarii sovietici, învățători
(Alexandru Moldoveanu, Ion Mica, Nicolae Nițu, Gheorghe Popescu,
Virgil Marinescu), preoți (starețul Schitului Cetățuia Negru Vodă
– Pimen Bărbieru, Gheorghe Cotenescu, Ioan Constantinescu, Nicolae
Andreescu, Ion Drăgoi, Victor Popescu), țărani (Titu, Maria și
Constantin Jubleanu – tată, mamă și fiu, Nicolae Bășoiu,
Constantin Popescu, Ioan Săndoiu, Gheorghe Tomeci, ciobanul Nicolae
Sorescu, Constantin Banu, Milea Benone, Ion Chircă, Gheorghe
Mămăligă, frații Iosif și Traian Cotenescu, frații Ioan și
Sever Vasilescu, Nicolae Iliescu, Ioan Diaconu, Ion și Ion I.
Mușetescu, tată și fiu), elevi și studenți (printre care Cornel
Drăgoi, Gheorghe Popescu, Ion și Alexandru Marinescu). Nu conta
politica pe care o făcuseră până în acel moment.
„Plecăm la luptă sub drapelul patriei. M-a făcut țara ofițer
să lupt, să mor pentru țară, nu ofițer de parade”, le-a spus
Arsenescu camarazilor săi de luptă. De
altfel, într-o scrisoare trimisă de colonelul Arsenescu Securității
Câmpulung, în anul 1949, acesta menționa: „Eu nu fac politică,
nu am făcut niciodată și nu voi face. Eu sunt naționalist român,
care doresc să trăiesc liber și în dreptate la căminul meu. Eu
sunt militar de carieră și așa voi muri. Politica s-o facă cei ce
se pot împăca cu ea”.

De
asemenea, colonelul Arsenescu scria Securității că: ,,Pentru mine,
personal, nu mă tem de moarte, căci ceea ce îmi va fi scris în
frunte, așa voi păți. Daca eu voi cădea, sunt alții hotărâți,
în locul meu, să ducă socotelile la sfârșitul lor”.

Despre
confruntările Haiducilor
Muscelului cu
Securitatea, redăm din studiul lui Cicerone Ionițoiu, Rezistența
armată anticomunistă din Munții României:

„La începutul verii, după
frecvente căutări în munte și împrejurimile satului, soldate cu
eșec, organele de Securitate au hotărât să întreprindă o
acțiune de mare anvergură, în acest scop au pregătit cadre
speciale și numeroase camioane cu ostași gata de intervenție când
se va da alarma de acționare. Alarmarea Securității se făcuse din
luna aprilie când grupul lui Toma Arnăuțoiu fusese semnalat că
acționa în munții Șteviuța și Olicu, la vărsarea pârâului cu
același nume în pârâul Zîrnei, ce-și mâna apele spre râul
Doamnei. Se aflase acest lucru prin agenții infiltrați printre
forestierii din regiunile respective.

În seara de 18 iunie, Toma
Arnăuțoiu s-a întâlnit cu plutonierul Paul Paul, din comuna
Brăduleț, căruia i-a solicitat să-i procure armament. Dar a doua
zi dimineața, duminică 19 iunie, securiștii au dat buzna în casa
învățătorului Arnăuțoiu, fiind informați că se găsesc acolo
membrii organizației „Haiducii Muscelului”, într-adevăr erau
cei doi frați Arnăuțoiu, Gheorghe Arsenescu, Milea Benone și
Chircă Ion. Această grupă de securiști a fost condusă de Ionel
Iorgulescu. Soldații se aflau postați la toate colțurile clădirii.
Doi plutonieri, Apăvăloaiei Constantin și Lungu Florea, au intrat
prin spatele locuinței incercând să forțeze intrarea în care se
aflau partizanii. Arsenescu ținea ușa cu piciorul și, când
aceasta s-a deschis, cei dinăuntru au tras, doborând pe cei doi
plutonieri. Milea Benone a băgat baioneta într-unul, iar Arsenescu,
care era bun trăgător, folosind amândouă mâinile, a croit drumul
pe care au dispărut cu toții. El personal a ieșit pe ușa
principală mânuind uluitor de repede cele două pistoale din mâini,
ca-n filme. Soldații s-au dezmeticit după dispariția partizanilor
și au deschis foc în vânt. După acest eșec, securiștii s-au
împărțit în grupuri și au plecat pe la casele indicate ca având
legătură cu partizanii. Unul a ajuns și la preotul Ion Drăgoi
unde a găsit bunica și doi copii. Preotul tocmai se întorcea de
peste dealuri când cineva i-a strigat să fugă căci vine
Securitatea. El s-a ascuns și de pe măgură a privit spectacolul ce
a urmat. O fată a fugit și a anunțat pe Cornel Drăgoi, băiatul
preotului. Acesta a fugit imediat sărind 5 garduri, prin grădini,
urmărit cu pistoalele. Ajungând la marginea lacului a mers puțin
pe potecă și a intrat în apă, îmbrăcat cum era, sub o scândură
ce folosea drept punte pentru pescarii cu undița. Securiștii care-l
urmăreau au fost îndreptați pe piste false de Samoilă Nicolae. Și
au fugit așa până la oficiul telefonic de unde au făcut
cale-ntoarsă. La înapoiere l-au văzut pe Cornel Drăgoi care
scosese capul din apă numai cât să respire. El și cu Victoria
Arnăuțoiu au fost singurii arestați în acea zi de duminică.
Preotul continua să privească neputincios la arestarea copilului
său. Toma Arnăuțoiu fusese rănit la un picior, dar a reușit să
ajungă din urmă grupul și să se retragă în ascunzătoarea de la
izvorul Grosului. În cursul lunii iulie 1949 partizanii s-au
împărțit în două grupuri: unul condus de Gheorghe Arsenescu, iar
celălalt de Toma Arnăuțoiu. Grupurile țineau legătura între
ele. Schimbîndu-și locul pentru a deruta Securitatea și pentru
a-și procura alimente, îi găsim la scurt timp semnalați la Gura
Lespezilor, pentru a-l pedepsi pe Gheorghe Dobrescu, președintele
cooperativei Mușetești, care era informatorul regimului.

