Mircea-Dorel Suciu: Florin Constantiniu – un istoric român pentru eternitate. O mărturisire și câteva repere bio-bibliografice

Se împlinesc, azi, 13 aprilie, 10 ani de la trecerea la Domnul a marelui istoric, academicianul Florin Constantiniu, în Vinerea Mare a anului 2012. Miercuri, 20 aprilie, între orele 16.00-18.30, memoria sa va fi omagiată la sediul Fundației Europene Titulescu printr-un simpozion și o lansare de carte: volumul 10 x 12. Florin Constantiniu. 10 ani de la intrarea în eternitate. 12 articole din „Dosarele Istoriei”, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2022. Volumul va fi prezentat de Mircea-Dorel Suciu, căruia avem onoarea să-i publicăm la ActiveNews, în exclusivitate, Cuvântul Înainte al lucrării, care conține și reperere bio-bibliografice ale istoricului intrat în veșnicie:

O mărturisire: cartea care vi se așterne sub ochi s-a născut din dorința, ba chiar mai mult, din obligația morală, sincer resimțită, a celor trecuți pe pagina de titlu și de alți doi autori care sunt prezenți în materia ei – la care, fără șovăire, s-a alăturat distinsa casă editorială bucureșteană ce o pune, acum, în operă, motiv pentru care, deloc protocolar, îngrijitorii ediției îi adresează sincere mulțumiri domnului Vlad Popa, directorul Editurii Univers Enciclopedic – de a omagia, în acest fel – imperfect, incomplet -, pe unul dintre cei mai străluciți istorici români din a doua jumătate a secolului trecut și din primul deceniu și jumătate al actualului veac. Cu alte cuvinte, din dragoste, din venerație. Se face aceasta, cu fruntea plecată, la împlinirea a 10 ani de la intrarea lui Florin Constantiniu în eternitate. De aici, explicația primei cifre din titlul lucrării de față. Cea de-a doua vorbește de la sine. Se impune, însă, precizarea că, în stabilirea genericului acestei tipărituri am fost inspirați – parafrazându-l – de titlul uneia dintre cărțile profundului istoric, închinată unei teme de cercetare și reflexie în care, ca în atâtea altele, el s-a distins și despre care a dat istoriografiei naționale lucrări-nestemate. Avem în vedere, desigur, novatoarea – sub raport documentar și interpretativ – sa lucrare Doi ori doi fac șaisprezece. A început Războiul Rece în România? (București, Ed. Eurosong & Book, 1997).

În
ceea ce îl privește, academicianul Florin Constantiniu și-a pus pe
hârtie biografia și etapele carierei științifice într-o carte
greu de egalat, de el însuși catalogată drept „cercetare
istoriografică, dar și memorialistică” (De la Răutu
și Roller la Mușat și Ardeleanu,
București, Ed. Enciclopedică, 2007, p. 11). Carte care începe așa:
„«Ce caută Constantiniu la Facultatea de Istorie? Acolo, nu mai e
nimic de învățat. Sau vrea să învețe istoria lui Roller?».
Acesta a fost comentariul profesorului Virgil Arbore, cel care ne
preda istoria în ultima clasă – a XI-a – la Liceul de Băieți
nr. 1 din București (denumirea căpătată de Colegiul Național
«Sf. Sava», după reforma învățământului din 1948), când un
coleg i-a spus că intenționez să mă înscriu la Facultatea de
Istorie” (ibidem, p.15).
Pentru a se încheia astfel, în nota caracteristic amar-ironică a
omului care a fost Constantiniu: „Acum, la capăt de drum, îmi pun
mie însumi întrebarea formulată de profesorul Virgil Arbore și
citată la începutul acestei cărți: «Ce naiba am căutat la
Istorie?»” (ibidem,
p. 445). Ar fi o impietate să glosez, dar, după umila mea părere,
în cazul lui Florin – îmi permit acest duios apelativ, întrucât
m-a legat de el, din 1979, o prietenie de 33 de ani; unul dintre
ceilalți îngrijitori ai acestei ediții, Marcel D. Popa, s-a legat,
indestructibil, de același Florin încă de la mijlocul anilor
‘60… -, de data asta, „naiba” a ales bine. Deși, la o
socoteală mai atentă, categoric, în cazul destinului lui Florin
Constantiniu, cel care a ales a fost tocmai opusul său, Părintelui
din Ceruri căruia omul și istoricul aici comemorat I-a slujit,
smerit și din toată inima, o viață întreagă.

