CHIȘINĂU, 29 ian – Sputnik. Sâmbătă a avut loc ședința Consiliului Republican al PSRM în cadrul căreia a fost aleasă componența Comitetului Executiv al partidului. Astfel, în urma unei decizii a Congresului, s-a stabilit că la conducerea PSRM va fi un organ colegial, și anume Congresul Executiv. Astăzi, au fost aleși membrii acestuia care vor fi la conducerea partidului timp de patru ani. Este vorba despre Vlad Batrîncea, Olga Cebotari, Grigore Novac, Adela Răileanu și Maxim Lebedinschi.În cadrul aceleiași ședințe, Comitetul Executiv l-a ales pe Vlad Batrîncea în calitate de Secretar Executiv al PSRM.În context, membrii PSRM au abordat subiectele principale care vizează întreaga societate. Mai exact, aceștia au făcut o analiză a situației social-politice din țară și au exprimat îngrijorări profunde în legătură cu numeroasele crize prin care trece Republica Moldova. Amintim că după ce vineri, 28 ianuarie, ANRE a aprobat noile tarife la gaz, energie electrică și încălzire, Partidul Socialiștilor a menționat că intenționează să atace în instanța de judecată deciziile luate de Agenție privind aprobarea noilor tarife și aplicarea lor retroactiv, adică din 1 ianuarie.
Related Articles
JOS STAREA DE ALERTĂ! Convoiul Libertății a reușit să treacă de jandarmi la intrarea în București, după ce a fost oprit pe motiv că e interzis să ai tricolorul țării pe mașină. Manifestanții au scandat la Ambasada Canadei și au ajuns în Piața Victoriei
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută! Convoiul Libertății a fost oprit de Jandarmerie la intrarea în București sub pretextul steagurilor tricolore montate pe mașini. Motivul […]
MITROPOLIA TOMISULUI, O GARANȚIE A UNITĂȚII NAȚIONALE ÎN DOBROGEA. Introducere la o chestiune plină de spini și mazarini
ActiveNews a primit la redacție un punct de vedere argumentat științific cu privire la necesitatea înființării Mitropoliei Tomisului, în contextul în care Biserica Ortodoxă Bulgară beneficiază deja de o MItropolie cu pretenții asupra întregii Dobroge. Contextul mai larg, georeligios, depășește, iată, diferendele de ordin intern ale Patriarhiei, animate nefast de civilul cu pretenții de Mazarin […]
Locuitorii din Shanghai au protestat din balcoane împotriva carantinei prelungite pe termen nedefinit, scandând „Vrem libertate!” și „De ce ne înfometați?”. Guvernul a trimis drone care să-i avertizeze să intre la loc în case. VIDEO
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută! Comisia Națională de Sănătate din China (NHC) și-a reafirmat miercuri angajamentul de a-și menține politica „dinamică” bazată pe o […]