ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Conservatorii Europei, între care premierii Ungariei și Poloniei, s-au reunit pentru două zile – vineri și sâmbătă – la Madrid pentru a discuta din nou despre formarea unui grup comun naționalist în Parlamentul European, relatează AFP și alte agenții de știri.
Reuniunea, organizată de partidul spaniol Vox într-un hotel din centrul Madridului, are loc după aproape două luni de la o întâlnire similară la Varșovia, la începutul lunii decembrie. ActiveNews a obținut Declarația Summitul de la Madrid pe care o publicăm, integral, mai jos.
„Sperăm că această reuniune va reprezenta un nou pas pe calea cooperării cu scopul de a da Uniunii Europene dimensiunea unei uniuni a națiunilor suverane”, a declarat, potrivit agenției poloneze de presă PAP, Radoslaw Fogiel, deputat al Partidului Lege și Justiție (PiS), înainte de reuniune.
Participanții semnatari ai Declarației de la Madrid au fost, din partea țării gazdă, Santiago Abascal, președintele VOX și Jorge Buxade, șef al delegației europarlamentare a VOX și vicepreședinte al partidului, Mateusz Morawiecki, președintele Partidului Lege și Justiție și premier al Poloniei, premierul Viktor Organ din Fidesz, cunoscuta Marine Le Pen, candidat prezidențial în Franța pentru Adunarea Națională – fostul Front, Aurelian Pavelescu din PNȚCD, Krasimis Karakachanov, președinte al IMRO – Bulgaria, Marlene Svazek, din partidul austriac FPO, președinte al filialei de la Salzburg, belgianul Tom Van Grieken, președintele Vlaams Belang, Martine Helme, președintele EKRE din Estonia, Rob Roos, de la JA21 din Olanda, Valdemar Tomasevski, de la LLRA-KSS din Lituania și Vincenzo Sofa, euroaparlamentar de la Fratelli d’Italia.
Partidele respective speră să constituie un grup comun în Parlamentul European. În cursul reuniunii de la Varșovia, reprezentanții lor discutaseră despre posibilitatea unor voturi comune, dar fără să ajungă să încheie o alianță oficială. Formațiunile erau scindate în parlamentul de la Strasbourg în două grupuri distincte.
Grupul Identitate și Democrație (ID) reunește în special Adunarea Națională (RN, fostul Front Național), a lui Marine Le Pen, Liga italiană și AfD german, în timp ce grupul Conservatorilor și reformiștilor europeni (CRE) cuprinde partidul polonez PiS al premierului Morawiecki, cel spaniol Vox și Fratelli d’Italia.
La rândul său, partidul ungar Fidesz al lui Viktor Orban, care s-a despărțit în martie de grupul Partidului Popular European (PPE) este în căutarea altor parteneri.
Polonia și Ungaria sunt amenințate printr-un mecanism al UE care permite suspendarea alocării fondurilor europene în caz de încălcare a principiilor statului de drept, din cauza disputelor recurente cu Bruxellesul cu privire la suveranitatea națională a celor două state, atacată de decizii ale UE.
Ce s-a discutat la Madrid
Participanții
la Summitul dela Madrid, desfășurat
în perioada 28-29 ianuarie, și-au reiterat îngrijorarea generată
de atacurile interne și
externe asupra Uniunii Europene.
Confruntați
cu pericolul „transformării UE într-un super-stat federalist cu
încărcătură ideologică, într-o corporație
care ignoră identitatea
națională și
suveranitatea și, prin urmare, democrația și
interesele cetățenilor”,
participanții la Summit se angajează să apere Europa de
amenințările
externe și interne.
„Vom combate curentele care pledează pentru o Uniune Europeană înstrăinată
de propria istorie, una
care, detașată de realitate, ar conduce la sinucidere demografică și
la transformarea societății.
Europa este în declin demografic. Trebuie să sprijinim politicile familiale”,
se angajează semnatarii Declarației Comune.
