ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
O nouă lucrare scrisă de Dr. Peter Doshi – redactor-șef al British Medical Journal, revista Asociației Britanice de Medicină – și de colegii săi a ajuns la concluzia că injectarea unui vaccin COVID (fie Pfizer, fie Moderna) are mai multe posibilități să vă trimită în spital decât să vă țină departe de el, transmite Israel National News (INN).
Lucrarea (care nu a fost încă supusă unei evaluări inter pares) analizează „evenimentele adverse grave” (SAE/EAG) care au fost evidențiate pe o „listă de priorități” întocmită de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ca fiind legate de vaccinarea cu COVID – deces, un eveniment care pune viața în pericol, spitalizare sau prelungirea spitalizării existente, invaliditate persistentă sau semnificativă, anomalie congenitală/ defect la naștere și un eveniment important din punct de vedere medical.
Studiul a constatat că vaccinul Pfizer a fost asociat cu un risc sporit de Evenimente Adverse Grave (SAE) de 10,1 evenimente la 10.000. Cifra corespunzătoare pentru vaccinul Moderna a fost de 15,1 evenimente la 10.000.
Reducerea riscului de spitalizare COVID-19 în urma vaccinării cu un vaccin Pfizer a fost de 2,3 la 10.000 de participanți și de 6,4 la 10.000 pentru vaccinul Moderna.
Prin urmare, vaccinul Pfizer a dus la o creștere netă a evenimentelor adverse grave de 7,8 la 10.000 de persoane vaccinate, foarte asemănătoare cu cifra pentru vaccinul Moderna, care a fost de 8,7 la 10.000 de persoane.
Autorii studiului citatți de Y. Rabinovitz de la INN au remarcat, de asemenea, eșecul FDA de a urmări în mod adecvat mii de participanți la studiile clinice pentru cele două produse, „dintre care marea majoritate au primit doar o singură doză”, fără a fi oferit niciun motiv.
De asemenea, FDA ar fi obstrucționat rezultatele studiului prin numărarea „persoanelor afectate” mai degrabă decât a „evenimentelor adverse”, chiar dacă în grupele de vaccinuri au fost de două ori mai multe persoane decât în grupele placebo care au prezentat „multiple” evenimente adverse grave.
Autorii au concluzionat că:
„Ar trebui să se efectueze o revizuire sistematică și o meta-analiză care să utilizeze date individuale ale participanților pentru a aborda întrebările privind raportul nocivitate-beneficiu în diverse subgrupuri demografice. Este nevoie de o transparență totală a datelor studiului clinic al vaccinului COVID-19 pentru a evalua în mod corespunzător aceste întrebări. Din păcate, la mai bine de un an de la utilizarea pe scară largă a vaccinurilor COVID-19, datele la nivel de participant rămân inaccesibile.”, conchide Israel National News.
De asemenea, după cum relatează Y. Rabinovitz pentru Israel National News, într-un articol publicat pe 31 mai 2022, „un nou studiu realizat de cercetătorii israelieni și publicat în revista Nature a relevat o creștere de peste 25 % a numărului de apeluri de urgență legate de probleme cardiovasculare în rândul populației de tineri adulți, în urma inoculării vaccinurilor COVID, atât la bărbați, cât și la femei. Nu s-a constatat o creștere similară datorată doar infecției COVID.”