Dumnezeu atît de mult a iubit lumea, că L-a dat pe Fiul Său cel Unul-născut spre jertfă și spre mîntuirea tuturor celor ce vor crede în El. Atît de mult a iubit Dumnezeu poporul român că în veacul cel mai lipsit de călăuzire și de înțelepciune l-a dăruit spre călăuză și spre mîntuire pe Părintele Justin Pârvu. Despre duhovnicul nostru, Dumnezeu a dat semne după semne și mărturii după mărturii, din pîntecele mamei sale pînă la săvîrșirea sa și pînă astăzi și pînă în veșnicie, că El a binevoit întru Părintele Justin și că i-a primit jertfa și rugăciunile și că întotdeauna i le primește și i le va primi și i le va asculta.
Noi, românii, nu am avut pe cineva care să ne iubească mai arătat și mai dovedit, cu timp și fără de timp, cu toate cele ale noastre, bune sau mai puțin bune, în ultima sută de ani, precum am avut pe Cuviosul Părinte Justin Pârvu. Din tinerețe și-a făcut sufletul făclie pururea luminătoare în întunericul acestui veac și i-a tras pe toți cîți au vrut să-l asculte și să-i urmeze viața cuvioasă la Mîntuitorul Hristos. Și încă ne duce și ne va duce, pe toți care vor vrea să îl asculte și să urmeze vieții lui de jertfă și har.
De o vîrstă cu România Mare, Părintele Justin este și va rămîne în veac un strălucit mijlocitor pentru mîntuirea poporului român, împreună cu Prea-sfînta Născătoare de Dumnezeu, cu Sfinții Arhangheli și cu Sfinții Mucenici și Mărturisitori, pe care atît i-a iubit.
La 102 ani de la nașterea Părintelui Justin Pârvu, aducem lui Dumnezeu prinos de mulțumiri și recunoștință pentru marele dar căruia ne-a făcut părtași.
Cum am putea să-I mulțumim vreodată Domnului pentru binecuvîntarea cerească ce ne-a dăruit-o prin Cuviosul Justin cel Mare? Prin ascultarea, adică împlinirea cuvintelor sale cele de-Dumnezeu-insuflate:
„Mă uit acum și la copiii noștri, că avem aici doi, cum se îmbracă și ies cu lumânările și mă văd și eu acolo printre ei, acum 80 de ani. Și am dus viața de mănăstire mereu în ascultare, viață de cazarmă. În general viața e o cazarmă dacă vrei să faci ceva. Uitați-vă la starea degradantă în care a ajuns tineretul nostru pentru că televizorul, calculatorul, internetul au distrus ființa umană, și spirituală și biologică. De la desene animate la păpușele, mai vede și o scenă oribilă, alta teribilă, una grosolană, alta mârșavă și așa s-a îngroșat viața copiilor și a familiilor noastre. Greșeala mare nu este a copiilor, cât este a părinților pentru că în fața televizorului unde sunt toate măscările, e și tata, e și nepotul și bunicul și toți bat din palme acolo. Și așa au ajuns copiii noștri că nu mai știu să joace oina, șotronul…
*
Ne trebuie o familie sănătoasă, pentru că aici se va forma viitorul bărbat de stat. Aici se formează geniul, eroul, mucenicul, dar și omul deșert. Familia împreună cu școala, Biserica împreună cu scoala, legătura mai strânsă între religie și știință, între credință și viață, toate acestea vor putea, în timp, să ne readucă acolo unde merităm. Calea va fi lungă, poate cât a durat stricăciunea, dar avem șansa restaurării în viitor. Trebuie însă o școală bună, de toate gradele, o școală de elită pentru preoți, care să fie oameni cu dăruire, oameni permanent de strajă, mult mai aproape de necazurile enoriașilor, ca să devină într-adevăr ziditori sufletești. Orice viață bună a părintelui este nevoință și abia atunci când va fi lângă oameni se va vorbi de ascultare, de apropierea unuia față de celălalt, de progres.
*
Făceam de toate, dar mă ocupam mai mult cu creștinii, cu cei ce veneau la mănăstire. Era un avantaj mare că slujeam ziua. Credincioșii care veneau când eram la mănăstire la Secu, veneau acum și aici, la Bistrița; că eu eram foarte atent cu necazurile oamenilor, simțeau efortul meu de a-i ajuta.
Așa se lucrează pentru sufletul omului. Ca să-l câștigi pe om, trebuie să ai dragoste față de el, să-l înțelegi, să-i fii alături în necazul lui, să participi la suferința lui. Mulți pizmuiau efortul meu când mă vedeau mereu înconjurat de creștini; însă eu, când ieșeam de la slujbă, nu mă duceam să mănânc și să pun zăvorul pe ușă, nu, ci ieșeam în întâmpinarea oamenilor. Așa trebuie să începi: cu jertfa. Eu așa am început, întâi la Durău cu credincioșii din satul meu, și nu aveam decât 21-22 de ani. Cu ăștia din satul meu am început, cu care în copilărie făceam toate năzdrăvăniile și acum îmi spuneau „Părintele nostru”.
Cine nu se implică duhovnicește să ajute lumea asta în necazurile ei nici nu se roagă cum trebuie.
*
Noi nu facem politică; noi ne apărăm drepturile noastre de creștini: Sfânta Tradiție, Dogmele Bisericii, Canoanele, viața, „sărăcia și neamul”, cum spunea marele nostru poet. Dar nici măcar acest drept nu-l mai avem. A face politică în înțelesul duhovnicesc înseamnă a îndruma, a deschide mintea omului ce să aleagă, să deosebească binele de rău, că acesta este rostul și de aici pleacă creștinul nostru – de la sfatul Bisericii. Dar acum ni se spune că Biserica „n-are voie să facă politică”, adică n-are voie să-i mai arate omului calea cea dreaptă în viața socială, mai ales preotul… Ori mireanul se desăvârșește în viața socială dacă respectă poruncile lui Hristos și ascultă de Biserică, nu de Comunitatea Europeană, care e împotriva Bisericii. O societate mincinoasă, împotriva lui Hristos, va căuta să îngenuncheze Biserica și-l va respinge pe creștin, sau îl va împinge la lepădare de Hristos.
La fel: Armata n-are voie să facă politică; ofițerul care s-a jertfit, care a murit pentru țară – și din cele mai vechi timpuri câmpurile au fost pline de ostași, ei au apărat ordinea dinăuntru și din afară – ei bine, n-are dreptul să facă politică!
Școala n-are drept! N-are drept nici Justiția!… Nimeni n-are dreptul să-i arate omului calea cea dreaptă… Atunci pe seama cui rămâne alegerea? Pe cine mai punem noi la conducerea țării? Pe jucăușii de pe cheiul gârlei? Luăm scursurile societății și le punem în fruntea unui popor? Păi care este cinstea noastră?
Dacă Biserica n-are voie să facă politică, iar noi toți suntem Biserica, atunci cine face politică?
Acesta este scopul [vieții politice și sociale]: de a ne ridica națiunea spre linia Bisericii și, decât să murim trădători, mai bine să murim pe câmpul de onoare fără să ne pierdem conștiința și sufletul. Avem un singur suflet, un Singur Dumnezeu, o singură Credință și cu ea vom merge înainte Judecății.
*
Sfinții nu au nevoie de noi, de prea-mărirea noastră. Ei sunt sfinți oriunde și oricând. Ei au nevoie de noi numai în măsura în care le cerem ajutorul. Dacă le cerem ajutorul, vin și ei în ajutorul nostru, iar dacă noi nu le cerem, ne lasă singuri. Dar unde ajungem noi fără ajutorul lor?
Să ne rugăm către sfinți! Acesta este mesajul lor. Sfinții vor să vină în ajutorul nostru, numai că prea puțin îi chemăm.
