Life Lifestyle man National Politics Technology

Pe cine vor mai duce de nas SUA după Afganistan

CHIȘINĂU, 16 aug – Sputnik. Cum vor evolua evenimentele din Afganistan, trebuie să ne așteptăm la o creștere a amenințării teroriste în Asia Centrală, ce va întreprinde Rusia în această situație, a explicat într-un interviu oferit pentru Sputnik liderul Uniunii Veteranilor Războiului din Afganistan din Rusia, Franț Klințevici.Cârdășia prealabilă a SUA cu talibaniiAcum câteva săptămâni, pe fundalul retragerii din Afganistan a contingentului american, situația din republică s-a înrăutățit brusc: talibanii au pornit ofensiva asupra marilor orașe. Pe 15 august, mișcarea a anunțat că a preluat controlul asupra întregului teritoriu al țării.Într-un interviu oferit CNN, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat că armata americană se află în Afganistan mai întâi de toate pentru a lichida amenințarea teroristă în regiune, iar acest scop, în opinia lui, a fost atins.Totodată, el a subliniat că, în perioada prezenței sale militare, Washingtonul a investit miliarde de dolari în consolidarea forțelor armate ale țării și le-a dotat “cu cele mai avansate arme”. Însă acest lucru nu a ajutat autoritățile afgane să se mențină la putere.În opinia lui Franț Klințevici, preluarea puterii de către talibani era previzibilă. Chiar dacă armata afgană de 120 de mii de militari, instruită și înarmată timp de 20 de ani de către americani, putea să dea “o ripostă demnă”, totuși nu a făcut-o.Evenimentele din Siria, Afganistan și Ucraina au demonstrat că, în situații critice, nu se poate miza pe ajutorul americanilor, spune el.Expertul menționează că politicienii din regiunea baltică “urlă” despre o “agresiune a Rusiei”.Negocierile au fost un pas raționalAmbasada Rusiei la Kabul este singura care a mai rămas în țară subliniază Klințevici. În opinia lui, stabilirea unor relații diplomatice impuse cu Taliban a fost o decizie corectă.În iulie, delegația biroului politic al mișcării talibanilor a efectuat o vizită la Moscova. Atunci, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov declarase că astfel de contacte sunt necesare în contextul evoluției situației din Afganistan.Acum, reprezentanții mișcării Taliban* au asigură paza clădirii ambasadei Rusiei, în locul armatei guvernamentale care și-a părăsit posturile, și au promis să asigure securitatea deplină a angajaților misiunii diplomatice ruse.În opinia lui Klințevic, acum este importantă activitatea nu doar pe linie diplomatică. Teroriștii ar putea pătrunde în țările vecine dându-se drept refugiați, unde să provoace dispoziții distructive. Acest procese trebuie să fie monitorizate de serviciile de informații ale statelor din spațiul post-sovietic, consideră politicianul.Rusia va asigura pacea la frontierele cu AfganistanulInterlocutorul Sputnik nu are nicio îndoială că, odată cu venirea la putere a talibanilor, traficul de droguri se va intensifica. În opinia lui, instituționalizarea politică a Taliban* va fi finanțată de Pakistan și Qatar, iar ulterior, posibil, se va alătura și China.“La frontiere se află prietenii noștri – reprezentanții republicilor din Asia Centrală, parte a CSI, OTSC și Organizația pentru Cooperare de la Shanghai. În aceste condiții trebuie să înțelegem că liniștea și pace la aliații noștri presupune și siguranța frontierelor rusești. Rusia nu va admite procese distructive în aceste țări”, atrage atenția expertul.Potrivit lui, nu întâmplător au avut loc un număr mare de exerciții, inclusiv în cooperare cu baza militară rusească 201 din Tadjikistan, care are capacitatea „de a localiza orice situație conflictuală”.Totodată, au demarat pregătirile pentru o serie de exerciții OTSC, care vor avea loc în lunile apropiate: cu forțele și mijloacele serviciilor de informații ale armatelor statelor membre ale organizației – “Poisk – 2021” (Căutarea 2021), cu unitățile logistice “Eșelon – 2021” și ale forțelor colective de reacție operativă – “Interacțiunea 2021”.* Organizație terororistă înterzisă în Rusia și în alte țări.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *