ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Ne vom opri azi asupra tehnicii „revoluției colorate” deoarece e o modalitate extrem de simplă, aproape banală, de distrugere a unei țări.
Culmea, se dezvoltă ca efect al neatenției autorităților care, de cele mai multe ori, tratează ceea ce se întâmplă cu zâmbete. Asta deoarece tacticile inițiale sunt atât de prostești încât ai impresia că dușmanul este extrem de slab și-ți vezi de treburile tale. Așa devii superficial, nu te mai uiți unde trebuie, iar când te trezești e prea târziu. La fel s-a întâmpat peste tot!
Inițial se înființează un număr imens de ONG-uri cu scopuri extrem de diverse: de la protecția copilului la digitalizarea societății. Așa te trezești cu organizații pentru drepturile minorităților sexuale, pentru drepturile animalelor, anticorupție, ecologie, monitorizarea justiției s.a.m.d. Ele, de cele mai multe ori, au 1-2 membri care, culmea, mai și activează în mai multe ONG-uri în același timp. Este deci, o mică mână de oameni care își croiesc niște instrumente pentru agitație. Sunt însă niște instrumente atât de ineficiente încât ești tentat să le treci cu vederea. Doar că acestea se constituie în fundația revoluției colorate.
Treptat, încep să apară o mulțime de ziare și reviste „sensibile” la doleanțele acestor ONG-uri. Nu ONG-urile sunt acționarii instituțiilor respective. Noua media e „independentă”, dar e sensibilă la „problemele” acestor ONG-uri, cărora le oferă o platformă prin care se produce conținut, iar personalul ONG-istic devine astfel „baza de expertiză” a „noii prese”. Iată cum, de la o mână de smintiți, ONG-iștii devin experții noilor instituții media.
Exploziv, „noua presă” crește în complexitate datorită surselor de finanțare: începe să dețină posturi de radio și TV „independente”, se dezvoltă la nivel național. De unde au bani? Aici e șmecheria: ele nu sunt finanțate direct de la „sursa de lumină”, ci primesc tot felul de contracte „de pe piața liberă”. Toate firmele multinaționale care vând în țara țintă încep să facă tot soiul de campanii publicitare la instituțiile respecive de presă, chiar dacă acele campanii nu sunt justificate din punct de vedere al eficienței economice. Astfel se pompează continuu și insistent publicitate pe canalele nou create, ajungându-se la o prosperitate a acestor instituții, diametral opusă atmosferei cenușii a presei tradiționale. Iată cum, brusc, apar „farurile succesului” care nu ține de vreo performanță deosebită ci strict de finanțarea generoasă.
Pasul doi al revoluției colorate constă în acapararea pieței. Cu o asemenea finanțare, noua presă începe să cumpere organe de informare în masă pe care le „modernizează”. De fapt modernizarea constă în conectarea la „sursa unică de știri” – de cele mai multe ori o agenție de presă controlată de „noua media” – și în eliminarea „incomozilor”. Astfel, organul de presă acaparat arată „mai lucios”, dar cu o relevanță a informațiilor din ce în ce mai mică. Se merge pe instinctualizarea cititorilor, ascultătorilor, telespectatorilor etc., pe o pondere mai mare a divertismentului vulgar, pe frivolitate și superficialitate. Asta în timp ce, pe la tot felul de emisiuni sunt strecurate „remarci nevinovate” care mai scapă câte unui invitat. Vreți un exemplu? Să presupunem că într-un show de divertisment, o divă promovată promite să-și arate sânii la ora de maximă audiență. Publicul e incitat cu titluri stroboscopice: „mai sunt trei minute până când diva ne arată tot!” s.a.m.d. La momentul ales, diva se răzgândește într-un picaj emoțional în care-și amintește că are un soț sau un iubit căruia „nu-i poate face așa ceva”. Ei bine, în acel moment, apare în prim plan cineva care, cu năduf, îi spune divei cava de genul: „Te-ai sucit ca nea X”, unde X e vreun factor de putere local, de tipul președintelui sau premierului. Respectiva remarcă e viralizată prin rețea și ajunge știre esențială, iar „te-ai răzgândit ca nea X” devine șablon popular. Iată momentul în care deja dinozaurul a crescut și e gata să muște.
De-aici se merge direct la incitare. Orice mizerie e transformată de noua media în păcat capital al regimului. A căzut o cărămidă de la un bloc în construcție rănind un trecător? Clar guvernul e de vină pentru „haosul din construcții”! S-a dărâmat un pod? E jihadul: „corupția generalizată e de vină”. Și uite-așa, pe modelul descris, prostimea e incitată continuu. De altfel e și simplu de făcut asta în condițiile în care schema, cu toate că e pentru proști, prinde de minune: „tot ceea ce ți se întâmplă rău nu e din cauza ta, ci din cauza conducerii corupte a țării”. Iată cum, din acel moment nu mai ești sărac pentru că ești leneș, ci din cauză de Iliescu, Năstase sau mai știu eu a cui. N-ai niciun ban în buzunar nu pentru că i-ai jucat a păcănele, ci pentru că „statul te fură”. Așa se întreține și se crește nervozitatea publică. Apar nemulțumiri la toate eșaloanele, oamenii sunt revoltați de „ceea ce fac autoritățile”. Peste toate acestea vin „rapoartele internaționale” care, de fapt, sunt editate prin sediile ONG-urilor din rețea. Iar nemulțumirea populară crește. Mai țineți minte cum în Interbelic ieșea un spion englez din politica noastră cu sintagma „Vuiește Occidentul!”? Ei bine, cam la fel se petrece treaba cu schema de fraudare colorată.
Din momentul acaparării discursului public lupta e pierdută pentru factorii de putere. Aceștia se simt prizonieri ai propriului aparat care e influențat de „mass media” și de nemulțumirile populare tot mai mari. În mentalul colectiv e indus „viermele” conform căruia tot ce e rău vine de la actuala conducere. Și asfel, într-o tensiune din ce în ce mai mare, nu mai e nevoie decât de un element declanșator pentru generarea revoltei generalizate și a dezastrului politic pentru țara victimă. Dacă se vor trezi, oamenii se vor trezi mai târziu într-un setup atât de radical încât vor refuza să-și asume responsabilitatea.
Dacă vreți exemple, uitați-vă către Ucraina, Libia, Liban, Siria, Egipt s.a.m.d. Toate sunt „reușite” ale revoluțiilor colorate. În Ucraina mafia americană extrage și spală bani într-un mod de-a dreptul porcesc, în Libia au reușit să pape averea strânsă de Gaddafi pentru țară, au împărțit-o în două, iar acum prăduiesc petrolul mai ceva decât niște bandiți însetați de jaf. În Siria țara e distrusă, în Liban, de asemenea. Peste tot numai haos, dezordine și scandal. Colac peste pupăză, viermele cu „altcineva e de vină pentru nefericirea mea” rămâne întipărit în capul prostimii care astfel devine o masă imatură de manevră. Uitați-vă la noi!