Acești sfinți ai închisorilor, de la Aiud, Pitești, Gherla, din toate pușcăriile noastre, formează cea mai măreață și frumoasă coroană pentru împodobirea țării noastre înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt soluția grăitoare, numai nu strigă de acolo. Izvorârea Sfîntului Mir din osemintele lor, așa după cum se cunosc minunile acestea, e așa de grăitoare, încât nu ne rămâne decât să le urmăm sfaturile, fapta și eroismul vieții lor. Acesta este de fapt un al mesaj pentru neamul nostru. Aceștia sunt ultimii dintre sfinții români care izvorăsc mireasmă și vindecări în toate colțurile lumii.
Mesajul este să le urmăm viața, curajul mărturisii. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru. Ei vin să ne arate calea.
*
Nu avem dreptul să cedăm! Vrăjmașii nu au respect pentru nici un lucru sfânt. Să ne unim în dragoste și armonie, ca să putem ieși de sub jugul erei electronice.
*
Mamele au fost și rămân creștinele care au contribuit la realizarea sfinților, savanților, a oamenilor de creație. Ele sunt cele care au umplut bisericile, au umplut mănăstirile cu feciori, cu preoți care slujesc neîncetat Liturghia în bisericile și mănăstirile noastre. Ele sunt cele care au ostenit zi și noapte, la pieptul lor au ținut copiii, acolo i-au întors cu ochii spre Maica Domnului în rugăciune, i-au îndumnezeit și i-au crescut în duhul acesta ortodox, așa după cum și Creștinismul nostru se naște astăzi în peștera Betleemului, în sfânta familie a Fecioarei Maria și a dreptului Iosif.
Ele, mamele, duc mai departe toată frumusețea, în obiceiurile, colinzile, cântecele lor de doruri, de noapte și de zi deasupra copilașului, așa ca să le cânte tradusă Evanghelia în doinele și cântările poporului nostru. Mamele care au refuzat să vaccineze copiii, deși nu au prea multe cunoștințe medicale, dar prin experiența lor practică și bunul lor simț, și-au dau seama că tot ceea ce apare așa deodată nu e lucru curat și simt că nu e bun pentru copilul lor. Fiindcă au această experiență frumoasă de zeci de ani și se opun la tot ce apare în afara lucrurilor normale cu toată puterea lor, apără cu tărie sănătatea pruncilor lor: și sănătatea trupească, și sănătatea sufletească. Pentru că cine socotește să ia viața aceasta trupească prin ucidere, prin mizerie, prin lipsuri sunt dispuși să ia și viața sufletească. Și de aceea mamele au acest bun simț și intuiție duhovnicească de a apăra cu toată puterea viața și frumusețea acestor tineri, lăsați de Dumnezeu ca să umple raiul cu ei.
*
A fi român înseamnă a muri pentru România. Cuvântul român, după mine, egal sfânt.
*
România este o țară sfântă cu un popor sfânt. Așa cum Mântuitorul a fost vândut de la un neam la altul, așa și poporul român de la un stăpân la altul. Să fim fericiți că ne-a învrednicit Dumnezeu să ne facem părtași Răstignirii Lui.
*
Sfinții din închisorile comuniste nu sunt numai ai țării noastre. Ei depășesc hotarele firii și ale întregii omeniri. Ei nu pot fi monopolizați, numai cerul îi poate cuprinde. Nu ne-au mai rămas decât ochii în lacrimi și suferința, dar aceasta este o pregătire înțeleaptă și binefăcătoare pe drumul spre bucuria Învierii.
*
Inima românului e mereu tânără, pentru că se înnoiește prin amărăciune. Cu cât simțiți această amărăciune, cu atât gândurile noastre sunt mai aproape de durerile voastre. Nu noi luptăm pentru apărarea Adevărului și a sufletelor noastre, ci Hristos este Cel ce luptă pentru noi și prin noi.
*
Vă mulțumesc pentru dragoste! Dumnezeu să vă ocrotească de tot răul și împreună cu neamul nostru să ne găsim cu toții la Înfricoșata Judecată, unde să ne spună Domnul: Iată, peste puține ați fost puși, peste multe vă voi pune.
