CHIȘINĂU, 11 sept. – Sputnik. Pe 9 și 10 septembrie, la Chișinău și Tiraspol s-au desfășurat cu mult succes concertele organizate de Casa Rusă din Chișinău, în cadrul Proiectului cultural internațional al ”Rossotrudnicestvo” și Ministerului Culturii al Federației Ruse „În limba muzicii”.În capitala Moldovei, concertul s-a desfășurat în cea mai bună sală a orașului – Palatul Republicii. Printre spectatori au fost conaționali și oaspeți de onoare – ambasadorul Rusiei în Republica Moldova, Oleg Vasnețov, cu soția, reprezentanți ai misiunilor diplomatice, deputați în Parlamentul Republicii Moldova, personalități cunoscute din domeniul culturii, științei și educației din tara. Ei au fost salutați de directorul Filarmonicii Naționale ”S. Lunchevici”, Svetlana Bivol, și șeful reprezentanței ”Rossotrudnicestvo” în Republica Moldova, Andrei Muraviov.Publicului i-a fost prezentat un concert unic – trei colective muzicale rusești au concertat concomitent pe aceeași scenă: faimosul cor al Mănăstirii Sretensk, care există deja de mai bine de 600 de ani – de la înființarea Mănăstirii pentru bărbați Sretensk, în 1397, cvintetul soliștilor Ansamblului Popular Rus Academic de Stat „Rusia” în numele Ludmilei Zîkina și ansamblul condus de Igor Tukalo.Primele două colective sunt deja cunoscute și îndrăgite de către publicul de la Chișinău în urma spectacolelor anterioare susținute în Moldova. O descoperire pentru publicul moldovenesc a fost evoluția ansamblului instrumental condus de Igor Tukalo și solistei sale Irina Krutova, cunoscută interpretă de cântece sovietice și romanțe rusești, care este numită „soarele romanței ruse”.Emoții de neuitat au oferit publicului artiștii Ansamblului Popular Rus Academic de Stat „Rusia” în numele Ludmilei Zîkina. Cvintetul muzicienilor a fermecat publicul prin interpretarea sa și a uimit cu un instrument unic – balalaica-contrabas.Programul corului Mănăstirii Sretensk a răsunat a capella. Repertoriul colectivului nu se reduce la cântări canonice ale Bisericii Ortodoxe. La concert, artiștii au interpretat piese populare și bine cunoscute publicului.La finalul întâlnirii, prezentatorul Ivan Șramkov a adresat cuvinte de recunoștință Ambasadei Rusiei, reprezentanței ”Rossotrudnicestvo în Republica Moldova și Filarmonicii Naționale ” S. Lunkevici” pentru nivelul înalt de organizare a evenimentului și i-a mulțumit publicului moldovenesc pentru primirea călduroasă. Toți artiștii care au participat la concert au ieșit să se închine în fața publicului, iar corul Mănăstirii Sretensk a cântat „Mulți ani trăiască!”Concertul s-a desfășurat cu succes în Parcul ”Ekaterininski” din Tiraspol. În afară de Moldova, în cadrul Proiectului cultural internațional „În limba muzicii” sunt planificate concerte în Belarus, Kazahstan și Kîrgîzstan.
Related Articles
Boicot Kaufland – Garduri naziste între vaccinați și nevaccinați
Pentru a delimita spaţiile de acces ale persoanelor care au sau nu certificat verde, reprezentanţii Kaufland au instalat garduri metalice pentru a separa accesul vaccinaților de nevaccinați în cele două hipermaketuri din municipiul Brașov. Gardul metalic are menirea de a delimita accesul persoanelor nevaccinate de cel al persoanelor ce dețin un certificat verde înspre magazinele […]
Ce se mai învață pe la Harvard: Orgii, sadomasochism și tutoriale deocheate
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută! Studenții de la Universitatea Harvard organizează din nou activități în cadrul „Săptămânii Sexului”, după ce anul trecut și-au luat […]
Putin susține că activează scenariul nuclear și își laudă combatanții. Donald Trump a condamnat invazia rusească. 240 de civili ucraineni au fost uciși până acum. RĂZBOI ÎN UCRAINA ZIUA 4
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută! Vladimir Putin a ordonat duminică forțelor care operează sistemul de disuasiune nucleară al Rusiei să fie „în stare de […]