Când a împlinit 70 de ani de
viață, lui Florin Constantiniu (pe atunci, membru corespondent al
Academiei Române, din 1999) i s-a dedicat, sub egida Muzeului
Vrancei, volumul colectiv Omagiu
istoricului Florin Constantiniu (coord.
Horia Dumitrescu, Focșani, Ed. Pallas, 2003, 832 p.), parte a unei
serii de cărți ce nu pot fi îndeajuns elogiate, închinate unor
istorici de primă mărime ai României contemporane, breslași
desăvârșiți ai anchetei de specialitate, dar și mari conștiințe
naționale. Din acel volum, îl cităm, în relație cu Florin
Constantiniu, pe un alt mare cărturar, acad. Virgil Cândea
(1927-2007): „Fără
infatuare sau ostentație, istoricul își dezvăluie calitățile
prin comunicare, prin intervenții științifice, conferințe,
articole și cărți, care sunt, toate, invitații la dialog irenic,
tolerant, constructiv. Lucrările lui Florin Constantiniu vădesc un
specialist stăpân pe profesia lui, capabil să se aplece și să se
pronunțe cu aceeași competență asupra oricăror evenimente,
fenomene sau personaje din epocile medie, modernă și contemporană,
întemeiat totdeauna pe izvoare sigure, interpretat critic, și cu
raționamente neafectate de pasiuni sau prejudecăți. Cu deplin
respect pentru marea aventură umană, principiul lui călăuzitor
este să o descifreze și să o înțeleagă potrivit dictonului
antic Si
iudicas, cognosce! Își iubește țara și îi cercetează cu interes și reverență
trecutul, dar nu l-ar exalta niciodată sacrificând adevărul.
Detestă judecățile improvizate și pătimașe, dar le semnalează
totdeauna cu eleganță și cu îngăduință nu pentru inconsistența
lor, ci față de micimea intelectuală a celor care îndrăznesc să
le emită. Recunoaște și relevă cu generozitate calitățile
reale, oricât de mici, ale adversarilor. Florin
Constantiniu confirmă admirabil convingerea unui savant francez
(Henri-Irénée
Marrou) că istoria este una dintre vocațiile cele mai înalte
cărora oamenii li se pot consacra” (op.
cit.,
pp. 11-12).

Alt volum – apărut,
în anul următor săvârșirii de viață a istoricului, la editura
ce i-a fost mereu o a doua casă –,
pe care îl consemnăm în beneficiul acelora care doresc să se
apropie de omul și istoricul peren, este In
memoriam acad. Florin Constantiniu. Smerenie. Pasiune. Credință(București,
Ed. Enciclopedică, 2013, 746 p.). De
amintit, neapărat, și opuscululAcademician
Florin Constantiniu. Cuvinte despre credință,
ediție și note de pr. Dorin-Demostene Iancu (Iași,
Ed. Doxologia, 2018, 86 p.), slujitor al Domnului la parohiaSchitul
Maicilor, din București, autor prezent
cu o contribuție de mare sensibilitate și în cuprinsulcărțiide față. Reproduc, fragmentar,din emoționantul cuvânt de introducere al părintelui Iancu
(discipol și confesor al istoricului): „Aula
Academiei va rămâne mereu tristă și săracă în lipsa unui
asemenea savant sclipitor, a unui smerit cercetător și a unui
părinte iubitor./ A fost un om simplu, așa cum astăzi rar întâlnești. Odihnește
sub o lespede de piatră în așteptarea celei de-a doua veniri a lui
Hristos. Fără Florin, nimic nu va mai fi la fel. Un dor mărunt îi
va măcina și
o rugăciune de pomenire pentru cel plecat la ceruri le va alina
sufletul” (op.
cit.,p. 9). În
fine, tot în cheie omagială se cuprindeși scrierea
datorată istoricului militar și memorialist (someșan de baștină,
stabilit la Timișoara), col. (r) Constantin C. Gomboș, Academician Florin Constantiniu (1933-2012). Corespondență și
însemnări (Timișoara, Ed. David Press Print, 2013, 147 p.).