Dumnezeu să vă aducă pace și liniște în familii. Doamne, ajută!”
*
Ministerul Afacerilor Interne, Dir. III-a,
302/M/413.620 din 27 dec. 1961
Strict secret, S.C. 16, ex. nr.1
Către M.A.I. – Serviciul „C”
La adresa dv. nr. 14/815.466 din 13 noiembrie a.c. și urmare adresei noastre cu același număr din 8 decembrie a.c., vă facem cunoscut că Direcția III-a nu este de acord cu punerea în libertate din lagăr de muncă a legionarului PÎRVU IUSTIN născut la 10 febr. 1919 în comuna Călugăreni, fiul lui Gheorghe și Ana, fost șef de grup F.D.C., în prezent aflat în colonia de muncă Periprava.
Sus-numitul și în prezent are o atitudine dușmănoasă, mistic-religios, iar în discuțiile purtate cu el în luna nov. 1961, a dovedit că măsurile de reeducare nu au avut nici o influență asupra lui. I s-a propus colaborarea cu organele noastre însă a refuzat afirmînd că „nu vrea să mai pună o picătură în paharul de suferință al legionarilor și că preferă să rămînă în colonie”.
Dir-III-a opiniază pentru prelungirea internării în lagăr de muncă a legionarului PÎRVU IUSTIN cu încă 36 de luni.
Locțiitor șef Direcție,
Colonel de securitate Rusu Emanoil
Ptr. Șeful Serv. Independent
Căpitan de securitate Culcea Cornel
*
Mulțumim Civic Media și CNSAS pentru aceste materiale.
Citiți și Viața Părintelui Justin. Vol.1: 1919-1964. Nașterea unui Sfînt
Interviu cu Sorin Dumitrescu filmat de Marius Caraman și disponibil pe contul Sfântul Justin cel Mare
Părintele Justin Pârvu – scurtă biografie
Părintele Justin Pârvu s-a născut la 10 Februarie 1919 în satul Petru Vodă (dependent azi de comuna Poiana Teiului) din județul Neamț, fiind ultimul născut în familie din cei patru copii. Părinții săi, Gheorghe și Ana, l-au botezat cu numele de Iosif.
În anul 1936 a intrat în obștea Mănăstirii Durău. A fost călugărit 20 Septembrie 1942 la aceeași mănăstire.
Între 1937-1941 a urmat cursurile Seminarului monahal de la Mănăstirea Cernica (lîngă București).
În anul 1941, desființîndu-se Seminarul de la Cernica, este transferat la Seminarul Râmnicu Vâlcea.
La 27 Octombrie 1942 a fost hirotonit preot, iar la 14 Iunie 1943 a fost hirotonit preot de arhiereul Valerie Moglan (pe atunci episcop vicar al Mitropoliei Iașilor), în catedrala mitropolitană din Iași.
Între 1943-1944 a fost preot militar al Batalionului 18 Vînători de Munte (parte din Brigada 4 Munte și apoi Divizia 4 Munte), care a luat parte activă la luptele date pînă Don și în Crimeea, la răsărit de Nistru. A primit gradul de sergent.
Părintele Justin Pârvu la instrucția militară, la plecarea pe front, 1942
După capitularea și schimbarea regimului politic de la 23 August 1944, Părintele Justin Pârvu s-a retras din armată și în toamna lui 1944 își continuă studiile la Seminarul de la Rîmnicu Vîlcea.
În anul 1946 a fost transferat la Seminarul din orașul Roman.
La 15 Mai 1948 aici a fost arestat, în ultimul an de studii, cu doar cîteva săptămîni înainte de bacalaureat, la pentru „instigare și activitate subversivă dusă în cadrul Seminarului Sf. Gheorghe din Roman”. Era șeful Frăției de Cruce din seminar.
