ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Profesorul Onisifor Ghibu s-a născut la 31 mai 1883 (în ziua de Rusalii), în Săliștea Sibiului. A fost un mare pedagog național, ctitor al Universității „Dacia Superioară” din Cluj, unificator de țară și director de conștiință.
Ca jurnalist, Onisifor Ghibu a fost implicat, între anii 1910-1914, în lupta pentru salvarea școlii românești din Transilvania, amenințată de prevederile legii Apponyi, care urmărea deznaționalizarea ei.
Între anii 1914 și 1916, profesorul se mută la București, unde susține o intensă propagandă în vederea intrării României în război alături de Antanta, pentru eliberarea Transilvaniei. În 1916 este condamnat la moarte, în contumacie, de către Tribunalul militar din Cluj, pentru „trădare”. Începând cu luna martie 1917 se mută în Basarabia, devenind unul dintre pricipalii artizani ai Unirii Basarabiei cu Țara Mamă. A adus în Basarabia prima tipografie cu litere latine și a scos primele periodice și manuale școlare tipărite cu acest alfabet. Avea să publice în publicația „România Nouă” cea dintâi „Declarație” de Unire într-un singur stat a tuturor românilor, redactată de el. Pentru meritele sale, după Marea Unire din 1 Decembrie 1918 devine comandor al Ordinului „Ferdinand”, „Mare Ofițer al Coroanei României” și deținător al distincției „Steaua României”, cea mai înaltă distincție acordată de statul român. Din anul 1919, Onisifor Ghibu devine membru corespondent al Academiei Române.
A fost vicepreședinte al „Ligii Antirevizioniste Române”, militând după 1920 împotriva activității organizațiilor extremiste maghiare ce urmăreau revizuirea Tratatului de pace de la Trianon.
După instaurarea guvernului comunist din 6 martie 1945, impus de forțele sovietice de ocupație, Profesorul Ghibu are o atitudine ferm anticomunistă. În noaptea de 22/23 martie a anului 1945, la ora 23,45, marele savant patriot este arestat de Poliția Sibiu, fără nicio formă legală. Onisifor Ghibu descrie cum a decurs arestarea lui: „La 22 martie 1945 am fost arestat, în miez de noapte, de către Poliția poporului, în numele căreia am fost arestat de cizmarul Herskovitz din Gherla și de încă un tovarăș” (Onisifor Ghibu, Pagini de jurnal, vol. I, 1935-1963, Editura Albatros, București, 1996, p. 316).
Află că în actele Chesturii din Sibiu figurează cu acuzația de „criminal de război”. În declarația pe care o dă la 12 aprilie 1945, la închisoarea Sibiu, Onisifor Ghibu spulberă acuzațiile aduse.
Este internat în lagărul de deținuți politic de la Caracal timp de „222 de zile de suferință morală și fizică”. Nu este închis doar Profesorul, ci și opera sa. 20 de lucrări ale acestuia sunt puse la index, marea majoritate a acestora tratând teme privind afirmarea drepturilor istorice ale românilor asupra Transilvaniei și a Basarabiei.
Urmează epurarea definitivă de la Universitatea din Cluj, instrumentată de Pavel Apostol (fost Erdos Pal, care îl acuza în 1923 pe profesor de bolșevism, fost Waldmann, participant la Guvernul Sfaturilor de la Budapesta, condus de agentul sovietic Bela Kuhn), cel care avea să-l elimine din spațiul academic clujean și pe filosoful Lucian Blaga.
În martie 1949, Onisifor Ghibu adresează un memoriu doctorului Petru Groza, în care afirmă că:
„În toate domeniile vieții lipsește orice sentiment de libertate și dreptate, de sinceritate, de omenie, de frăție și iubire, cărora le-a luat locul constrângerea, forța, ura, pușcăria, deportarea și teroarea cea mai violentă, din câte a înregistrat istoria neamului nostru.
Ai consimțit să prezidezi fără niciun scrupul un guvern, în compoziția căruia au intrat, la cele mai importante departamente: externe, armata, finanțe, miniștri care nu sunt nici cetățeni români, nici români de sânge și suflet ca: evreica Ana Pauker, ruteanul Emil Bodnăraș și ungurul Vasile Luca, toți trei cetățeni sovietici.
Nu cred să mai fi existat vreodată, undeva în întreaga lume, o asemenea anomalie și nu cred că se poate justifica această imensă monstruozitate, care echivalează cu anticamera asasinării României ca stat și a românismului, ca popor și neam”.
În data de 31 octombrie 1956, Profesorul Onisifor Ghibu adresează conducătorilor statului sovietic, Nicolai Bulgarin și Nikita Hrușciov, prin care cere repararea „crimei” lui Stalin:
„Vă rog să procedați de urgență nu numai la retragerea trupelor sovietice din teritoriile în care au fost așezate de la 1944 încoace, ci din toate acele teritorii în care ele au fost introduse, prin minciună, fraudă și teroare, între anii 1939, respectiv 1940-1944, respectiv 1945, acordând tuturor acelor teritorii, încorporate prin „mâna tare” a lui I.V. Stalin, în URSS, deplina libertate de a-și hotărî singure soarta”.
În urma acestei scrisori, savantul a fost condamnat de tribunalele militare din Sibiu și Cluj, fiind închis între anii 1956 și 1958 în temuta închisoare din Cetatea Făgărașului. În ianuarie 1958, cu două ore înainte de a intra în comă, dr. Petru Groza, care avea remușcări față de fostul său prieten, îl roagă pe Gheorghiu Dej să-l elibereze din închisoare pe Profesorul Onisifor Ghibu. Epuizat fizic, savantul este eliberat la vârsta de 75 de ani. Avea să mai trăiască, la Sibiu, până în 31 octombrie 1972.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și fie ca noi să avem parte de rugăciunile martirilor și mărturisitorilor din închisorile comuniste!
Bibliografie:
Bădescu, I, Ungheanu, M. – Enciclopedia valorilor reprimate, București, Pro-Humanitate, 2000
Cioban Someșanu, Minodora-Maria – Epurări în universitatea clujeană, București, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST), 2010
About Post Author