Numărul partizanilor s-a mărit,
printre ei făcîndu-și apariția: Ciolan Nicolae din comuna
Petroșani și Gheorghe Mihai, Pățitu Ion, Pățitu Nicolae,
Săndoiu Ion, Adămoiu Nicolae, toți din comuna Nucșoara. Tot în
luna septembrie, partizanii sunt semnalați întorcându-se de la
„Cruce” și mergând pe valea Plășorului unde au întâlnit
oamenii coborând cu brânză de la stână. Li s-a dat și lor ca să
aibă de mâncare, bineînțeles după ce au cerut, pentru ca oamenii
să nu fie bănuiți că pactizează cu ei. Ba i-au pus să strige și
lozinci împotriva regimului. S-au tras focuri de armă în aer, ca
să se poată spune că au fost obligați să procedeze astfel.
Oamenii fiind din regiune, erau cu sufletul alături de ei și-i
ajutau de câte ori aveau ocazia.

Colonelul Gheorghe Arsenescu urma
să se întâlnească în luna noiembrie 1949 în comuna Bughea de
Sus, din apropierea orașului Câmpulung-Muscel, la sora lui Chircă
Ionel, cu niște ofițeri. Se pare că a fost trădat de Ionel
Chircă, care se întâlnise cu maiorul Marin de la Securitatea din
Pitești, A fost trimis Popescu Moangă cu o echipă de securiști.
Gheorghe Arsenescu cu Nicolae Chircă (rudă cu Ion) și cu Mămăligă
Gheorghe au picat în cursă. Ciolan fusese deja arestat, în ultimul
moment Arsenescu își dă seama de pericol, se dezbracă de haină
și fuge din încercuire. Mămăligă a fugit și el, dar a fost
reperat după cămașă și l-au rănit; a reușit totuși să scape
pentru încă zece luni. La câteva zile a fost împușcat și Chircă
Ion de către Mămăligă, deoarece se dovedise că trădase
Securității întâlnirea de la Bughea de Sus.

Gheorghe Arsenescu
fuge și se adăpostește la Iosif Marinescu, perceptorul din comuna
Mățău de lîngă Cîmpulung, și se ascunde într-o groapă săpată
sub cameră. Nicula s-a dus și a anunțat Securitatea unde se
găsește ascuns. Cîrnu a venit de la Pitești și a împânzit
grădina perceptorului cu soldați. Arsenescu, cu prezența lui de
spirit, a ieșit și s-a strecurat printre ei strigând „dă-i!
trage, mă!” și dus a fost. Nu a mai fost prins până în 1960,
și atunci printr-o trădare. Conducerea grupului a fost luată de
Toma Arnăuțoiu și de fratele său, Petre. Partizanii s-au retras
în munte pentru a petrece iarna. După ieșirea din acțiune a lui
Gheorghe Arsenescu, Milea Benone s-a predat și a fost condamnat la
muncă silnică pe viață, iar după arestarea grupului Arnăuțoiu,
a fost rejudecat și executat cu tot lotul, pe 21 iulie 1959. După
ce frații Arnăuțoiu și Gheorghe Arsenescu au scăpat din
încercuirea din 19 iulie, în comună s-a instalat un detașament
operativ și represiv, care mult timp i-a terorizat pe țărani; erau
acostați toți suspecții care treceau pe acolo. Legăturile satului
cu exteriorul au fost tăiate. Singura sursă de aprovizionare a
locuitorilor o constituiau ciobanii care veneau cu brânză și bruma
de rezerve ce o mai aveau prin casă. În plus țăranii erau
obligați să asigure și mâncarea pentru noii ocupanți ai satelor.
Unul din cadrele superioare securiste, cu „experiență”, își
freca palmele în primărie afirmând că a doua zi îl va aduce pe
Tomiță legat pe cal. La întoarcerea din misiune erau legați pe
cai cadrul superior și coada de topor din sat, care-i servise drept
călăuză”.