A fost condamnat prin sentința 307 din 14 Martie 1949 la 12 ani de închisoare și muncă silnică, pentru „crima de uneltire contra ordinei sociale”. A trecut prin următoarele închisori:
Suceava: August 1948 – August 1949
Aiud: 15 August 1949 – 26 Septembrie 1950
Baia Sprie: 26 Sept. 1950 – 17 Ianuarie 1953
Cavnic: 18 Ianuarie 1953 – 3 Martie 1954
Gherla: 18 Martie 1954 – 29 Iulie 1955
Aiud: 30 Iulie 1955-Februarie 1959
Înainte de a fi eliberat, la 10 Ianuarie 1959, a primit abuziv, fără judecată, prin ordinul M.A.I. nr. 10.041, 36 de luni de muncă silnică, pe care i-a executat în:
Jilava: 8 Februarie – 18 Martie 1959
Colonia Culmea (Dobrogea): 18 Martie 1959 – 10 Octombrie 1959
Periprava: 10 Octombrie 1959 – 6 Mai 1964
Scrisoare din lagărul de la Periprava, 1961.12.8. Singura scrisoare ce i s-a dat voie să scrie în 16 ani de închisoare. Scrisoarea nu a ajuns la destinație niciodată. Următorul pachet trimis de acasă s-a întors înapoi, iar familia l-a crezut mort.
Prin ordinul M.A.I. nr. 10.097 din 6 Decembrie 1961 sentința i-a fost prelungită abuziv cu alte 36 de luni de muncă silnică, executate la Periprava, pînă la eliberare, în 6 Mai 1964.
După eliberare, a lucrat ca muncitor forestier în satul Petru Vodă, în comuna Borca, și apoi lîngă Mănăstirea Horaița (unde s-a spovedit la arhiereul Eugen Laiu) pînă în Februarie 1967.
[din turnătoria unui fost profesor de la Seminarul din Roman]: «Venind vorba la Eugen Laiu [episcop pensionat forțat de comuniști și retras la Mănăstirea Horaița, mănăstirea sa de metanie, unde a și murit la 1 Aprilie 1967] despre Pîrvu Justin, [arhiereul] Eugen Laiu a făcut frumoase aprecieri la adresa lui Pîrvu Justin, numindu-l „mucenic” pentru perioada cît a stat în închisoare.»
Din 1967 a fost primit în obștea Mănăstirii Secu, unde a slujit ca preot, cîntăreț la strană și duhovnic.
Aflat la un hram al Mănăstirii Secu, la 29 August 1972, episcopul Nestor Vornicescu, fost stareț al Mănăstirii Neamț, iar atunci episcop vicar la Mitropolia Craiovei, știind nevoințele monahale ale duhovnicului nostru, în semn de prețuire îl hirotesește protosinghel pe Părintele Justin.
Între 1975-1990 părintele a fost transferat la Mănăstirea Bistrița lîngă Piatra Neamț, cu aceleași ascultări.
La începutului anului 1990 s-a întors înapoi la Mănăstirea Secu, apoi în luna Mai 1991 a întemeiat Schitul Petru Vodă, dependent de acea mănăstire, însoțit de doi ucenici. Cu mare entuziasm, sătenii din Petru Vodă au contribuit cu tot ce au avut la ridicarea primelor clădiri. Din toamna lui 1991 au început slujbele zilnice la noul schit. În primăvara lui 1992 s-a început construirea bisericii mănăstirii, care a fost gata în cîteva luni, dar slujbele în noua biserică au început abia în anul 1993. Părintele Justin a fost pentru frații care veneau la mănăstire și stareț, și duhovnic, și profesor de dogmatică, liturgică, tipic, muzică, etc. Fiii săi duhovnicești din lume l-au cercetat la noua mănăstire, la care au contribuit cu toată inima. Împreună cu Părintele Justin și cu monahii călugăriți aici, ei sînt ctitorii de facto ai Mănăstirii Petru Vodă.
Pe lîngă prezența la slujbele zilnice și pravila sa de monah și de preot, zi și noapte, între 12 și 18 ore pe zi, cu timp și fără de timp, Părintele Justin a primit în continuu credincioși din România și din întreaga lume și i-a povățuit spre mîntuire, chemîndu-i pe toți la o renaștere duhovnicească atît de necesară pentru creștinii de pretutindeni. Lucrarea sa apostolică, misionară, a fost neegalată de vreunul din marii sfinți duhovnici ai Ortodoxiei din ultimele sute de ani. Dumnezeu, în iubirea Sa de oameni, va arăta la plinirea vremii roadelor ostenelilor neîncetate ale cuviosului duhovnic.
În 1994 Sinodul B.O.R. a dispus schimbarea statutului schitului în cel de mănăstire, cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Din 1999 a început editarea de carte și construirea unui schit de maici pe locul actualei Mănăstiri Paltin. Acolo, surorile și maicile au purtat grijă de femeile și bătrînele bolnave care veneau în căutarea rugăciunilor Părintelui Justin, iar din anul 2000 s-a ridicat și un mic internat pentru copii, unde au fost educați și îngrijiți 20-30 de copii anual. Majoritatea copiilor erau din familii care își doreau o educație mai bună și mai atentă pentru ei.
Începînd cu anul 2003, la inițiativa Părintelui Justin, Mănăstirea Petru Vodă a publicat un săptămînal, „Glasul monahilor”. El se distribuia gratuit miilor de pelerini care veneau în fiecare săptămînă la Părintele Justin. Săptămînalul a fost preluat în anul 2004 de Mănăstirea Paltin, transformat în lunar și apoi în același an și-a încheiat apariția. Din vara lui 2008 a fost înlocuit de bilunarul „Atitudini”, care apare încă la Mănăstirea Paltin.
În ziua de hram a Mănăstirii Petru Vodă, la pomenirea Sfinților Arhangheli din anul 2005, Mitropolitul Daniel Ciobotea al Iașilor a sfințit biserica acestei mănăstiri.
Imagine de la sfințirea Mănăstirii Petru Vodă, 8 Noiembrie 2005
În anul 2007, la Mănăstirea Paltin a început construcția unui spital-azil, care a fost gata și a intrat în funcțiune un an mai tîrziu. Spitalul a fost dotat de Părintele Justin cu 14 camere de azil, un cabinet de medicină generală și de boli interne, un cabinet stomatologic și un cabinet de fizio-terapie pentru bătrînele din azil, avînd ca anexă un laborator de plante medicinale.
La 13 Iulie 2008, noul mitropolit al Iașilor, Teofan Savu, a sfințit un paraclis cu hramul Acoperămîntul Maicii Domnului și un corp de chilii a căror construcție începuse în anul 2006 la Mănăstirea Petru Vodă.
În anul 2008 Mănăstirea Paltin a fost recunoscută de Sinodul B.O.R., iar la 2 Noiembrie 2008, P.S. Calinic Dumitriu, episcop vicar al Iașilor, l-a hirotesit arhimandrit pe Părintele Justin și a sfințit biserica și spitalul Mănăstirii Paltin, împlinind astfel o decizie a aceluiași sinod.
În 14 Ianuarie 2009 Părintele Justin a lansat un apel către toată suflarea românească să refuze orice fel de acte de identitate electronice, atrăgînd atenția asupra sfințeniei identității creștine pecetluite de Sfîntul Botez. Campania de informare a continuat vreme de șase luni de zile prin conferințe, interviuri, scrierea, editarea și tipărirea de articole și cărți pe acest subiect, strîngerea a unui milion de semnături și intervenții în Parlamentul României și la Președenția României. Deși puțin luată în seamă la nivel legislativ, acțiunea sfinției sale a avut darul să trezească foarte multe conștiințe creștine, atît în România, cît și în toate țările ortodoxe.
Din luna Mai 2010, Părintele Justin a locuit în Mănăstirea Paltin, unde aerul este mai puțin umed, pentru a-și trata o boală de plămîni căpătată în închisoare și pentru a ajuta la organizarea obștii și la construcția clădirilor necesare acestui lăcaș.
În Martie 2013, la inițiativa Părintelui Justin s-a organizat la București un miting împotriva actelor electronice la care au participat cîteva mii de oameni.
Începînd cu luna Aprilie 2013, părintele nu a mai putut să mănînce nimic și a acceptat să fie dus la spital pentru un control medical. La spitalul de oncologie din Cluj a fost diagnosticat cu cancer la stomac. Printr-o primă intervenție chirurgicală pe cale orală i s-a deschis din nou stomacul și a putut să mănînce. Deoarece în urma investigațiilor făcute s-a spus că nu a putut fi determinat cît de extins este cancerul, fără să fie încă elucidat pînă astăzi cum, și mai ales de ce, părintele a acceptat să primească o a doua intervenție chirurgicală, deși la vîrsta pe care o avea, 93 de ani, astfel de operații nu se fac nicăieri în lume, iar șansele reușitei unei intervenții care să poată să înlăture tumoarea erau aproape nule. Acceptînd această intervenție, riscul morții devenea iminent. La deschiderea abdomenului s-a constatat că nu doar stomacul, ci mai multe organe interne îi sînt afectate, și s-a renunțat la orice altă operație. Din păcate, tăietura provocată nu s-a mai refăcut vreodată, iar doctorii l-au trimis înapoi în mănăstire, pentru a muri acasă.
La 21 Mai 2013 Părintele Justin a fost adus de un elicopter la Mănăstirea Paltin. S-a făcut zilnic slujba Sfîntului Maslu și toți călugării și maicile l-au purtat pe părinte în rugăciunile lor, pentru a se însănătoși cît mai grabnic.
Voia lui Dumnezeu a fost, însă, alta. Refacerea tăieturii chirurgicale nu s-a produs niciodată și au apărut complicații, fiind nevoie de încă două intervenții pentru a fi eliminată infecția ce era la un pas de a degenera în peritonită. În urma ultimei astfel de intervenții chirurgicale, făcută pe viu, fără anestezie, în ziua de Vineri, 14 Iunie 2013, starea de sănătate a părintelui s-a înrăutățit foarte tare. În ziua de Duminică, 16 Iunie, după ce a avut cîteva ore un puls foarte ridicat (permanent oscilînd între 80 și 160 de bătăi pe minut), la care s-a adăugat o insuficiență respiratorie acută, avînd permanent senzația că se sufocă din lipsa aerului, pe la ora 15, epuizat, a căzut în comă. Seara, la ora 22, a trecut din lumea aceasta spre una mai bună, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin.
În ziua de 31 Mai 2013, după o slujbă a Sfîntului Maslu la care a slujit însuși Mitropolitul Teofan, Părintele Justin Pârvu a spus tuturor că dorește să lase stareț al Mănăstirii Petru Vodă pe Părintele Hariton Negrea, fiu duhovnicesc al sfinției sale, călugărit în mănăstirea noastră în anul 1998 și hirotonit în același an. Părintele Hariton și-a primit ascultarea de stareț la împlinirea a 40 de zile de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Justin.
În 20 Iunie 2013, la înmormîntarea părintelui au fost prezenți aproximativ 25.000 de oameni, în cele trei zile premergătoare venind să i se închine cam tot atîția fii duhovnicești și oameni pe care i-a cunoscut. Tot drumul spre mănăstire a fost blocat de mulțimea autoturismelor celor veniți la înmormîntare (pe lîngă cei 5 km din sat pînă la mănăstire, coada mașinilor parcate s-a întins pe alți 6 km pînă la intrarea în sat). Întreaga suflare românească l-a jelit pe cel pe care l-au considerat, în ultimii 20 de ani, părinte duhovnicesc al poporului român.
Să avem parte de rugăciunile sfinției sale!
Consemnare de monahul Filotheu Bălan
O altă consemnare, panegirică: Biografia unei biruințe
About Post Author