Bio-bibliografia constantiniană
înregistrează – neapărat de consemnat – vocile
ce i-au fost consacrate istoricului îndouă lucrări enciclopedice,
despărțite, prin apariție, de 43
de ani, anume:Enciclopedia istoriografiei românești(sub coord. prof. univ. dr. Ștefan Ștefănescu, București, Ed.
Științifică și Enciclopedică, 1978, pp. 107-108), respectiv – am
zice: de ultimă oră–Enciclopedia reprezentanților scrisului istoric românesc,apărută
sub egida Academiei Române/Secția de Științe Istorice și
Arheologie(coord. Victor Spinei, Dorina N. Rusu, Suceava, Ed. Karl A.
Romstorfer a Muzeului Național al Bucovinei, 2021, vol. I, A-C, pp.613-614).
Surse bibliografice suficient de cuprinzătoare din care cititorul de
azi poate să-și facă, cum se zicea odinioară, o icoană asupra
istoricului fără (sau greu fără) de pereche, pe numele său
Florin Constantiniu. Surse
edite de mare calitate de care, în cele ce urmează, mă voi folosi
în schițarea – nemeritat
de abreviată – aunui profil personal și profesional al istoriculuiomagiat,aici,
la un deceniu de la despărțirea sa de lumea pământească.

*

Florin Constantiniu s-a născut
la 8 aprilie 1933, în București. După
studiiliceale la Colegiul Naționale „Sf. Sava”, din București, a
urmat cursurile Facultății de Istorie a Universității din
București (1951-1956). După absolvire (și
încă „cinci luni de așteptare – de fapt, de șomaj!”, care
îl „sleiseră nervos”, conform proprieimărturisiri consemnate
încartea
catalogată de el drept un „hibrid (…): cercetare istoriografică,
dar și memorialistică” (p. 11) și intitulată De la Răutu și Roller…,
p. 169),avea
să devină, la
1 februarie 1957, cercetător-stagiaral Institutului de Istorie al Academiei RPR, în
cadrul căruia aparcurs toate gradele științifice,până
la cel de cercetător științific I, și
de unde, în 1999, s-a pensionat
-, institut de elită al cercetării de profil din țarăcare,
din 1965, a primit numelui întemeietorului său, „N.
Iorga”.Medievist,adobândit titlul de doctor în istorie, în 1968, cu teza „Relațiile
agrare din Țara Românească în sec. XVIII” (publicată, sub
același titlu,în 1972, la Ed. Academiei RSR, 211 p.). Abia
în perioada 1992 – 2011, a fost profesor asociat la Facultatea de
Istorie a Universității din București, conducând studii de
masterat. „S-a numărat printre istoricii care au insistat pentru
dezvoltarea unei noi direcții de cercetare în istoriografia
românească contemporană, axată pe studierea surselor rusești și
sovietice. Prin cercetările în arhivele și bibliotecile rusești,
a devenit unul dintre cei mai buni cunoscători ai, istoriografiei
ruse contemporane” (Enciclopedia
reprezentanților…,
p. 613).

În 1999, a devenit membru
corespondent al Academiei Române, al cărei membru titular a fost
ales în 2006.

A încetat din viață, la 13
aprilie 2012 – acasă la el, în modestul apartament de două
camere, înțesat de cărți și reviste, de la etajul VIII al unui
bloc din cartierul Drumul Taberei, pe care și-l cumpărase, cu
credit de la stat, în 1968 -, fiind înhumat, la 16 aprilie, prin
grija Armatei Române,în Cimitirul Ghencea-Militar III (și
nu – atenție! – pe aleea academicienilor, din Cimitirul Bellu,
unde ar fi trebuit să i se găsească legiuitul
și firescul loc de veci).

Cu
un an și ceva înainte de sfârșit, în ultimul interviu acordat
presei, a fost întrebat: „Ce vă doriți în 2011?”. Florin
Constantiniu – om pentru care, vorba lui, prea bine cunoscută
celor apropiați lui, viața
i-a fost sub semnul „contratimpilordestinului” – a răspuns astfel:

„Ce-mi doresc în 2011? Să
scap cât mai curând din această lume de hoție, ticăloșie și
nevolnicie, care este România de astăzi”. Dar, apoi, depășind
planul personal, de amară decepție, a adăugat: „Urez poporului
român […] să se revitalizeze și să fie capabil să reînnoiască,
în condițiile secolului al XXI-lea, performanțele strămoșilor
din timpul lui Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și ale luptătorilor
pașoptiști” (interviu de Ion Longin Popescu, publicat în
„Cotidianul”, marți, 4 ianuarie 2011).