În
iulie 1949, colonelul Arsenescu și frații Arnăuțoiu hotărăsc să
se separe, urmând căi diferite de luptă. În noiembrie 1949, după
distrugerea grupării sale prin infiltrare, Arsenescu hotărăște să
se ascundă în casa lui Apostol Poștoacă.

La
20 mai 1958, gruparea fraților Arnăuțoiu cade prin trădare. 16
membri ai acestei grupări sunt executați în noaptea de 18-19 iulie
1959, la Penitenciarul Jilava, în Valea Piersicilor. Peste 100 de
condamnări au fost pronunțate de instanțele bolșevice pentru cei
care au sprijinit fenomenul rezistenței armate anticomuniste din
sudul Munților Făgăraș.

Colonelul
Arsenescu este prins în 1 februarie 1960, după ce Securitatea l-a
căutat timp de 11 ani, în urma trădării fostului său subaltern,
Croitoru. Pentru prindrea Păunașului codrilor, cum l-au supranumit
țăranii din zonă, regimul bolșevic folosise resurse umane și
material uriașe. Deși torturat inimaginabil în anchete
îndelungate, Arsenescu are o atitudine demnă, fără compromisuri,
reușind să nu-i deconspire pe colaboratorii săi.

În
februarie 1962, colonelul Gheorghe Arsenescu este condamnat la moarte
de Tribunalul Militar București, fiind executat prin împușcare la
29 mai 1962, în aceeași închisoare de la Jilava.

Redăm
mai jos un Raport al generalului Ion Dumitrache, care propune în
anul 1942 decorarea lui Gheorghe Arsenescu, „pentru
faptele deosebite și strălucite de arme înfăptuite” pe frontul
din Răsărit, extras
din Arhivele C.N.S.A.S., fond Penal,
dosar nr. 50, vol. 15, ff. 299-301, via blogul lui Constantin
Vasilescu.

