Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului a anunțat că, în 2025, Biserica Romano-Catolică va sărbători Paștele în comun cu Biserica Ortodoxă, după calendarul ortodox.
Anul 2025 coincide cu aniversarea a 1700 de ani de la convocarea Primului Sinod Ecumenic, aniversare la care va participa personal Sanctitatea Sa Papa Francisc, informează Patriarhia Ecumenică.
Anunțul a fost făcut după întâlnire din 1-3 septembrie a Ierarhii Tronului Ecumenic, potrivit unui comunicat de presă.
„În cuvântul său de încheiere, Preasfinția Sa a amintit Ierarhiei că în cadrul anului bisericesc început, la sfârșitul lunii mai 2025, va avea loc la Niceea Bitiniei aniversarea oficială a 1700 de ani de la convocarea Primului Sinod Ecumenic, aniversare la care va participa personal Sanctitatea Sa Papa Francisc.
Actuala Adunare a Ierarhiei Tronului Ecumenic a fost dedicată acestei aniversări istorice, fapt care a fost exprimat prin alegerea ca motto central al Adunării a imnului din Vecernia Duminicii Sfinților purtători de Dumnezeu de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, care, printre altele, s-au ocupat și de problema reglementării datei sărbătoririi Paștelui: „urmând dumnezeieștilor dogme, drept crezând Îl cinstim pe Dumnezeu,… într-o singură Dumnezeire, pe Treimea cea deoființă”.
În acest duh, se exprimă în unanimitate serbarea comună a Paștelui a creștinătății răsăritene și apusene. Sperăm ca acest fapt să nu fie doar o simplă coincidență, ci să fie începutul stabilirii serbării pe o dată comună în fiecare an, în conformitate cu serbarea Paștelui de către Biserica noastră Ortodoxă”, se precizează în comunicat.
Sărbătorirea Paștelui în comun în 2025 este facilitată de faptul că, în mod excepțional, data Învierii cade în aceeași zi, după ambele calendare.
Schimbarea calendarului…pe dos
Amintim că în România a existat, în 2023, o mișcare firavă care a militat pentru schimbarea calendarului Bisericii Ortodoxe Române, așa încât acesta să fie armonizat cu cel Bisericii Romano-Catolice.
Inițiativa, condusă de Adrian Papahagi și Teodor Baconschi, a strâns o adeziune anemică din partea clerului și a credincioșilor. În schimb, a provocat o reacție foarte fermă a Patriarhiei, care a transmis că „petiționarea pe internet” a acestui subiect a fost „iresponsabilă”.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul.
Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.