CHIȘINĂU, 24 nov – Sputnik. Peste 60 de percheziții au fost efectuate marți în cadrul unui dosar de escrocherie în proporții deosebit de mari. Prejudiciul constituie cel puțin două milioane de lei, iar în urma perchezițiilor au fost inițiate 25 de dosare penale conexate. Informațiile au fost prezentate de Inspectoratul General de Poliție după ce marți, 23 noiembrie, procurorii PCCOCS și ofițerii Inspectoratului Național de Investigații au descins în mai multe localități și penitenciare din țară, chiar în primele ore ale dimineții.Potrivit informațiilor prezentate de IGP în cadrul unui briefing de presă este vorba de 60 de percheziții, dintre care 43 pe teritoriul țării și 18 în penitenciare. S-a constatat că membrii grupării infracționale postau anunțuri de vânzare a automobilelor pe internet, primind banii în avans. Ulterior, aceștia dispăreau cu tot cu bani, iar conturile pe care postau anunțurile erau șterse.Urmare a plângerilor depuse de păgubiți, bănuiții au fost documentați de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și ai Direcției Generale Urmărire Penală a IGP, sub supravegherea procurorilor PCCOCS, pentru o durată de peste un an. În urma descinderilor, au fost reținute 24 de persoane din afara penitenciarelor, dar și 19 deținuți implicați în schema infracțională. Totodată au fost ridicați 635 de mii de lei.Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă de la 8 la 15 ani de pușcărie. În acțiunea de urmărire penală, care a început din septembrie 2020, au fost implicați circa 700 de angajați ai instituțiilor de forță, dintre care aproximativ 450 de polițiști.
Related Articles
Piața imobiliară din Chișinău – cine cumpără apartamente noi
CHIȘINĂU, 28 dec – Sputnik. În pofida depopulării țării și a plecării în masă a moldovenilor peste hotare, în continuare există cerere pentru apartamentele din Chișinău, oamenii cumpără imobile chiar dacă prețurile sunt pipărate. De ce se întâmplă acest lucru – asta a explicat, în studioul Sputnik Moldova, expertul în domeniul imobiliar Ilia Dopivnik.Potrivit interlocutorului, […]
Procurorii cer arest preventiv pentru adjunctul lui Stoianoglo
CHIȘINĂU, 11 oct – Sputnik. Procurorii cer aplicarea arestului preventiv în privința lui Ruslan Popov, adjunctul procurorului general suspendat Alexandr Stoianoglo. Procurorii au sesizat judecătorul de instrucție pentru examinarea demersului cu privire la aplicarea arestului preventiv în privința lui Popov, iar în prezent se efectuează acțiuni de urmărire penală, numărul cazurilor investigate fiind în continuă […]
PRESEDINTELE CCIR, LA CONSILIUL GENERAL AL FEDERATIEI MONDIALE A CAMERELOR DE COMERT – Evenimentul, organizat in Emiratele Arabe Unite
Presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR), Mihai Daraban (foto stanga), a participat luni, 22 noiembrie 2021, la reuniunea Consiliului General al Federatiei Mondiale a Camerelor de Comert (WCF), organizata in Emiratele Arabe Unite de catre Camera de Comert si Industrie Dubai. Delegatia CCIR a fost intampinata de vicepresedintele Camerei Internationale de Comert (ICC), Yassin […]