Acesta
este – da,
la prezent!, chiar
dacă s-a împlinit deceniul de la părăsirea de către el a lumii pământești…– omul
pe care îl omagiem aici.

Și la
fel va fi și în vremea acelora care vor urma.

Întrucât Florin
Constantiniu este
– fără discuție –un istoric român pentru eternitate. „Cred
că nu exagerez cu nimic – scria prof. univ. dr. Ioan Scurtu,
într-un text memorabil – afirmând că Florin Constantiniu a fost
cel mai complet și temeinic istoric român din ultima jumătate de
veac, precum și un Mare Român, într-o vreme când această
apartenență națională este mai curând hulită decât apreciată.
[…] Omul Florin Constantiniu a plecat dintre noi, dar în urmă
rămâne OPERA sa nemuritoare. Iar pentru noi, cei care l-am
cunoscut, și un model de comportare, un adevărat ISTORIC CETĂȚEAN”
(„Istoricul cetățean Constantiniu”, în „ART-EMIS”, 17
aprilie 2012, reluat în volumul deja citat, din 2013, In memoriam…,p. 592 și 594).

Pentru
mine, umil admirator al amândurora, Florin Constantiniu este, în
istoriografie, egalul din literatura română a lui Vasile Voiculescu
(pe care, în treacăt fie spus, istoricul l-a prețuit cum se cuvine
atât pentru harul de
poet și prozator,
cât și pentru profunda credință în Dumnezeu). Nu am înzestrările
trebuincioase să glosez asupra ideii. Mă
mărginesc în a reproduce un fragment dintr-un eseu al lui Dinu
Pillat (1921-1975), închinat lui V. Voiculescu, rânduri care –mutatis mutandis– i se potrivesc, n-am nicio îndoială, și lui Florin
Constantiniu.

„Mi-am închipuit totdeauna clipa în
care i-a încetat inima să bată așa cum o evocă poetul în
versurile de anticipare halucinatorie dintr-un poem ca «Prizonierul»:

Uneori calcă cineva în inima mea,

Calcă aprins, parcă s-o ia.

…………………………

O fi boala, o fi moartea.

Nu mă răzvrătesc, asta mi-e partea.

…………………………..

Într-o noapte, pași largi, tot mai
largi…

– Domol, inimă, că te spargi –

……………………………

– Omule, scoală,
este El!

– Care el? Cine? Stai nițel!

– El, Domnul, gâfâie ea,

Ne măsoară cu pas de stea…

………………………………..

– Oho, te-am prins, Doamne, nu-mi
mai scapi, te țin prizonier.

– Bine, zâmbi El, ține-mă o
clipă. – Ah, gemui, pier…

O clipă, inima mi se făcuse cer”.

(„Vasile
Voiculescu. Biografie și portret”, în vol. Dinu Pillat,Mozaic istorico-literar. Secolul XX,
ed. îngrijită de Monica Pillat și George Ardeleanu, București,
Ed. Humanitas, 2013, p. 248).

*

Reproducem,în
continuare, cu
îngăduința editurii respective,
lista contribuțiilor istoriografice ale lui Florin Constantiniu,menționând
că le-am
reținut, aici, doarpeacelea tipăritesub
formă de volume, colective
și de autor(apud In
memoriam acad. Florin Constantiniu…,
pp. 729-731, cu
unele adaptări, simplificări și
adăugiri,care
ne aparțin).