„1.
În luptele grele defensive de pe poziția SURCH DIGORA – TSCHIKOLA
– VALEA URUCH, între 6.XII. – 31.XII. 1942, Căpitanul Arsenescu
a stat zi și noapte, încontinuu, în primele linii ale apărării,
unde cu o admirabilă hotărâre, sânge rece și cu energie, a
organizat și executat măsurile de rezistență în fața atacurilor
puternice inamice, date cu forțe mult superioare de circa 3 Divizii
Infanterie și una Brigadă care Blindate. 2. Sub ploaia ucigătoare
de focuri inamice de toate calibrele, acest brav Căpitan,
disprețuind moartea și dând dovadă de un curaj excepțional, a
alergat pe poziție, de la un flanc la celălalt al Diviziei, unde
situația devenea mai critică, îndemnând unitățile la rezistență
și contraatacuri imediate, care au produs pierderi imense inamicului
în oameni și materiale; prin prezența lui în mijlocul micilor
unități greu încercate și prin exemplul său personal a izbutit
să statornicească și să restabilească la timp cele mai grele
situații ale apărării. 3. În ziua de 26 Decembrie 1942, a doua zi
de Sfintele Sărbători/Crăciunul, în zorii zilei, inamicul a
atacat în forță cu două Divizii Infant. și una Brigadă Care
Blindate, reușind după lupte crâncene să rupă poziția apărării
și să pătrundă în satele SURCH DIGORA și TSCHIKOLA; la
TSCHIKOLA inamicul a pătruns prin sectorul unui Batalion de
motocicliști germani, care a părăsit poziția în panică,
inamicul reușind să pătrundă cu 3 Km. în spatele Batalionului 16
V. Munte și în sat la pozițiile Bateriilor de Artilerie ale Div. 4
T. Munte. În această grea situație care putea duce la prăbușirea
frontului Româno-German din acest sector, Căpitanul Arsenescu se
comportă ca un adevărat viteaz, reușind să smulgă inamicului o
victorie pe punctul de a se înfăptui, prin următoarele fapte: a.
Organizează și ordonă la timp un contraatac la Surch Digora cu
Escadronul 2 V. Călări/Descălecat și trei plotoane Pionieri de
Munte, recucerind satul. b. cu puținii oameni din jurul său,
agenți, secretari și jandarmi, însă cu o hotărâre promptă și
cu o energie de fier, barează panica în sectorul Batalionului de
motocicliști germani, silindu-i să se oprească și să lupte în
sat, pentru a opri înaintarea rapidă a inamicului; c. apoi, față
de înaintarea celor două Batalioane rusești, care amenințau grav
spatele poziției Diviziei, bravul Căpitan Arsenescu, luând – din
proprie inițiativă – comanda efectivă a ultimei rezerve a
Diviziei, Escadronul 5 Cercetași Călări – 4 plotoane pe jos, a
pornit fulgerător la contraatac și izbind ca trăsnetul în flanc
și spate, distruge cele 2 Batalioane rusești, rămășițele fiind
fugărite dincolo de poziția de unde plecaseră la atac; câmpul
rămâne plin de mormane de cadavre și grămezi de arme, ca o vie
mărturie a efectelor contraatacului; mergând în fruntea
Escadronului, a dat un avânt de iureș contraatacului, care va
rămâne măreț în istoricul Divizei. 4. În noaptea de 26/27 Dec.
1942, inamicul făcea pregătiri febrile, ca să reînnoiască atacul
în dimineața de 27.XII.1942, susținut de Brigada de Care Blindate,
la flancul stâng al Diviziei, asupra poziției Batalionului 7 V.
Munte; zbârnâitul de motoare în plină noapte, demască pregătirea
și locul unde se va desfășura atacul cu blindate; în aceeași
noapte Căpitanul Arsenescu instalează personal bateria 75 mm. A.C.
(6 piese) a Diviziei, într-o poziție excelentă și în zorii
zilei, când masa de blindate rusești urmată de infanterie pornește
la atac, străpungând poziția Batalionului 7 V. Munte, este primită
cu salve de focuri directe și foarte precise ale acestei Baterii;
blindatele inamice văzând primejdia neașteptată, au făcut repede
stânga împrejur, căutând în goană refugiu într-o vale mult
înapoi; pe teren au rămas 7 blindate rusești distruse și situația
restabilită. 5. În ziua de 31 Dec. 1942 inamicul repetă de 9 ori
atacuri puternice și disperate, ca să rupă poziția; atacurile
sunt respinse rând pe rând cu pierderi grele pentru inamic. În
această zi foarte grea, Căpitanul Arsenescu, prezent pe poziție,
pe lângă măsurile de moment ce le-a luat, a organizat în amănunt
și retragerea Diviziei, retragere ce trebuia să se execute din
ordinul Comandamentului Superior German, în noaptea de
31.XII.1942/1.I.1943. În acest adevărat iad de la TSCHIKOLA,
situația Diviziei, pe trei sferturi încercuită, devenise tragică.
Datorită excelentei pregătiri și a execuției urmărită cu
tenacitate și îndrumată pas cu pas de către Căpitanul Arsenescu,
operațiunea retragerii s-a putut efectua în cursul nopții, în mod
fericit, reușind să strecoare toate unitățile Diviziei pe un
singur drum de retragere, printr-un defileu – punct obligat de
trecere foarte greu – și sub focul artileriei inamice, fără
pierderi în oameni și materiale. 6. În memorabila retragere din
inima Kaukazului și până în „Capul de pod de la KRASNODAR”,
acest brav căpitan a însoțit tot timpul ariegărzile Diviziei; în
uraganul, de neimaginat de la TSCHERKESSK (pe Cuban), când
eforturile fizice ale ostașilor au trecut dincolo de închipuirea
omenească (un ger năprasnic și o furtună-uragan de zăpadă și
pământ), a reușit să smulgă ariegărzile încercuite ale
Diviziei și pe cale de a fi distruse, prin contraatacuri îndrăznețe
cu grupuri mici de oameni. În capul de pod de la LADOSKAJA, la a
doua trecere a Cubanului – Nord Est de KRASSNODAR, bravul Căpitan
cade rănit serios și este evacuat la 28 ianuarie 1943, lipsindu-mă
de cel mai prețios colaborator, tocmai când Divizia mai avea încă
de trecut prin noi situații excepțional de grele. Așa după cum am
arătat mai sus, Căpitanul Arsenescu I Gheorghe s-a comportat tot
timpul ca un excelent ofițer de Stat Major și ca un brav și viteaz
luptător, ceea ce i-a adus cele mai frumoase aprecieri și laude din
partea mea și a Comandamentului German, precum și stima și iubirea
nemărginită a camarazilor săi. Merită
cu prisosință să fie distins cu ordinul „MIHAI VITEAZUL” Clasa
a III-a pentru care-l propun ÎN MOD EXCEPȚIONAL ȘI-L SUSȚIN CU
TOATĂ CĂLDURA, pentru faptele deosebite și strălucite de arme
înfăptuite”.