ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Papa Emerit Benedict XVI a murit
sâmbătă, 31 decembrie, la Vatican. Avea vârsta de 95 de ani. Funeraliile sale,
care vor fi oficiate de succesorul său, Francisc, reprezintă o premieră în
istoria Bisericii Catolice.
Benedict s-a stins din viață sâmbătă
la mănăstirea Mater Ecclesiae din grădinile Vaticanului, unde trăia retras.
Starea sănătății sale se înrăutățise
de câteva zile, dar părea se îmbunătățească în ultimele ore, fapt ce i-a permis
să participe la o liturghie oficiată joi în apartamentul său.
Papa Benedict s-a retras din Scaunul
Pontifical în mod uimitor în 2013, din motive nici acum elucidate pe deplin și
care au dat naștere la nenumărate ipoteze spectaculoase.
A fost primul Papă din istorie care a
demisionat.
Timp de 9 ani, la Vatican au locuit
doi Papi, iar aceeastă coabitare nu a fost întotdeauna foarte pașnică și
armonioasă.
Aceasta, în primul rând din cauză că
Benedict reprezenta linia tradițională, conservatoare, a Bisericii Catolice,
iar Francisc linia „progresistă”.
Benedict a fost un strălucit teolog și
un intelectual eminent. Iubea pianul, instrument pe care îl stăpânea cu talent.
Obișnuia să spună:
„Arta de a muri cum se cuvine face
parte din viața creștină.”
S-a ținut de cuvânt.