♦ Istoria României,
vol. III (coautor), București,
Ed. Academiei RPR, 1964

♦
Documente privind relațiile agrare în veacul al XVIII-lea,
vol. I, Țara
Românească;
vol. II, Moldova (în
colab.),București, Ed. Academiei RPR, 1961-1966

♦
Istoria lumii în date (coautor), București, Ed. Enciclopedică Română, 1969

Istoria
poporului român,
sub red. acad. Andrei Oțetea (coautor), București, Ed. Științifică,
1970

♦
Istoria României în date(coautor), București, Ed. Enciclopedică Română, 1971

♦ Relațiile
agrare din Țara Românească în secolul al XVIII-lea,
București, Ed. Academiei RSR, 1972

♦ Istoria
poporului român (coautor), București, Ed. Științifică, 1970 (ed. lb. italiană,
1971; ed. lb. engleză, 1974)

♦ Enciclopedia
istoriografiei românești (coautor), București, Ed. Științifică
și Enciclopedică, 1978

♦ Andrei
Oțetea, Scrieri
istorice alese (ed. și studiu introductiv, în colab. cu Șerban Papacostea),
Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1980

♦ Probleme
fundamentale ale istoriei României. Manual și crestomație (în
colab.), București, Ed. Didactică și Pedagogică, 1983 (ed. a
II-a, 1987)

♦ August
1944: repere istorice (în colab. cu Mihail E. Ionescu), București, Ed. Științifică și
Enciclopedică, 1984

♦ 200
de zile mai devreme: rolul României în scurtarea celui de-al doilea
război mondial (în colab. cu Ilie Ceaușescu și Mihail E. Ionescu), București,
Ed. Științifică și Enciclopedică, 1984 (ed.
revăzută și adăugită, 1985; ediții în lb. engleză, Boulder,
1985, și franceză, Courtrai, 1986)

♦ Ecoul
internațional al revoluției din august 1944 și al contribuției
României la războiul antihitlerist (în colab.), București, Ed. Politică, 1984

♦ Presa
străină despre contribuția României la victoria asupra
fascismului (în
colab.), București, Ed. Militară, 1985

♦ Constantin
Mavrocordat,
București, Ed. Militară, 1985

♦ Instituții
feudale din Țările Române. Dicționar (în colab.), București, Ed. Academiei RSR, 1988

♦ Constantin
Brâncoveanu (coord., în colab.), București, Ed. Academiei RSR, 1989

♦ România
în anii celui de Al Doilea Război Mondial,
vol. 3 (coautor), București, Ed. Militară, 1989

♦ Între
Hitler și Stalin: România și
Pactul Ribbentrop-Molotov,
București, Ed. Danubius, 1991

♦ Sovietzarea
României. Percepții anglo-americane (1944-1947)(în colab.), București, Ed. Iconica, 1993

♦ Trecerea
Nistrului
(1941): o decizie controversată(în colab.), București, Ed. Albatros, 1995

♦ România
în război, 1941-1945 (în colab.), București, Ed. Militară, 1995

♦ A
History of Romania (în colab.), Iași, The Romanian Cultural Foundations, 1996

♦ Doi
ori doi fac șaisprezece. A început Războiul Rece în România?,
București, Ed. Eurosong & Book, 1997

♦ Misiunile
lui A. I. Vâșinski în România (Din istoria relațiilor
româno-sovietice, 1944-1946). Documente
secrete (în colab.), București, INST, 1997

♦ O
istorie sinceră a poporului român,
București, Ed.
Univers Enciclopedic, 1997 (ed. a II-a, revăzută
și adăugită,1999; ed. a III-a, revăzută
și adăugită, 2002; Ed.
Univers Enciclopedic Gold, ed. a IV-a, revăzută
și adăugită, 2011)

♦ De
la războiul fierbinte la războiul rece,
București, Ed. Corint, 1998

♦ Istorie.
Manual pentruclasa a VII-a (în
colab.), București, Ed. Corint, 1999

♦ PCR,
Pătrășcanu și Transilvania (1945-1946),
București, Ed. Enciclopedică, 2001

♦ Istoria Românilor,
vol. VI, Românii
între Europa clasică și Europa Luminilor (1711-1821) (coautor), București, Ed. Enciclopedică, 2002

♦ 1941.
Hitler, Stalin și România,
București, Ed. Univers Enciclopedic, 2002

♦ Diplomații
români și devierea de dreapta,
București, Ed. Tritonic, 2003

♦ Comisia
bilaterală a istoricilor din România și Federația Rusă. Sesiunea
a IX-a (coord., în colab.), Constanța, Ed. Muntenia, 2005

