man Model National Opinii

Dan Diaconu: Front până la capăt

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Remarc surprins că, în ciuda „dezastrului de pe front”, Rusia merge mult mai bine în ceea ce privește politica internațională. Poate ați auzit că a fost respinsă la ONU rezoluția care incriminează Rusia pentru proaspăta „achiziție” de teritorii așa-zis ucrainene. Cum a fost respinsă rezoluția? Simplu: prin exercitarea dreptului de veto al Rusiei.

Ce înseamnă asta e limpede: orice s-ar vota la ONU poate fi anulat de Rusia. De ce? Pentru că așa funcționează lumea. Exact cum Rusia se poate opune, la fel o poate face și SUA.  Există însă un tâlc pe care ar trebui să-l înțelegeți întrucât n-a fost unanimitate împotriva Rusiei. China, India, Brazilia și Gabon s-au abținut de la vot. O abținere care face mai mult decât un vot împotrivă. 

În Italia a câștigat Meloni. Lăsăm de-o parte poziția sa pro-americană și absolut în linie cu narativul ucraienean. Ideea e simplă: de câștigat acolo au câștigat cei care sunt pro-italieni, cel puțin la nivelul discursiv. Să fii pro-italian înseamnă că vrei ca economia să-ți meargă, vrei să ai în continuare confort, deci te opui politicii tembele a Buxelles-ului în ceea ce privește politica energetică. Iar a te pune contra Bruxelles-ului, însemnă a da dreptate Rusiei. Nu-i așa că e perversă politica? E adevărat că oricând Meloni poate schimba discursul și-o poate vira spre tabăra Bruxelles-ului, dar asta nu înseamnă că italianul de rând va fi de acord cu asta. 

Un rezultat ceva mai transparent s-a înregistrat în Bulgaria, unde tabăra pro-americană a fost spulberată. Nu total, dar treptat se va dizolva într-o mizerie similară USRi-ului de la noi. Poate mai țineți minte când vă spuneam că, indiferent de așezare, Bulgaria va fi teritoriul de acces al Rusiei către Serbia. Și, aș adăuga eu, cea care va „integra” Macedonia de Nord. Interesant, nu-i așa? 

Încă un element interesant: Turcia își sporește la un nivel nemaivăzut presiunea asupra Greciei. După ce și-au adjudecat Ciprul de Nord, după numeroase încălcări ale teritoriului marin al Greciei, acum au dat o lovitură radicală, preluând  Zona Economică Exclusivă a Libiei. Mă rog, au închiriat-o. Asta ca plată pentru a-i apăra pe cei de la care au închiriat-o. Nu-i așa că e interesant? Desigur.

Presiunea pe care Grecia trebuie s-o suporte este imensă, iar Mitsotakis tace mâlc. Nu înțeleg ce joc face, dar situația e critică și, cel mai probabil, în scurt timp va fi și el eliminat. Alternativa care va veni la putere în Grecia va fi tot una cu accente puternice naționaliste și de orientare pro-rusă. Deja populația fierbe, iar atașamentul grecilor pentru ruși este cunoscut. Ca să înțelegeți cum stă treaba, vă voi spune că cea mai devastatoare declarație a lui Mitsotakis a fost cea în care a spus că Grecia se află în răzbi cu Rusia. Din acel moment e pe tobogan și e imposibil ca ceva să se mai întoarcă în favoarea sa.

Ceea ce trebuie remarcat este că absolut toate mișcările despre care vă vorbesc vin într-o teribilă criză a Occidentului, care începe să se adâncească vizibil. Se vorbea acum puțin timp despre o disensiune majoră la vârful personalităților WEF. Lui Klaus Schwab i s-a reproșat că l-a introdus prea devreme pe deviantul de Harari și că lumea are o puternică repulsie față de declarațiile sale. Replica lui Schwab a fost acidă: „Oricum nu mai avem timp. Trebuie să încercăm acum sau dacă nu ne va lovi eșecul”. Iată resetul de după colț. Ce ne promite el?

Până acum eram obișnuiți să ni se promită că totul va fi bine. În schimb ni se răspunde cu instrucțiuni de genul „e bine să”: e bine să mâncăm viermi, e bine să stăm în frig și întuneric, e bine să facem dușuri în grup s.a.m.d. Unde e bunăstarea promisă? Ea s-a evaporat, punându-se în locul său o societate în care „e bine să” deoarece „altfel e de rău”! Oare nu dintr-o asemenea societate ne-am luat noi zborul în 1989?

De fapt Schwab are dreptate: finanțele lumii occidentale sunt la pământ. S-a crezut că întreaga planetă va juca sârba pe care-o cântă ei, dar au cam apărut fisurile. COVID a fost doar cântecul final al unei epoci a exceselor dezvoltate pe fondul monopolului tipăririi de bani. Acum însă nu prea se mai pot tipări bani. De fapt, nu doar că nu se pot tipări, ci mai trebuie scoase din circulație, la prima strigare, vreo 2/3 din banii aflați în circulație și care nu au niciun fel de acoperire. De-aia avem inflația. Ea are puterea de a egaliza, dar o are și pe aceea de a prăbuși încrederea în monede. 

Și, pentru că a venit vorba de monede, doar o singură cifră vă va face să înțelegeți cum stă cu exactitate situația. Activele marilor bănci centrale ale lumii au avut o evoluție fulminantă: de la 5 trilioane de dolari în 2007 s-a ajuns la 29 trilioane de dolari în 2022! Ce-i cu acești bani? În mare parte sunt obligațiuni cu dobânzi negative care au tot fost afișate ca dovad a prosperității economice. Niet, va spune rusul: Arătați cărțile! E doar o formalitate, dar de dimensiune nucleară. Atât la propriu cât și la figurat. 

Puteți limpede înțelege de ce e atât de încrâncenată lupta în Ucraina. SUA și ceea ce se numește pompos „Occidentul Colectiv”, pur și simplu nu-și mai poate permite pierderea unei bătălii. Iar bătălia la care asistăm nu e a desculților de ucraineni, ci a „Occidentului Colectiv”. Care Occident, cu fiecare zi de război își vede pușculița din ce în ce mai secată, iar de jucat nu prea se mai poate juca cu imprimanta prin țărâna monetară.

Jocul e mult mai mare decât pare. Și de aceea, asemănător marilor partide de poker de pe vremuri, susținătorii fiecărei părți stau în jurul mesei cu mâinile pe pistoale. Poate de aceea, în loc să ascultați comentariile inepte de la TV ar fi mai productiv să vă întrebați pe unde se află submarinul atomic K-329 Belgorod. Întrebați-vă întrucât la fel fac și americanii: se întreabă. Și se întreabă atât de apăsat încât îl tot caută, inclusiv cu sateliții. El însă e tăcut, la fel ca Apocalipsa care devine gălăgioasă abia spre final. 

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *