Dosarul în procesul din Louisiana citează un număr semnificativ de studii științifice și acțiuni ale industriei întreprinse începând cu anii 1980, „printre care concedierea, definanțarea sau denigrarea cercetătorilor care au descoperit existența de efecte adverse asociate cu utilizarea telefonului mobil”.
„În toate cazurile menționate aici, inculpații cunoșteau despre numeroase studii și experimente care au demonstrat pericolele pentru sănătate prezentate de radiațiile RF, [studii] apărute de la sfârșitul anilor 1940 și până în prezent, totuși, inculpații au susținut în mod constant în fața publicului larg că telefoanele mobile sunt absolut sigure.”
În dosar se susține că „cercetarea științifică și medicală, publicată în literatura de specialitate, a demonstrat o corelație între efectele biologice și expunerea la radiații RF în banda de frecvență radio de la 300 megaherți la 2,4 gigaherți”, menționând însă că astfel de reviste revizuite de colegi experți nu sunt de obicei citite de publicul larg.
Standardele de expunere la radiații adoptate inițial în anii 1960 de Institutul American de Standarde Naționale (ANSI) și modificate ulterior în anii 1980 și 1990, „au exclus telefoanele mobile”, se arată în dosar, deoarece „industria telefoanelor mobile a manipulat cercetarea și a făcut presiuni asupra membrilor Comitetului de siguranță al ANSI să scutească telefoanele mobile de reglementări și obligativitatea respectării acestora.”
Totuși, pe măsură ce îngrijorările la nivel științific și public cu privire la radiațiile produse de telefoanele celulare au crescut în anii 1990, „inculpații, individual și prin asociațiile lor comerciale… s-au angajat, cu surle și trâmbițe, să finanțeze studii științifice pentru a dovedi siguranța telefoanelor mobile”, ceea ce a dus la înființarea în 1993 a Grupului de consultanță științifică.
Ulterior, asociațiile din industrie CTIA și Asociația Industriei de Telecomunicații au angajat un expert, dr. George Carlo, pentru a conduce Grupul de consultanță științifică și a efectua cercetări în domeniul radiațiilor telefoanelor celulare. Cu toate acestea, după cum se arată în dosar:
„Atunci când această cercetare finanțată de industrie nu a reușit să confirme afirmațiile industriei privind siguranța și, de fapt, a prezentat noi dovezi care confirmă îngrijorările legate de sănătate, industria a răspuns prin încetarea finanțării cercetării și prin discreditarea publică a dr. Carlo, precum și prin suprimarea și minimizarea rezultatelor studiile sale.”
Totuși, au urmat numeroase alte studii științifice, care au pus sub semnul întrebării afirmațiile industriei cu privire la siguranța dispozitivelor lor mobile. Aceste studii sunt citate în proces și includ:
– Un
studiu realizat de Universitatea din Washington în 1995 pe șobolani expuși la „radiații similare cu tipul de radiații emise de antena unui telefon mobil”, a constatat că radiațiile au cauzat daune ADN-ului. Cercetarea finanțată de industrie și-a propus să infirme aceste descoperiri, dar le-a confirmat în cele din urmă, ceea ce a determinat industria să refuze să publice rezultatele.
– Unui alt om de știință care a confirmat ulterior deteriorarea ADN-ului constatată în studiul Universității din Washington i-au fost „suprimate”
descoperirile de către industrie, care a exercitat presiuni asupra lui și l-a amenințat că va retrage finanțarea.
– Un studiu din 1996 al
personalului Forțelor Aeriene a constatat că persoanele expuse la radiații RF prezentau un „risc al dezvoltării de tumori cerebrale de 1,39 ori mai mare… față de cei care nu erau expuși”.
– Un studiu din 2000 al
Centrului Medical Orebro din Suedia „a constatat că riscul de dezvoltare a tumorilor pe aceeași parte a capului unde utilizatorii telefoanelor mobile își țin telefoanele este semnificativ mai mare decât este pentru cealaltă parte”.
– În 2000, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a lansat un studiu de cercetare multinațional pe parcursul a zece ani, „
Interphone Study”, care a arătat în cele din urmă că „folosirea telefoanelor mobile pentru o perioadă de 10 ani sau mai mult poate crește riscul dezvoltării de glioblastoame cu 40% la adulți” și că „există o probabilitate mai mare ca tumorile să apară pe partea laterală a capului care e cea mai utilizată în apelări”.
– Un
studiu suedez din 2002 a constatat că „riscul de a dezvolta tumori cerebrale în urma utilizării telefoanelor mobile de primă generație… a fost cu până la 80% mai mare decât în cazul celor care nu au folosit telefoane mobile”.
– Un alt studiu suedez, din 2003, publicat în
Environmental Health Perspectives, o revistă a Institutului Național de Științe în domeniul Sănătății Mediului, care la rândul său funcționează sub egida Departamentului de Sănătate și Servicii Sociale din SUA, „a descoperit că [expunerea la] câmpurile electromagnetice (EMF) emise de anumite telefoane mobile a deteriorat neuronii din creierul șobolanilor.”
– Un studiu desfășurat în patru ani
realizat de Reflex, cu finanțare de la Uniunea Europeană, publicat în 2004, a constatat că „undele radio emise de telefoanele mobile deteriorează ADN-ul și alte celule din organism și că daunele s-au extins la următoarea generație de celule”.
După cum adaugă dosarul, „celulele mutate sunt considerate o posibilă cauză a cancerului” și nivelurile de radiații testate în studiu se încadrau în intervalul utilizat de majoritatea telefoanelor mobile la acea vreme. În cele din urmă, studiul „a sfătuit oamenii să folosească mai degrabă liniile fixe decât telefoanele mobile, de câte ori este posibil”.
– Un
studiu din 2005 „a raportat că utilizarea telefonului mobil în zonele rurale ar putea duce la dezvoltarea tumorilor cerebrale”. Întrucât turnurile de telefonie mobilă sunt amplasate mai puțin în zonele rurale, dispozitivele celulare tind să radieze mai intens pentru a obține recepția unui semnal mobil.
– O
meta-analiză din 2009 asupra a 465 de studii academice despre relația dintre radiațiile telefonului mobil și cancer, publicată în Journal of Clinical Oncology, „a demonstrat o asociere pozitivă semnificativă între utilizarea telefonului mobil și cancer” și „a stabilit că asocierea a crescut odată cu utilizarea telefoanelor celulare pe termen lung.”
– O
audiere desfășurată în 2009 de Comisia Senatului SUA pentru alocarea fondurilor și Subcomitetul pentru Muncă, Sănătate, Servicii Sociale și Educație și agenții conexe a prezentat mărturia unui investigator implicat în Studiul Interphone, mărturie care a fost publicată și în American Journal of Epidemiology.
Potrivit expertului, „un risc crescut de tumori ale glandelor salivare a fost observat în rândul persoanelor care au folosit telefoanele mobile de peste 10 ani, mai ales când telefonul era de obicei ținut pe aceeași parte a capului unde a fost descoperită tumora și când utilizarea a fost relativ în grad ridicat.”
– În 2011, Agenția Internațională de Cercetare Oncologică (IARC) a OMS „a declarat că radiațiile RF emise de telefoanele mobile sunt „
posibil cancerigene pentru oameni”.
De asemenea, potrivit dosarului, în perioada de după declarația IARC din 2011, „peste 1.000 de studii științifice suplimentare au fost publicate în literatura de specialitate, susținând legătura cauzală dintre radiațiile telefonului mobil, tumorile cerebrale și efectele asupra sănătății”.
Dosarul susține că „mai mulți experți au analizat aceste noi informații și au concluzionat că radiațiile telefoanelor mobile ar trebui clasificate drept «probabil cancerigene pentru om»”.
Printre aceste studii sunt:
– Un studiu din 2015 realizat de cercetători de la
Universitatea Jacobs din Germania a constatat (confirmând rezultatele unui
studiu german din 2010) că „semnalele slabe ale telefoanelor mobile pot favoriza creșterea tumorilor la șoareci”, la „niveluri de radiații care nu provoacă încălzire și sunt cu mult sub standardele actuale de siguranță.”
– Un studiu din 2016, realizat de
Programului Național de Toxicologie din SUA, a constatat că „șobolanii masculi expuși la radiațiile telefonului mobil au dezvoltat rate mai mari de cancer” și, de asemenea, radiațiile „au cauzat rupturi de ADN în creierul șobolanilor masculi”.
Procesul din Louisiana menționează 13 exemple măsuri ale industriei telecomunicațiilor de a reduce pe ascuns expunerea la RF la dispozitivele mobile, încă din 1991.
Hunter Lundy, avocatul care îi reprezintă pe reclamanți, a remarcat că, în cazul din D.C., martori experți din Europa, printre care epidemiologi și experți în biologie celulară din țări precum Austria, Grecia și Slovacia, au fost inițial cei mai dispuși să depună mărturie, adăugând însă că „oamenii de știință americani sunt acum doritori să depună mărturie”.
Lundy: „Adevărul va ieși la iveală”
Lundy a spus că este frustrat de ritmul lent al procedurilor judiciare, dar că este convins că „adevărul va ieși la iveală. Uneori nu iese întotdeauna la iveală la momentul când vrem asta, dar va fi dezvăluit.”
Lundy s-a referit, ca exemplu în acest sens, la istoria lungă a proceselor în care a fost implicată industria tutunului, spunând:
„Industria țigărilor nu a pierdut niciodată un proces timp de aproximativ 30 de ani. Dar, atunci când denunțătorul [din industria tutunului]
dr. Jeffrey Wigand a dezvăluit că manipulau nicotina pentru a-i face dependenți pe copiii de 13 ani, întregul climat sa schimbat.”
În general, potrivit lui Lundy, semnificația mai largă a cazurilor din D.C. și Louisiana și rezultatul acestor procese are legătură cu „educarea oamenilor”.
Prima parte a materialului poate fi citită
AICI.