♦ Schisma
roșie. România și declanșarea conflictului sovieto-iugoslav
(1948-1950) (în colab.), București, Ed. Compania, 2007

♦ De
la Răutu și Roller la Mușat și Ardeleanu,
București, Ed. Enciclopedică, 2007

*

În
câteva împrejurări editoriale, de
dată destul de recentă– ambele onorante
pentru mine -, am avut ocazia de a evoca nașterea și evoluția
revistei „Dosarele Istoriei” (august
1996 – martie 2007, în
total 127
de numere apărute lunar, în
64 de pagini, format 19,5 x 26,5 cm, pe hârtie de ziar, a/n, cu
copertele I și IV color),
întreprindere editorială care, fără contribuția esențială a
lui Florin Constantiniu, „muza inspirațională”, nu s-ar fi născut. Sau
n-ar fi avut orientarea și structura care i-au asigurat, timp de 12
ani editoriali, succesul în rândurile publicului românescînsetat de istorie, istorie
contemporană îndeosebi. Motiv pentru care trimit la contribuțiile subsemnatului la această
chestiune, publicate în volumele următoare:Ioan Scurtu în slujba istoriei (vol. îngrijit de prof. univ. dr. Corneliu-Mihai Lungu și dr. Ioan
Lăcătușu, Sf. Gheorghe, Ed. Eurocarpatica – București, Ed.
Ștefadina, 2020,
pp. 426-430), respectiv, Trei
decenii de jurnalism (1990-2019). Proiecte, realizări, restanțe(coord. Ioan Laza șiFlorin
Ardelean, București, Ed, Tritonic, 2020, pp. 225-233).

Florin Constantiniu
a făcut parte, pe toată perioada de viață a publicației, din
prestigiosul ei corp de consilieri redacționali (alături de –
citez doar câteva nume de corifei ai istoriografiei naționale și
străine – Gh. Buzatu, Radu Ciuceanu, Mihail E. Ionescu, Adrian
Pop, Cristian Troncotă, Pierre du Bois, Dennis Deletant, Robert
Levy), publicând, aici, de la primul la ultimul ei număr. Într-o
bună zi, toate contribuțiile sale la „Dosarele Istoriei” vor
trebui strânse într-un volum distinct. Deocamdată,
în lucrarea de față, am selectat 12 articole constantiniene, câte
unul pentru fiecare an editorial al publicației, care, cred, sunt
suficient de pilduitoare atât pentru știința istoriografică greu
de egalat a autorului – călăuzit, permanent, în scrisul său, de
principiul multumin parvo,
pentru a nu mai spune nimic despre documentarea arhivistică și
bibliografică fără cusur și despre strânsa și mereu novatoarea
interpretare de specialitate -, cât și pentru aria cuprinzătoare a
tematicilor din trecutul național și universal pe care le-a
ilustrat de o manieră impresionantă. Câteva
dintre articole vorbesc de la sine despre altă dimensiune,
complementară, a omului Florin Constantiniu (de o sensibilitate pe
care numai cei foarte apropiați de el, cunoscători ai avatarurilor
vieții sale, i-au perceput-o) – aceea de cetățean, de om al
Cetății, preocupat de evoluții – el, justificat, ar fi spus: involuții, în planuri esențiale – alesocietății românești de după sângeroasa prăbușire a
sistemului socialist-totalitar.

În
fine, o lămurire
privind ediția de față:
contribuțiile lui Florin Constantiniu, reproduse din „Dosarele
Istoriei” (cu
precizările necesare: anul editorial, numărul, anul calendaristic,
paginile) respectă
forma lorprimară, cu excepția eliminării supratitlurilor sub care (unele) au apărut și,
acolo unde a fost cazul, a notelor bibliografice puse
de autor la sfârșit.Ortografia este în acord cu actualele norme academice. Erorile de
tipar au fost îndreptate tacit. Toate
celelalte imperfecțiuni ale lucrării sunt asumate de semnatarul
acestor rânduri.

Gaudeamus
igitur!
Florin Constantiniu este, iarăși, printre noi. De parcă ne-ar fi părăsit vreodată…

Mircea-Dorel
Suciu,

redactor-șef
(din 1996) și director (din 2001)

al
revistei „Dosarele Istoriei”

(apărută în perioada august 1996 –
martie 2007)