CHIȘINĂU, 28 oct – Sputnik. Maia Sandu a făcut apel la solidaritate națională după ședința Consiliului Suprem de Securitate, în care s-a discutat despre securitatea energetică a țării în contextul crizei gazelor naturale.Ea a îndemnat oamenii să nu cadă pradă neliniștii și și-a exprimat speranța că această criză a gazelor va fi depășită. „Știu că multe familii se gândesc cu îngrijorare că vine iarna și se întreabă dacă nu cumva nu vor avea suficient agent termic sau se vor confrunta cu alte probleme legate de această criză. Pentru aceasta au fost mobilizate toate instituțiile statului, așa încât țara să fie asigurată cu necesarul de gaze naturale și nimeni să nu înghețe”, a precizat președintele. Șeful statului a mai declarat că a discutat la telefon cu șeful adjunct al administrației președinției Federației Ruse Dmitri Kozak despre criza gazelor.Maia Sandu a convocat astăzi Consiliul Suprem de Securitate în contextul crizei gazelor, având în vedere că actualul contract cu Gazprom expiră în 31 octombrie, iar un alt contract pe termen lung nu a fost încă semnat.
Related Articles
Carmen Iohannis a vizitat Abu Dhabi cu soțul său, Klaus Iohannis. Așteptăm fotografiile din Dubai
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută! După Japonia și Singapore, Klaus Iohannis desfășoară o vizită oficială în Emiratele Arabe Unite, la inițiativa președintelui Emiratelor Arabe […]
Rareş Bogdan: În politică nu poţi singur, chiar dacă ai fi Ronaldo, Messi sau Hagi / VIDEO
Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan, susținător al lui Florin Cîțu la șefia partidului, a declarat, luni, la conferința de alegeri a PNL Constanța, că a observat că spre deosebire de presă și de afaceri, în politică nu te poți descurca de unul singur. „În politică e altfel ca în business sau în presă. Nu poţi de […]
Profesorul Gheorghe Buzatu și Permanențele Istoriei. In Memoriam Gheorghe Buzatu (6 iunie 1939 – 20 mai 2013)
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută! Astăzi, 20 mai 2022, se împlinesc 9 ani de când Istoricul Gheorghe Buzatu a trecut la Domnul, spre a […]