„Nu
vom înceta să cerem
o Uniune centrată pe valorile europene comune, pe oameni, pe
familiile lor, pe protecția
frontierelor și pe libertatea de a avea energie, industrie și
un sector primar puternic. Trebuie să recâștigăm
cultura respectului reciproc între statele
membre și în raporturile acestora cu instituțiile
UE, unde identitățile
constituționale să
fie protejate și
nu criticate. Denunțăm
atacurile cu motivație
politică împotriva
Poloniei și Ungariei, lansate de
la Bruxelles, care demonstrează o nerespectare totală a
principiilor de bază ale UE și
încalcă spiritul tratatelor.”, se mai prevede în Declarația
Comună
Pe scurt,
participanții la Summit au convenit asupra:
–
Aplicării principiului preferinței
UE, potrivit căruia bunurile produse în
statele membre trebuie să aibă prioritate față de
mărfurile din țările
terțe;
–
Denunțării
politicii de imigrație
promovate de Bruxelles și condamnării Pactul
global pentru o migrație sigură, ordonată și reglementată, „care a avut efecte dezastruoase în Europa”;
–
Construirii unui set de măsuri pentru îmbunătățirea
autonomiei energetice astfel încât națiunile
să poată dispune liber de energia de care au nevoie,respectând mediul înconjurător, dar fără a se supune impunerii
unor prejudecăți
ideologiceși prețurilor insuportabile la care a contribuit și „politica
energetică eșuată
a Bruxelles-ului”;
–
Vegherii la respectarea
strictă a tratatelor în toate cazurile și
respingerii oricăreiinițiative care
urmărește
extinderea nejustificată a competențelor
instituțiilor UE;
– Apărării
întâietății
constituțiilor naționale asupra dreptului european și a legilor
naționale asupra
reglementărilor UE în toate aspectele care nu intră în competența
exclusivă a Uniunii.
De
asemenea, participanții
se angajează să conlucreze pentru a
se asigura că
națiunile Europei
acționează solidar
în fața amenințării
agresiunii externe, luând notă deineficacitatea diplomației UE. „Fiecare națiune
ar trebui să aibă o voce puternică, în sprijinulmenținerii păcii,
integrității
teritoriale și a
inviolabilității
granițelor”, afirmă
participanții
la summit, conform informațiilor parvenite redacției.
Ce a zis reprezentantul României, președintele PNȚCD
În
intervenția sa din plenul Summitului, președintele PNȚCD, Aurelian
Pavelescu, a precizat că: „Actualele acțiuni de la Curtea
Europeană de Justiție, îndreptate împotriva Ungariei și
Poloniei, sunt lipsite de obiectivitate și constituie un atac la
suveranitatea celor două state. Lupta este una dezechilibrată
pentru că modul de numire a judecătorilor de la Curtea Europeană
de Justiție este unul care permite rețelelor de influență
globalistă de tipul Soros să ideologizeze și să politizeze
verdictele.
Al
doilea punct din intervenția liderului PNȚCD, Aurelian Pavelescu, a
fost propunerea ca țările membre să constituie un grup de experți
care să studieze dacă, prin acțiunile lor, unii comisari europeni,
membri ai Curții de Justiție a Uniunii Europene sau alți înalți
responsabili europeni se fac responsabili de încălcarea repetată
și flagrantă a Tratatului Uniunii Europene și în ce măsură pot
fi declanșate proceduri judiciare împotriva acestora, dacă faptele
lor aparțin ilicitului penal. În cazul în care experții vor
considera că există suspiciuni rezonabile de abuz în serviciu ori
abuz în funcție, constatarea trebuie să fir urmată de declanșarea
procedurilor penale în statele care au fost afectate de
ilegalitățile comise de aceștia”. Aurelian Pavelescu consideră
că o astfel de acțiune este mai mult decât necesară până în
momentul în care vor fi respectate tratatul european și, prin
urmare, suveranitatea statelor naționale.
O
a treia propunere a Președintelui PNȚCD, Aurelian Pavelescu, a fost
aceea ca „partidele din Grupul Suveranist European să folosească
orice proceduri de blocaj și veto atât în Consiliul European, cât
și în Parlamentul European, pentru a bloca orice decizie și
recomandare a Comisiei Europene care aduce atingere suveranității
statelor naționale.”
Iată Declarația
DECLARAȚIE
COMUNĂ a SUMMITULUI DE LA MADRID
În
iulie 2021, mai multe formațiuni politice reprezentate în
Parlamentul European au semnat o declarație
comună care reflectă preocupările noastre și
angajamentul nostru de a apăra o Uniune Europeană care respectă
suveranitatea, libertatea și
tradițiile statelor
membre. La rândul nostru, am convenit să ne raportăm laaceastă declarație
ca fiind „fundamentul efortului nostru comun de ordin cultural și
politic, cu respectarea rolului grupurilor politice actuale”.
În
decembrie 2021, la Varșovia a avut loc primul summit al forțelor
patriotice și conservatoare din Europa. Participanții
au discutat despre necesitatea unei cooperări mai strânse în
Parlamentul European, precum și
despre organizarea de reuniuni comune și alinierea voturilor pe
probleme comune privind protecția
suveranității statelor
membre ale Uniunii.
Astăzi,
participanții la
Summitul dela Madrid, Spania, desfășurat
în perioada 28-29 ianuarie, și-au reiterat îngrijorarea generată
de atacurile interne și
externe asupra Uniunii Europene.
Comunitatea
Europeană s-a făurit ca zonă de liberă cooperare între state
suverane. Cu toate acestea, există o amenințarecrescândăcare urmăreștesă transforme Uniunea într-un super-stat federalist cu încărcăturăideologică,într-o corporație
care ignoră identitatea
națională și
suveranitatea și, prin urmare, democrația, pluralitatea și
interesele cetățenilor
națiunilor care
formează Uniunea.
Aceastădeviere pune în pericol însăși
Uniunea prin
îndepărtarea de
idealurile europene creștine pe
care a fost fondată. Astăzi, unii birocrați
și unele partide consideră,în mod eronat, că
pot promova agende care
sunt lipsite delegitimitate democratică și
care contravin nevoilor europenilor și însăși
supraviețuirii civilizației occidentale.
Confruntați
cu această situație,
noi, participanții
la Summit, ne angajăm să apărăm Europa de amenințările
externe și interne. Vom
combate curentele
care pledează pentru o Uniune Europeană înstrăinată
de propria istorie, una
care, detașatăde realitate, ar conducela sinucidere demografică și
la transformarea societății.
Europa este în declin demografic. Trebuie să sprijinim politicile
familiale.
Iubim
Europa pentru că ne iubim națiunile.
Și vom apăra Europa
pentru că ne apărăm națiunile.
De aceea, nu vom
înceta să cerem o Uniune centrată pevalorile europene comune, pe oameni, pe familiile lor, pe protecția
frontierelor și pe libertatea de a avea energie, industrie și un
sector primar
puternic. Trebuie să redobândim
cultura respectului reciproc între statele membre și în
raporturile acestora cu instituțiile
UE, unde identitățile
constituționale să
fie protejate și nu
criticate. Denunțăm
atacurile cu motivație
politică împotriva
Poloniei și Ungariei, lansate de
la Bruxelles, care demonstrează o nerespectare totală a
principiilor de bază ale UE și
încalcă spiritul
tratatelor.
Pe
scurt, trebuie să
cooperăm și
să ne unim forțele
pentru a proteja Europa de ideologii impuse și devieri
antidemocratice care duc la prăbușireaei.
În
acest scop, am convenit, prin angajamentul nostru, următoarele:
–
Să aplicămprincipiului preferinței
UE. Bunurile produse în statele membre trebuie să aibă prioritate
față
de mărfurile din țările
terțe, responsabile pentrusărăcirea fermierilor și
crescătorilor de animale aparținând națiunilor noastre și pentruslăbirea Europei ca putere industrială.
–
Să denunțămpolitica de imigrație
promovată de Bruxelles și
ineficacitatea FRONTEX, care nu contribuie la protecția frontierelor
noastre, și să
condamnăm în mod
expres Pactul
global pentru o migrație sigură, ordonată și reglementată,
care a avut efecte dezastruoase în Europa.
–
Să lucrăm în direcția
unei capacități
energetice europene sporite,
construind un set de măsuri pentru îmbunătățirea
autonomiei energetice astfel încât națiunile
să poată dispune liber de energia de care au nevoie respectând
mediul înconjurător, dar fără a se supune impunerii unor
prejudecăți
ideologice. Politica energetică eșuată
a Bruxelles-ului contribuie la prețuri
insuportabile la energie.
–
Să cerem respectarea strictă a tratatelor în toate cazurile șisă respingem
ferm orice inițiativă
care urmărește
extinderea nejustificată a competențelor
instituțiilor UE.
–Să apărăm
întâietateaconstituțiilor naționale asupra dreptului european și a legilor
naționale asupra
reglementărilor UE în toate aspectele care nu intră în competența
exclusivă a Uniunii.
–
Să conlucrăm
pentru a ne asigura că națiunile
Europei acționeazăsolidar în fața
amenințăriiconstituite de
agresiunea externă.
Acțiunile militare rusești la granița de est a Europei ne-au adus
în pragul războiului. În
fața unor astfel de amenințări,
este necesar să fim solidari, hotărâți
și să cooperămpentru apărarea
națiunilor Europei. Națiunile europene iau
notă de ineficacitatea
diplomației UE. Fiecare națiune
ar trebui să aibă o voce puternică, în sprijinulmenținerii păcii,
integrității
teritoriale și a
inviolabilității
granițelor.
–
Să îndemnăminstituțiile UE și naționale
să semneze acorduri cu
țări terțe,
astfel încât imigranții
care au fost găsiți
vinovați de o instanță
de judecată să își
execute pedeapsa în țările
lor de origine, și
să intensifice returnarea tuturor imigranților
care intră ilegal pe teritoriul UE.
–
Să ne asigurăm că o cerere de protecție
internațională în
așteptare
nu se transformă înliber acces pentru Europa șică intrarea în spațiul
comunitar este
permisă numai după acordarea azilului.
–
Să creăm un birou de coordonare ca formă de cooperare mai strânsă
între formațiunile
politice prezente la Summit-ul de la Madrid, având ca scop unirea
forțelor noastre în vederea unui vot unitar în Parlamentul
European asupra temelor menționate anterior.